Alfons Zitterbacke

            Vă conjur, amintiţi-vă care a fost cartea care va făcut să râdeţi cu gura până la urechi ! Eu am păţit-o recent, eram în autobuz şi citeam întâmplarea lui Alfons Zitterbacke cu tunelul groazei, este grozav de amuzantă şi nu am putut să mă abţin. Nu s-a întâmplat nimic, autobuzul şi-a văzut de drumul lui, călătorii au urcat şi au coborât la staţiile de destinaţie, râsul meu nu a fost contagios, am fost lăsat să-mi văd de-ale mele fără să fiu întrebat nimic. Dar cum ar fi fost ca autobuzul să se oprească în mijlocul drumului, să-şi pună roţile-n brâu şi să mă ia la rost cu întrebările lui : „ Ia zi-mi dom’le ce te râzi aşa de ne hurducăm cu toţii?” Tare mi-ar fi plăcut să fie un autobuz cu personalitate, care să ia atitudine ! Şi în momentul acela s-ar fi făcut linişte şi aş fi început să citesc.

            Alfons Zitterbacke e un puşti care face echipă teribilă cu micul Nicolas, cu Traian, cu Vitea Maleev. Cu toţii sunt nişte copii care pun la grea încercare spiritul pedagogic al părinţilor şi profesorilor. Ideea este că nu o fac intenţionat, pur şi simplu lucrurile iau o turnură neaşteptată, iar rezultatele acţiunilor lor sunt încadrate de către oamenii mari în categoria trăsnăi. Cum să-i faci pe adulţi să înţeleagă că tu te joci, te prefaci a fi pirat, cosmonaut sau cherchelit.

            Sigur, pentru fiecare joc este nevoie de recuzită, care de cele mai multe ori nu a fost gândită pentru a servi unor astfel de scopuri. Spre exemplu, canapeaua nu va putea înfrunta niciodată mările sudului decât din sufragerie şi chiar şi aşa pericolele nu lipsesc, dovadă că piciorul din spate se rupe, nimic grav căci pe apă nu sunt necesare picioarele.

            Alături de prietenii săi – Bruno, Peter, Erwin – Alfons merge în excursii, dă lucrare de control, inventează jocuri, participă la concursuri de orientare în teren, pregăteşte masa pentru grupa de pionieri, merge la bunici, merge în vizită, încearcă să se poarte politicos, cântă alături de prietenii bunicului în noaptea de Anul Nou, participă la colectarea deşeurilor, pune pe jar pompierii din sat, înalţă zmeie spre disperarea juriului şi a celorlalţi colegi care-şi văd doborâte speranţele de a câştiga primul loc, construieşte un telefon şi un fier-de-călcat-rachetă, face mici servicii fie mamei, ducându-se la policlinică, fie prietenilor, având grijă de animalele lor în timpul cât ei sunt plecaţi.

            Dar Alfons are ghinion, intenţiile lui sunt rău văzute de către adulţi, iat-o pe doamna Mattner care îl surprinde în prun şi nu poate să-l creadă o clipă că este acolo nu pentru a mânca prune ci pentru a întinde un cablu telefonic făcut din bucăţi de sfoară înnodate… şi după toate eforturile telefonul nici nu funcţionează. Uf, Bruno cu ideile lui!

            Altă dată Alfons încearcă să fie politicos, dar lucrurile ies de-a-ndoaselea, mergând în vizită este bine instruit de către mamă cum să se comporte, cât să mănânce, cu ce să mănânce, cum să salute şi toate regulile astea la care ţinem ca adulţi, dar la faţa locului, împins de Ilse, fetiţa gazdelor dar şi de gustul grozav al prăjiturii, întreprinde o raită în stil indian în cămara gazdelor, este prins asupra faptului şi recunoaşte că atât lui, cât şi Ilsei le era îngrozitor de foame, căci la masă nu au putut mânca pe săturate. Sau ca atunci când încearcă să se achite de sarcina din cadrul acţiunii Timur [pe vremea aceea Timur şi băieţii lui făceau prăpad] şi îi taie domnului Thielecke lemnele, de unde să ştie Alfons că acele scânduri erau pentru etajeră. La un moment dat Alfons găseşte o mănuşă şi pleacă în căutarea proprietarului. Nimeni nu a pierdut nicio mănuşă, ba mai mult toată lumea se simte luată peste picior de către acest pici şi de fiecare dată Alfons primeşte muştruluieli. E clar, mănuşa asta îi aduce numai necazuri şi încearcă să scape de ea dându-i un picior şi trimiţând-o direct în stradă, numai că atunci, proprietarul, o doamnă zdravănă, îl vede şi-i bate obrazul. Greu cu adulţii ăştia care nu au pic de răbdare.

            Alfons Zitterbacke este un erou de poveste care s-a născut în DDR în anul 1958, atunci apare primul volum din această trilogie. Al doilea volum apare în 1962, iar acestea două apar în traducere românească în 1987. Cel de-al treilea volum apare în 1995, din păcate aceste noi isprăvi ale lui Alfons nu sunt disponibile în limba română, dar cine ştie, dacă avem răbdare poate le vom afla cândva şi nu contează cât de adulţi vom fi la vremea aceea importantă este dorinţa de a regăsi bucuria de a fi copil.

Temă: Ce credeţi că întreţine dorinţa copiilor de a fi pe placul părinţilor?

Autor: GERHARD HOLTZ BAUMERT (25 decembrie 1927, Berlin – 17 octombrie 1996)

Traducere: PETRE DATCULESCU

Copertă şi ilustraţii: EUGEN TARU

Titlu original: Alfons Zitterbacke

Editură: Ion Creangă

Lector: SANDU SINGER

Tehnoredactor: KLARA GALIUC

Bun de tipar 15. X. 1987

Apărut 1987

Coli de tipar:9.75