Iepuraşul încrezut

            Ştiţi voi cine-i şef în pădure? Unii ar spune că ursul, dacă este să luăm în considerare forţa brută. Alţii ar spune că vulpea, dacă este să luăm în considerare şiretenia. Probabil, câţiva l-ar nominaliza şi pe lup, dacă ar fi să se ţină cont de mărimea foamei. Ştiu sigur însă că nimeni nu s-ar gândi la un iepuraş. Şi cum ar putea un biet iepuraş să fie şef ! Acum, dacă stăm un pic şi luăm în considerare toate bancurile care se fac se seama iepuraşului şi felul, de multe ori onorabil, în care se descurcă, parcă am vedea ceva calităţi de lider. Dar nu, iepuraşul din această pădure nu este un miştocar care dă gata forţa brută prin replici tăioase, care lasă inamicul paralizat, cu gura căscată. Iepuraşul nostru nu flutură codiţa în aer şi le dă cu sâc celor mai feroce animale doar pentru că este prieten cu leul.

            Avem un iepuraş care ştie de frica vulpii, a lupului şi care s-a cam săturat să fie hăituit prin pădure. I-ar plăcea şi lui să stea liniştit într-o poieniţă şi să ronţăie o rădăcină de nap sau să decojească o varză pentru a ajunge la miezul ei dulce. Ei, dar unde sunt zilele astea când prin apropiere amuşină botul pofticios la vulpii.

            Zilele acestea nu sunt departe pentru că iepuraşul nostru îşi însuşeşte puşca unui vânător adormit şi se hotărăşte să îndrepte lucrurile. De acum încolo el va fi şeful, căci în pădure, şef este cel care deţine puşca şi asta o ştie orişicine, nu trebuie demonstrat. Dacă nu mă credeţi mergeţi într-o zi în pădure cu puşca şi în altă zi fără puşcă, dacă mai aveţi timp încercaţi o comparaţie între cele două zile.

            În pădure, puşca este simbolul autorităţii absolute, fapt pentru care vulpea se lasă evacuată din propria-i casă fără să vocifereze prea mult. Acum iepuraşul este stăpân peste pernele moi umplute cu puful a nu ştiu câtor găini, peste locşorul acesta minunat pe care vulpea l-a dichisit cu mult bun gust. Dar parcă în cameră se simte în continuare privire de vulpe… a, da! sunt portretele părinţilor şi bunicilor vulpii, portrete care stau atârnate pe perete şi care nu au ce să caute într-o casă de iepure, fapt pentru care sunt puse iute pe foc. A, şi tocmai bine a picat această iuţire a focului din vatră căci iepuraşului nostru îi este foame.

            El are invitaţi la cină pe ceilalţi iepuri care la început se sfiiesc să treacă pragul casei vulpii, dar iepuraşul nostru începe o tiradă despre vitejia lui, flutură puşca în aer şi simte nevoia de a fi adorat. Puşca, simbolul autorităţii absolute trebuie să impună respect nu numai în faţa altor neamuri ci şi în faţa celor de acelaşi neam… şi ţineţi cont ca mâine când veniţi să îmi aduceţi o varză proaspătă, nu ca cea de astăzi, seacă precum căpăţânile voastre. Ş-acum căraţi-vă cu toţii !

            Puşca, simbolul autorităţii absolut are tainele ei, pe care un iepuraş mic ca al nostru nu le stăpâneşte. Dar dacă nu ştii, nu te afectează. Eh, ar fi aşa dacă n-ar şti nimeni, dar uite că sunt unii care ştiu că puşca, pentru a fi simbolul autorităţii absolut trebuie să fie încărcată. Şi s-a dus vorba că puşca iepuraşului nostru nu ar fi.

            Vulpea şi lupul se hotărăsc să facă o încercare de revendicare a locului în pădure, de recăpătare a statutului pierdut, fapt pentru care îl provoacă pe iepuraşul nostru. Şi când vulpea se întrece cu gluma, iepurele trage, dar trage degeaba, puşca nu zice nici fâs. Aşadar, puşca nu e încărcată, iar din simbolul autorităţii absolut devine simbol al ridicolului absolut. Vulpea şi lupul sunt din nou stăpâni!

            Dar puşca are tainele ei, pe care un iepuraş bătrân, scăpat probabil cândva, demult, ca prin urechile acului de puşca unui vânător, le ştie. El cere puşca şi îşi dă seama că este încărcată, mai trebuie să fie doar armată şi abia atunci devine simbolul autorităţii absolute în pădure.

            Această poveste este scrisă sub formă de piesă de teatru de către Serghei Mihalcov, care este şi autorul versurilor imnului de stat al URSS şi al Rusiei. Este o poveste cinstită pe marginea căreia se pot infera judecăţi de valoare susceptibile şi ele la rândul lor de a fi discutate.

Temă: Numiţi prima comunitate care vă vine în minte şi definiţi-i simbolurile autorităţii.

           

Autor: SERGHEI MIHALCOV (13 martie 1913, Moscova – 27 august 2009, Moscova)

Copertă şi ilustraţii: E. RACIOV

În româneşte: VIRGIL TEODORESCU

Traducere din limba rusă: I CENUŞE

Titlu original ЗАЙКА – ЗАЗНАЙКА (1952)

Editura: Tineretului

Redactor de carte: Dan Faur

Tehnoredactor: Silaghi Alex.

Corector: Ani Riza

Dat la cules 21.XI.53. Bun de tipar 27.I.55. Tiraj 24000+100. Hârtie Velină 

mată ediţii de 80 gr. / m.p. Coli de tipar 7,50. Coli de editură 4,76. Ft. 210 x 270. Com. editurii 969 Ediţia I. Preţul per exemplar lei 5,30. A. 02248. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare (8 S)