Cartea aceasta e precum Ercuș Alexandra. A stat cuminte, și-a văzut de treabă și asta până într-o zi, când tovarășa ne-a pus de serviciu pe școală. Nu eram noi printre favoriți, dar prin cine ce știe joc al întâmplării, Cosmin și Andreea nu erau disponibili. Și, iată-ne față în față, la intrarea profesorilor unde ni s-a făcut instructajul pentru acea zi specială, urma să vină o inspecție neanunțată. Nu aveam voie să clipim, să plecăm și că morți-copți acolo trebuie să ne găsească inspecția. Bucuria din primele momente a început să piardă din strălucire pe măsură ce timpul trecea aiurea. Ne-am plictisit până în momentul în care am început să ne strâmbăm unul la altul. Eu știam că pot să mă strâmb, dar nu știam că și Alexandra poate.
Sigur, nimic
surprinzător! Cartea aceasta mi-a amintit, de fapt nu mi-a amintit direct de
Alexandra ci pur și simplu m-am trezit gândindu-mă la ea. La fel ca și
Alexandra a stat cuminte, în bibliotecă, nu în bancă, până când întâmplarea a
hotărât să ne pună față în față. Este o oglindă-album a unor timpuri trecute, a
unor nevoi care sunt prezente și astăzi, diferă doar mijloacele prin care le poți
da satisfacție. Emoția este însă aceeași, bucuria, tristețea, sentimentul de
nedreptate trezesc în continuare reacții. Și da, m-am strâmbat la ea și da, s-a
strâmbat la mine. Și da, am închis cartea și da, cartea s-a închis. Și da, am
deschis cartea și da, ne-am împrietenit...eh, o altă poveste pentru o altădată.
Întâmplările sunt
multe, iar cartea pare să fie o colecție de povestiri pe care le-am găsit,
dându-mă un pic pe net, dispersate în mai multe volume. Mă gândesc că ar putea
fi vorba de o selecție făcută pentru editura noastră de către cineva anume.
Universul este mai
degrabă rural sau sălbatic și doar într-o singură povestire acțiunea se petrece
la oraș. Aci, Feciorel, pleacă de acasă și îl „conturbă pe sergentul de
circulație” și provoacă un tărăboi și o alergătură de nu s-a mai văzut. Îmi
place povestea aceasta căci pe lângă morala că atunci când pleci de acasă să
ții minte numărul și strada, îi învață pe cititori că un subiect poate fi
descris folosind un torent de cuvinte. Este o stratagemă pe care autorul o
folosește pentru a da un ritm sprințar acestei istorii și îi merge din plin. Pe
alocuri își permite și glume ca cea cu tinichigiul care avea parașută și cade
în fața unei bătrâne mioape și aceasta îi sărută mâna căci na, superstițioasă fiind,
crede că a văzut un înger... „ah, cum îi mai miroase mînuța sfîntă a porumbei
și tinichea veche!”
Mai e o poveste – Prăvălia
– în care tristețea fără margini a copilăriei este trăită de doi frați care în
joaca lor își imaginează o prăvălie în care vor vinde „prune mâncate de viermi,
bucățele de porțelan, o cutie de chibrite goală, bețe strălicitoare adunate
dintr-un șanț cu apă secată” Joaca este curmată brusc, bucuria este înlocuită
de spaimă atunci când marea deschidere este în fapt, o demolare în toată
regula. Piciorul tatălui dărâmă toată șandramaua abia încropită și îi întreabă
cu asprime pe cei doi copii, că de ce nu au dat de mâncare la porci?!
Aceste povești, nu
sunt povești de dragul poveștii. Ele încearcă să ne transmită norme de
comportament și atitudine în fața unor evenimente. Cât de bine le reușește
acest lucru nu ține de povestea în sine, cât de istoria personală a fiecăruia,
de capacitatea de memorare și aducere aminte a unor episoade asemănătoare, de
capacitatea gândirii de a stabili asemănările și deosebirile semnificative.
Cred că Branko Ćopić îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.
Temă: Identificați în
memorie cinci colegi din gimnaziu și unul de care nu vă aduceți aminte.
Autor: Branko Ćopić (1 ianuarie 1915 Hašani, Bosnia – 26 martie 1984
Belgrad, Serbia)
Copertă și ilustrații: Molea – Suciu Octavia
Traducere: George Bulic
Editura: Tineretului
Redactor: GHEORGHE VASILE
Tehnoredactor: CONSTANȚA VULCĂNESCU
Dat la cules 26.09.1968. Bun de tipar 28.12.1968. Apărut
1969.
Comanda nr. 7898. Tiraj 16140. Hârtie Tipar înalt A de
80g/m2.
610 x 860/16. Coli editoriale 6,64. Coli tipar 10, A.
22290.
C.Z. pentru bibliotecile mici 8R – 31
Comparativ cu primara, de gimnaziala (vreau sa) imi amintesc cel mai putin, dar cu toate acestea cel mai mult si mai mult nu-mi amintesc de un coleg dintr-a 5a al carui mamica ii facea intotdeauna sendvisuri de cca 7 cm grosime si din care putea hrani vreo 5 alti colegi. Era un coleg slabut ce-i drept, poate ca de aceea nici nu l-a reperat mintea mea in dosarul cu amintiri, insa sendvisul acela.. N-AI CUM sa nu ti-l amintesti! 🥪
RăspundețiȘtergereTare mi-ar plăcea să avem la dispoziție un pensiv
ȘtergereAti citit "Refugiul timpului" de Gheorghi Gospodinov? E doar o curiozitate.. Imi pare ca se potriveste cu tema. Eu abia am comandat cartea..
RăspundețiȘtergereNu, nu am citit această carte. Dar pare să aibă la bază o idee generoasă. Vă mulțumesc pentru recomandare!
Ștergere