Lütt Matten şi scoica alba

          Viaţa interioară poate fi privită ca o vacanţă, în cazul de faţă ca o vacanţă la malul mării deoarece acţiunea poveştii se petrece în apropierea apei. Avem răsărituri spectaculoase, avem acalmii şi furtuni, avem apusuri, avem încântări şi tristeţi, avem zile bune şi zile rele, avem căldură şi răceală, avem apropieri şi îndepărtări… avem nevoie, atunci când suntem mici să simţim sprijinul celor din jur în momentul în care ne îndârjim să arătăm că nu mai suntem copii. Lucrurile nu sunt simple deoarece afirmarea statutului de om mare presupune independenţă.

            Când şi în ce fel se declanşează la copil nevoia de a deveni adult, totul începe cu o joacă, negreşit aşa stau lucrurile, ulterior apare asumarea responsabilităţilor şi joaca devine serioasă. Lütt Matten îşi propune să prindă un peşte cu vârşa meşterită de el, numai că peştele se încăpăţânează să se dea prins, iar glumele adulţilor pescari îl aruncă pe Lütt Matten în mrejele devenirii de sine. Zilele însorite ale copilăriei încep să fie umbrite de dorinţa de a le arăta el ce înseamnă să prinzi peşte. Imaginaţia prinde aripi – la copii, dar şi la pescari e un lucru normal – şi rezolvă cu uşurinţă neputinţele de peste o zi de pescuit zgârcită.

            Lütt Matten nu este singur, o are alături pe Mariken, prilej pentru adulţi de noi ironii, căci dacă peşte nu prinde, sigur a prins-o pe Mariken… cum adică a prins-o, el nu i-a făcut nimic, ea se ţine după el, cine să le mai înţeleagă şi pe fetele astea! Şi în tot timpul asta vârşa rămâne îndărătnică, iar coşul de la capătul ei lasă să-i şiroiască doar picuri de apă.

            Şi totuşi ziua izbânzii a venit, vârşa lui a prins un peşte, o ochiană, nu-i ţiparul mult aşteptat, nu-s scrumbiile din care să poţi mânca zece zile… e doar începutul fericirii, care se termină repede – deh, metehne de fericire – căci adevărul va fi stabilit de către tatăl lui Lütt Matten, care va decide ca vârşa lui nu avea cum să prindă un asemenea peşte, sigur cineva i-a jucat o festă… dar nu este vorba de o farsă, ci de o mână feminină dornică de a ajuta.

            Lütt Matten are nevoie de ajutor, simte acest lucru, dar cui să i-l ceară? Ca orice copil crede în puterea miraculoasă a scoicii albe, un dar adus de un navigator al vremurilor de demult pentru a salva viaţa în port. Scoica albă se va dovedi a fi cântecul de sirenă pentru Lütt Matten, care pe o noapte grea va pleca în larg şi va nimeri în braţele larg deschise ale vârşelor… un adult ar putea să scoată barca de aici şi să-şi continue drumul, dar el nu este adult, este doar un băieţel, care nu mai vede nimic în noaptea asta grea.

            Acum este momentul… tatăl lui Lütt se apropie şi împreună vor meşteri o vârşa adevărată, care va prinde peşte adevărat şi vor povesti întâmplări adevărate despre timpul petrecut împreună.

            Temă: Aţi prins peştişorul de aur, dar acesta vă spune că nu vă poate îndeplini nici o dorinţă… deja sunteţi adult. Cum îi arătaţi că mai aveţi ceva de copil?

Autor: BENNO PLUDRA (1 octombrie 1925, Mückenberg)

Copertă şi ilustraţii: SERGIU GEORGESCU

Traducere: EUGEN FRUNZĂ

Titlu original: Lütt Matten und die weiße Muschel (1963)

Editura: Ion Creangă

                                   Redactor: ECATERINA ŞIŞMANIAN

                                   Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI

                                   Grafician: SERGIU GEORGESCU

                                   Dat la cules: 3. V. 1977.

                                   Bun de tipar: 22. VI. 1977.

                                   Apărut: 1977. Comanda nr. 1296

                                   Tiraj: 31000. broşate.

                                   Coli de tipar: 4,5.