Citisem de ceva timp cartea de față când în dimineața aceea, ploaia măruntă, deasă și rece m-a prins fără umbrelă. M-am gândit stând zgribulit în stație, la faptul că nu am văzut niciodată o pisică plouată... s-au mai văzut curci și câni, dar pisici, nu! Se știe că pisicilor nu le place apa și poate de aceea ele se ascund imediat ce primele picături de ploaie încep să cadă. Mi-ar plăcea să fac un studiu despre comportamentul și atitudinea pisicească în fața ploii. Îl trec la rubrica proiecte fanteziste și revin cu picioarele pe pământ și cu mâinile în blana a două pisici tare simpatice, Muf și Puf. Muf este cel roșcat, iar Puf este cel negru.
Am dat un pic internetul
cu picioarele-n sus în încercarea de a găsi câte ceva despre Nataša Tanská.
Este vorba de o scriitoare cehă care a fost mai întâi actriță, primul ei film
este o ecranizare a unei cărți cu poveste – Babička de Božena Němcová.
Filmul apare în 1940, iar Nataša joacă rolul nepotei, Barunka Prošková. Se face
remarcată și urmează și alte filme, dar o problemă de sănătate care presupune o
serie de intervenții chirurgicale pe creier o face să abandoneze cariera de
acrtiță. Face cursuri de artă teatrală, scrie piese de teatru – la noi s-au
jucat câteva din piesele ei, unele pe scenă, Lecția de engleză, altele
au fost lansate pe calea undelor. O căutare pe youtube returnează ceva
rezultate.
Povestea pleacă de la o observație pe care o primește Mihăiță de la tovarășa învățătoare și anume că scrie de parcă ar zgâria ca o pisică. Muf și Puf se simt ofensați și vor să demonstreze că ei nu zgârie și se hotărăsc să-i scrie învățătoarei ce fac ei zi de zi, timp de o săptămână.
Luni: zi de învățat zbârlirea.
Marți: zi de jucat cu bruma.
Miercuri: zi de dresaj.
Joi: zi de umblat pe acoperișuri.
Vineri: zi de așteptat medii semestriale
Sâmbătă: zi de ajutat peștele să nu se înece.
Duminică: zi de stat cuminte și de purtat fundițe.
Și fiecare din zilele acestea poartă amprenta gândirii
pisicești. Uite, ziua de vineri, zi în care Mihăiță ar trebui să vină acasă cu
notele semestriale și Muf și Puf își pun problema notei doi sau notei trei
deoarece ei nu știu cum să șteragă o astfel de notă dat fiind faptul că p-asta
n-au mai făcut-o până acum. Noroc că Mihăiță este un băiețel silitor și le lasă
pisicilor gheruțele ascuțite pentru a fi folosite la altceva, nu la ștergerea
notelor.
Temă: Nu mai trageți
pisica de coadă.
Autor: NATAŠA TANSKÁ (30 noiembrie 1929, Praga,
Cehoslovacia – 17 iulie 2014, Praga, Cehia)
Traducere: VERA MARIA TOTH
Titlu original: Puf a Muf
Copertă și ilustrații: VIERA GERGELOVÁ
Editura: Ion Creangă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu