Pinocchio

            Spun Pinocchio şi gândul capătă contur din confluenţa a două reprezentări, o carte mare cu ilustraţii de Val Munteanu (dar despre ea într-o postare viitoare) şi o pereche de pantaloni cu vipuşcă… sunt pantalonii lui Pinocchio din desenele animate ale lui Walt Disney . E ceva vreme de când stam pe burtă şi citeam… şi timpul nu a stat, a intrat în slujba uitării şi eu am rămas cu un Pinocchio căruia îi creşte nasul atunci când minte şi cu o evadare din burta balenei, făcând-o să strănute… dar asta nu-i din carte, e din desenele animate…

            Nu-mi propun să-mi interoghez memoria în privinţa legilor ei, aş fi curios ca un eşantion extras din masa cititorilor de Pinocchio să povestească pe larg, cu toate amănuntele disponibile povestea acestuia. Ipoteza mea este aceea că povestea se va învârti în jurul câtorva episoade, maxim trei. Am avea aşa: creşterea nasului, îngropatul banilor, evadarea din burta balenei şi bonus, transformarea în măgăruş şi superbonus, prizonieratul din cetatea „Înhaţă-Nătărăi”. Dar nu vom şti niciodată cât şi cum în aceasta povestire interferează desenul animat.

            Pinocchio a ajuns să fie precedat de creşterea nasului, el este exemplul viu că nasul îţi creşte atunci când minţi…

                        I s-a întâmplat şi lui Pinocchio, ti se poate întâmpla şi ţie…

sau într-o formă asemănătoare se poate auzi dojana părinţilor la adresa copiilor prinşi cu mâţa-n sac. Pinocchio a ajuns să aibă o funcţie de bau-bau, iar caracterul sau educativ prin care unui copil i se arată că este mai bine să înveţe carte şi să asculte doar de părinţi este trecut în plan secundar sau eventual poate fi amintit în legătură cu episodul transformării lui Pinocchio în măgăruş. Se întâmplă aşa pentru că adulţii sunt centraţi pe exemplul negativ, pierzând din vedere o ancoră puternică a poveştii si anume comportamentul zânei… oricum zânele trebuie să aibă un comportament bun, orice ai face, nu? Câţi dintre copiii deveniţi adulţi şi cititori de Pinocchio, mai păstrează amintirea zânei şi a atitudinii ei pline de încredere şi iertare… ştiu că până data viitoare nu o să mai faci.

            Lăsând la o parte consideraţiile mele, mai mult sau mai puţin (im)pertinente, Pinocchio este povestea devenirii, a transformării unui copil în adult, momentul crucial, cel în care se testează calitatea educaţiei, este cel al asumării responsabilităţilor. Pinocchio trece testul, având grijă de bătrânul său tată şi muncind pentru un pahar cu lapte la roata grădinarului, ba mai mult, renunţă la banii câştigaţi pentru a-i trimite zânei care este bolnavă. Urmează răsplata şi anume transformarea în băieţel adevărat (nu că n-ar fi fost până atunci, căci aşa-i şade bine unui băieţel, să mai facă şi drăcării)… sunt unii care pot întreba…

Temă: Argumentaţi dacă transformarea în băieţel adevărat a lui Pinocchio poate fi      socotită un lucru bun sau rău.

Autor: CARLO COLLODI (pseudonim al lui CARLO LORENZINI 24 noiembrie 1826 Florenţa – 26 octombrie 1890, Florenţa)

Copertă şi ilustraţii: EUGEN TARU

Traducere: ROMULUS ALEXANDRESCU

Titlu original: Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino.

Editura: Tineretului

   

Redactor responsabil: VINICIU GAFIŢA

Tehnoredactor: ION PANAITESCU

Dat la cules 09.11.1962. Bun de tipar 19.01.1963. Apărut 1963. Comanda nr. 5931. Tiraj

40160. Broşate 35100 + legate 5060. Hârtie semivelină de 63 g/m², 540x840/8. Coli edi-

toriale 15,3. Coli de tipar 23. Planşe 10. A.T. 1802. C.Z. pentru bibliotecile mici 8AR.