Povestea gâştelor

            Atunci când citim o poezie e ca şi cum am deschide un dicţionar de sensuri. Un sens e ceva mai mult decât o definiţie, el ne spune o poveste, ne învaţă ceva, ne oferă un punct de sprijin pentru a răsturna o mică parte din lume…

                        - A! şi vedem ce cade din ea, e ca şi cum ne-am întoarce buzunarele pe dos.

… este posibil, numai dacă vorbim de buzunarele unui copil deoarece aici poţi găsi o mulţime de lucruri al căror rost şi folosinţă diferă de la adult la copil. Sunt lucruri uitate şi regăsite, lucruri pe care le poţi ţine în palmă şi te întrebi cum să le foloseşti, instrucţiunile îţi lipsesc. Nu îţi folosesc la nimic dacă îţi lipseşte spiritul ludic, caută-te prin buzunare poate mai găseşti o fărâmă şi vei trăi o surpriză care ţi se va citi în stralucirea ochilor.

            Mai există o modalitate de a da sens, este cea a inspiraţiei poetice... dar nu-i treabă uşoară, se ştie doar că muzele sunt tare pretenţioase.

            Ce ne rămâne de făcut într-o astfel de situaţie? Poate mai multe lucruri, eu, astăzi, mă gândesc la cititul poeziilor, căci aşa cum spuneam, acestea dau un sens lucrurilor pierdute şi regăsite, scot la iveală sub influenţa muzelor înţelesuri pentru fapte anodine, creează contururi pentru simţăminte altfel greu de prins...

            Lucrul pierdut şi regăsit în poezia de faţă este... cârdul de gâşte, fac precizarea deoarece el poate fi şi de raţe şi după unele abecedare, poate fi şi de cocori. Câţi din copiii oraşului de astăzi au avut ocazia să vadă un cârd de gâşte pe viu şi mai mult decât atât, au fugit speriaţi de gâscanul care-i sâsâia de mama focului? Să mă gândesc şi la situaţia în care există curajul de a-l înfrunta? Acesta este lucrul pierdut şi regăsit. În ceea ce priveşte sensul, muzele sunt darnice şi ne explică de ce sâsâie gâscanul, de ce este el mereu pus pe harţă... din cauză că şi-a pierdut papucii cu firet şi lucrătură fină şi cum te vede încălţat, te vrea iute descălţat. Explicaţia nu acoperă toate posibilităţile existente la un moment dat, cum ar fi de exemplu, să treci desculţ pe lângă un gâscan, să treci pe lângă un gâscan care nu este în compania gâştelor, să treci cu un picior încălţat şi cu unul descălţat, să treci descălţat dar cu papucii în mână... Ce ne facem cu toate aceste situaţii?

            Muzele ne-au întors spatele, spiritul ludic este bine întemniţat, nu ne rămâne de făcut nimic... ba, totuşi ar fi ceva: să devenim cercetători americani.

Temă: Ordonaţi crescător următoarele cuvinte: sens, înţeles, noimă, lucru, definiţie.

Autor: GEORGE COŞBUC (20 septembrie 1866, Hordou – 9 mai 1918 Bucureşti)

Copertă şi ilustraţii: VASILE OLAC

Editura: Ion Creangă

Redactor: MARIETA NICOLAU-PLĂMĂDEALĂ

Tehnoredactor: FLORENTINA PREDA

Bun de tipar: 9.XI.1988

Coli de tipar: 2

Apărut: 1989