Till Buhoglindă

            De unde să apuci o astfel de carte ca să-ţi fie bine la citit? E o carte incomodă prin întinderea sa, cel puţin exemplarul pe care-l am eu se măsoară şi iese câştigător din mai toate bătăliile, poate doar o carte a lui Tony Wolf să-i ia faţa… dar vorbim de categorii diferite şi nu este fairplay. Nu vorbesc la figurat, ea chiar este o carte mare şi destul de incomodă la citit, singura variantă – după mine – este aceea de a sta pe burtă cu picioarele bălăbănindu-se din genunchi, cu palmele sprijinind bărbia şi ochii lăsaţi să urmărească îndeaproape peripeţiile acestui erou. Mi se pare de o ghiduşie teribilă următoarea scenă: cum ar fi să citeşti în metrou ceaslovul acesta?

            Un format de dimensiuni normale pentru această carte ar fi fost un gest meschin pentru un erou ca Till Buhoglindă care are nevoie de o scenă pentru a-şi monta farsele pe care le joacă. El este asemenea unui regizor care dă personajelor libertatea de a se juca pe sine aşa cum vor, dar când este depăşit bunul simţ cortina se ridică şi începe spectacolul.

            Şi ce spectacol ne oferă acest personaj, căci concluzia istoricilor este aceea că el nu a existat în realitate, deşi sunt unii care au adus nişte contraargumente cum ar fi o piatră funerară şi un înscris dintr-un act oficial (o condamnare la închisoare pentru jaf la drumul mare) în care s-a găsit numele lui Till Buhoglindă. Să lăsăm în seama detectivilor de tot felul chestiunea existenţei şi să purcedem în a fi pelerini în evul mediu. Căci asta este Till, un pelerin, care pentru nişte vorbe spuse pe şleau, cum că slujbele pentru morţi sunt mai mult o învârteală popească, este surghiunit din ţinutul Flandrei natale pe trei ani, „cu îndatorirea de a face un drum de pocăinţă până la Roma şi de a se înapoia de acolo cu iertarea  papei.”

            Pe drum, prin farsele şi renghiurile pe care le joacă numele său îşi capătă adevăratele proporţii. Till Buhoglindă pare a fi un fel de Gică contra, prin negarea naturalului, firescului, prin negarea lui aşa ar fi făcut toată lumea, Till ne arată, ca o oglindă răsturnată, o altă faţă a lucrurilor, de altfel porecla de Buhoglindă i se trage de la o trăsnaie pe care ar fi făcut-o pe când avea cincisprezece ani şi anume şi-a meşterit un cort şi din fân o ramă şi striga în gura mare că poate arăta, cui vrea să vază, fiinţa de acum şi pe cea viitoare, dacă-i venea ca muşteriu vreun militar, Till îi arăta un taler mare cu carne şi pâine spunându-i că războiul o să-l facă ciorbă. „ Şi în loc să le spună în graiul său flamand Ik ben u lieden spiegel – sunt oglinda voastră, le zicea pe scurt Ik ben ulenspiegel.” Oricum, el este un personaj dublu deoarece numele lui înseamnă buhă şi oglindă Ulen, Uyl, Eule = bufniţă, Spiegel = oglindă.

            Punctul pe care-l foloseşte drept sprijin pentru a răsturna situaţia cu cracii-n sus este înţelegerea limbajului figurat în sens literal, el cerne efectiv făina în lumina lunii, el face treaba doar pe jumătate, interzicându-i-se să calce pe pământurile unui bogătan, el cumpăra nişte pământ de la un ţăran liber, îl pune în căruţă şi traversează ţinutul acelui bogătan fără să-i pese de ceva, se ascunde în butoi pentru a face o cusătură care să nu se vadă.

            Till nu este un nebun decât în aparenţă, căci aşa cum îi spunea tatăl sau – Claes – dându-i o jucărie de răchită cu clopoţei „Clopoţei, clopoţei tililinctintinc, de ăştia să ai totdeauna în tichiuţa ta, omuleţule, căci numai nebunilor le merge bine.” Till dispune de o înţelegere superioară a lumii în care trăieşte şi o foloseşte mai ales în favoarea sa, totuşi, dacă cineva poate învăţa ceva din ceea ce spune el atunci e un bun câştigat.

            Reuşita lui Till nu se bazează doar pe înţelepciunea, spontaneitatea sa ci şi pe respectarea cuvântului de onoare pe care ceilalţi şi-l dau, pe capacitatea acestora de a trece la un nivel superior al înţelegerii atunci când poanta este spusă, insight-ul destructurează o schemă veche deschizând o nouă perspectivă de a vedea lucrurile. Acest efect de iluminare pe care îl are farsa jucată îl scapă din multe belele pe Till Buhoglindă.

            O altă modalitate pe care Buhoglindă o foloseşte pentru a scăpa de belele este oferirea de răspunsuri a căror verificare este adesea imposibilă şi cade în sarcina celui care a întrebat. Este episodul cu învăţaţii din Praga cărora le spune că mijlocul pământului este chiar sub picioarele lui, învăţaţilor nerămânându-le altceva de făcut decât să verifice.

            Ca un deliciu asemenea unei fantezii cu rahat – asta ca să citez o reclamă năstruşnică la o patiserie – se pare ca există şi o explicaţie cu nuanţe scatologice a numelui lui Till Buhoglindă şi anume ul`n Spegel, care s-ar putea traduce prin ştergeţi fundul. Oricum, sunt destule episoade care ar putea susţine o astfel de explicaţie – să-l amintim pe cel în care călătorind împreună cu tatăl sau, arăta fundul trecătorilor – şi făcând o asociaţie – bolnavă – între gura / gaură spurcată, vorbind de asemenea şi de faţa de fund, lucrurile capătă consistenţă, atâta timp cât nu intrăm într-o fază de diaree verbală… oricum, de-a lungul timpului episoadele acestea scatologice, au fost epurate, mai ales în ediţiile destinate copiilor.

            Pentru mai multe farse, peripeţii, renghiuri şi atmosferă de ev mediu se poate citi şi romanul scris de Charles de Coster, Ulenspiegel, Editura Univers, Bucureşti, 1986 din care am citat şi eu.

Temă: Răspundeţi printr-o formulă matematică la întrebarea câte fire de păr are pe cap un om în vârstă de 27 de ani.

Autor: poporul din Ţările de Jos

Repovestire: AL. ALEXIANU

Copertă şi ilustraţii: VAL MUNTEANU

Editura: Ion Creangă

Lector: IOANA RICUS

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Apărut 1970. Comanda nr. 9615

Hârtie ofset A 70 x 100 de 87,5 g/m²

                                            Coli de tipar 10,5