Păţaniile Pinocchiettei

            Tot gândindu-mă la povestea aceasta, am ajuns să pun faţă în faţă două concepte, cel de istorie şi cel de poveste…Istorie poate însemna şi păţanie, iar orice păţanie îşi are povestea ei. Istorie poate însemna şi un complex de ştiinţe care se ocupă de devenirea unei societăţi, dar şi povestea poate fi privită ca o ştiinţă care se ocupă cu devenirea persoanei, ajungând chiar la rafinament dacă vorbim de poveştile terapeutice. Putem vorbi de istoria de viaţă a unui personaj, dar şi de povestea vieţii unui om concret. Putem trăi istoria citind o poveste, putem face istorie scriind o poveste, de cele mai multe ori, dar sunt momente în care citirea unei poveşti poate face istorie. Se spune că istoria se repetă pentru a ne da posibilitatea să învăţăm, nu ni se spune de ce se repetă poveştile… un răspuns simplu ar fi, pentru că sunt frumoase, iar timpul petrecut la poveşti nu face altceva decât să îţi îmbogăţească istoria ta personală de viaţă.

            Atenţie, urmează o reprezentare mecanică căci trecerea asta de la istorie la poveste şi invers îmi sună în cap ca un cuplu celebru – biela / manivela. Deşi acest cuplu pare a fi desuet astăzi în lumea trenurilor, el a asigurat înaintarea, iar înaintarea poate fi asemuită destul de uşor cu devenirea…să devenim ceea ce suntem şi pentru asta avem la îndemână poveştile ca instrumente şi istoria ca repertoar.

            Să devină un băieţel adevărat, acesta era visul lui Pinocchio, cum l-a împlinit, e poveste veche, cam de pe la 1880. Să devină o fetiţă adevărată, acesta era visul Pinocchiettei, cum l-a împlinit… ei, despre asta e povestea de faţă.

            Un principiu ne spune că dacă ceva nu funcţionează, încearcă altceva. Prin urmare dacă ceva funcţionează şi urmăreşti producerea aceluiaşi rezultat într-o altă situaţie fă ca mai înainte. Cum a ajuns Pinocchio să fie băieţel adevărat? A trecut printr-o mulţime de peripeţii. Cum va ajunge Pinocchietta să fie o fetiţă adevărată? Ei bine, trecând prin acelaşi tip de peripeţii.  Povestea Pinocchiettei se foloseşte de elementele structurale ale poveştii lui Pinocchio, pe care le adaptează reuşind să ajungă la efectul dorit… şi anume, transformarea Pinocchiettei în fetiţă. Avem şi aici o zână bună, o echipă de doctori veniţi să o ajute pe Pinocchietta, care-şi pierduse vocea, trecând printr-o păţanie, în urma căreia a ajuns stană de piatră… dar să-i ascultăm pe „cei trei discipoli ai lui Esculap, care nu erau alţii decât un Mierloi, un Papagal şi un Păianjen. Cel dintâi vorbi Mierloiul (care avea aerul că e mai învăţat decât toţi), pe un ton solemn, începând să spună că paralizia limbii provenea, în acest caz, din faptul că pacienta pălăvrăgise mult în clasă şi mâncase prea multă îngheţată. Vorba lungă oboseşte limba. Frigul din îngheţată, când atinge un organ delicat ca limba, obosită şi aşa de trăncăneală, atacă direct fibrele, provocând întâi un fel de reumatism şi ducând apoi, în cazul când nu e îngrijită la timp, la paralizie.

            Papagalul dădea din cap, având aerul să spună că el e de altă părere. Începu prin a-şi cere iertare că nu este de acord cu ilustrul său coleg, dar repetă în mare parte ceea ce spusese Mierloiul şi apoi, cu o voce puţin ascuţită, afirmă că adevărata cauză a paraliziei se datora minciunilor prea multe pe care fetiţa le spusese maică-si.

            Pinocchietta, care auzise totul, îşi ascunse ruşinată capul sub plapumă. Papagalul vru să demonstreze, la rândul lui, că ştie şi el multe lucruri, afirmând că minciunile, în momentul când sunt spuse, lasă în urma lor o toxină foarte dăunătoare pentru limbă. Persoanele care-şi dau seama la timp de acest lucru şi încetează să mintă rămân în general numai cu un bâlbâit. Dar cele care continuă să spună minciuni ajung iremediabil la o completă paralizie.

            Păianjenul, care ascultase cele spuse cu mult scepticism, interveni spunând că un bun tratament cu păienjeni electrici pe limbă şi o serie de puncte de foc puteau să ducă la un bun rezultat.”

            Cert, Pinocchietta are şi ea parte de aventurile ei, este transformată în stană de piatră şi vândută la o licitaţie, care a avut loc în comuna Credulelor, trăieşte pe pielea ei legenda Aracnei; este transformată în sirenă şi evadează din tărâmul de sub ape dar ajunge în mâinile piraţilor, or se ştie că piraţii au o oareşce propensiune, atunci când vine vorba de sirene.

            Şi mai sunt ceva aventuri până ce Pinocchietta devine fetiţă adevărată şi îl întâlneşte pe fratele ei Pinocchio şi pe tatăl ei Geppetto. Da, Geppetto are o soţie, pe Geppetta. La un moment dat se pare că cei doi s-au certat, preferând să-şi facă fiecare propriul odor… nu intrăm în intimităţile lor.

            Îmi mai place această poveste deoarece nu suferă de „logica de frigider” şi anume, ea are răspunsuri fireşti la întrebări care-ţi apar pe măsură ce citeşti.

Tema, este mai mult o provocare: Găsiţi orice fel de informaţie despre autorul acestei cărţi.

Autor: EMILIO MANLIO BOLOGNA

Copertă şi ilustraţii: CONSTANTIN NIŢULESCU

Traducere: DRAGOŞ VRÂNCEANU

Titlu original: Le avventure di Pinocchietta (La sorellina di Pinocchio) (1958)

Editura: Tineretului

Redactor responsabil: Mimi Westfried

Tehnoredactor: V. Postelnicu

Dat la cules: 09. 10. 1964. Bun de tipar: 12. 04. 1965

Apărut: 1965. Comanda nr. 6282. Tiraj: 25120. Hârtie:

offset B de 100 g/m² 70x100/16. Coli editoriale: 5,43

Coli de tipar 6. AT 12393. C. Z. pentru bibliotecile

mici 85 – 93-R.