miercuri, 22 ianuarie 2014

Rapsodii de toamnă

 Această carte poate fi câştigată aici.     

Fără repere nu ne putem reprezenta o perioadă de timp, oricât de scurtă ar fi aceasta. Dificultatea creşte dacă ne referim la o perioadă ce depăşeşte experienţa noastră de viaţă, moment în care apelăm la istorie… constatăm schimbări, încremeniri, dispariţii, involuţii, evoluţii, revoluţii, uitări, avem parte de rememorări, comemorări, înţelegeri tardive şi clarificări, recuperări, surprize. Pe baza înscrisurilor oficiale sau engramate în memoria martorilor oculari sau a celor care au ascultat poveştile acestora putem reconstitui trecutul unor obiecte, fenomene, lucruri şi îl putem compara cu prezentul lor.

            Uite, toamna, de exemplu, pe lângă faptul că poate fi socotită ca o metaforă a timpului apus, poate fi ea însăşi supusă comparaţiei şi unde să găsim o descriere mai potrivită a toamnei de acum aproape 100 de ani, dacă nu în Rapsodii de toamnă. Neavând informaţii şi nici înclinaţii spre meteorologie nu vom îndrepta comparaţia înspre aspectul variaţiilor de temperatură sau al altor factori pertinenţi pentru acest domeniu, de altfel poezia nu ne oferă constatări în această direcţie, poate cel mult, ceva legat de direcţia vântului. Ea surprinde cu abilitate în rimarea cuvintelor panica produsă de apariţia, mai precis, de dispariţia zilelor de vară… o adiere ce începe ca o boare se transformă în mişcare ce cuprinde fără de scăpare toate frunzele ce-o vară întreagă s-au tolănit la soare, făcând fotosinteză fără încetare.

            Toamna e doamnă aprigă şi când le prinde pe frunze cu lecţia neînvăţată, nici nu stă pe gânduri, le pică una, două… bine, sunt şi excepţii, a se vedea bradul şi plantele care-şi fac şcoala în particular pe felurite pervazuri, la căldură şi nu direct în natură. Panica se insinuează cu repeziciune şi ruşinea de a nu şti răspunsurile corecte se vede în obrajii roşii ai frunzelor, nu le rămâne decât să ia drumul de la capăt. Se îndreaptă astfel spre rădăcină într-o cădere uneori mai lină, alteori suflate de vânt în deplină complicitate cu toamna… se creează astfel mormane de frunze ce se cer răscolite de mâini de-a pururi îndrăgostite. Deşi au trecut aproape o sută de ani de la apariţia poeziei, toamna nu şi-a schimbat obiceiurile, rămâne în continuare zâna melopeelor, spaima florilor şi Doamna cucurbitaceelor…

            Totuşi, ceva s-a schimbat în 100 de ani şi anume publicul căruia îi este adresată poezia, dacă la început acesta era cu precădere adult, pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre acesta devine din ce în ce mai tânăr. De la un timp încoace adulţii nu mai au chef de joacă, trec indiferenţi pe lângă o rimă sprinţară, uite, o rimă despre bozie cred că a făcut deliciul multor cititori de la oraş, dar crescuţi la ţară, asta ca să nu-mi imaginez surprinderea unor ţărani când au constatat că bozia poate apărea într-o poezie. Şi ca să demonstrez futilitatea boziei, voi aminti următoarea expresie „ai dat-o-n bozii”, noi foloseam această zicere atunci când pasai mingea aiurea…eh, timp de vară petrecut la ţară!

            Pentru copii poezia surprinde prin ritmurile sonore, este important să fie citită de câteva ori sau de un adult cu ceva dexteritate în rostire, cuvintele se înlănţuie şi cadrele se succed cu viteză numai bună de a crea impresia unui film, acţiunea nu lâncezeşte nici o clipă, din strofă în strofă apar tot mai multe plante si animale, care se precipită la auzul unor veşti aşa potrivnice. Poezia poate deveni cu uşurinţă un prim atlas botanic, căci iată ce de plante întâlnim viţa-de-vie, păpădie, fânul, salcâmul, plopul, răsura, ciulinii, papura, trestia, bozia, sulcina, dalia, petunii, floarea-soarelui, măselariţa, loboda, mătrăguna, brusturele, campanula. Poezia mai are un atu, care o poate face să fie pe placul copiilor şi anume spune lucrurilor pe nume, nu foloseşte simboluri complicate, nu face apel la expresii criptice ce se cer descifrate cu trei dicţionare lângă tine, poezia este sinceră şi dă viaţă unor aspecte pe care le ignorăm în trecerea noastră prea preocupată de altele. Se ştie, copilul personifică cu uşurinţă mediul înconjurător, or odată devenit adult, dacă reuşeşte să-şi păstreze o părticică din această joacă, cu siguranţă va fi un adult cu zâmbetul pe buze, şi cred că nu-i puţin lucru o treabă ca asta.

Temă: Nuanţaţi într-o scurtă reflexie sprijinul pe care toamna îl acordă dragostei.


Autor: GEORGE TOPÎRCEANU (20 martie 1886, Bucureşti – 7 mai 1937 Iaşi)
Copertă şi ilustraţii: ETHEL LUCACI BĂIAŞ
Editura: Ion Creangă

Lector MARIETA NICOLAU-PLĂMĂDEALĂ
Tehnoredactor AURICA IORDACHE
BUN DE TIPAR 9.II.1988
Apărut 1988
Coli de tipar 3







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu