Azi ar fi trebuit să fie ziua mea cea mai bună, așa mi-o doream. M-am pregătit cum am știut eu mai bine și pe toate le-am făcut cu gândul că nimic nu are să îmi strice ziua mea perfectă. Am plecat de acasă cu o stare de bine pe care mi-o doream contagioasă și de cum vedeam un zâmbet pe fața celor de lângă mine, cum îmi ziceam că am reușit să dau buna dispoziție mai departe. Azi, sunt un purtător al surâsului și al bunei dispoziții, azi, răspândesc bucurie în jurul meu, sper ca toate mijloacele de transport să fie ticsite, magazinele și străzile să fie animate și să mă întâlnesc cu cât mai multă lume. Și uite, totuși, cum lumea fuge din jurul meu, cum încearcă să se adăpostească și să se folosească de orișice colțișor care oferă un cât de mic adăpost contra acestei furtuni de vară stârnite din senin. Ce nesuferită a devenit ploaia asta, cum a venit ea să îmi strice ziua mea perfectă, mare necaz s-a revărsat peste mine. Sunt plouat și îmi vine să plâng de ciudă când urechea mea prinde din zbor glasul unui vânzător – ”Umbrele colorate!“ Aha, îmi zic, nimic mai sfidător la adresa ploii decât o umbrelă colorată. Se știe, ploaia preferă culorile șterșe, spălăcite aș spune dacă îmi doresc să fiu sarcastic și nimic nu i-ar face mai mult în ciudă decât o umbrelă colorată. Da, îmi cumpăr o umbrelă colorată!
–
Veniți
să alegeți umbrele colorate! Ele vă vor face ziua dintr-un supliciu într-un
deliciu!
–
Dați-mi
și mie una albastru senin și întind o bancnotă de 5 lei.
Citiți Lucia Olteanu și veți fi asemeni vânzătorului din
poveste, veți fi în posesia unui secret care vă va face ziua mai frumoasă, mai
senină oricât de ploioasă ar fi ea. Veți ști cea mai scurtă și cea mai frumoasă
poezie și anume Cirip!
Temă: Cum se simte în momentul acesta copilul interior?
Autor: LUCIA OLTEANU (16 mai 1925, București – 17 iunie
2015, București)
Copertă și ilustrații: CLELIA OTTONE și
SORIN FLORIAN OBREJA
Editura: Ion Creangă
Lector: IOANA RICUS
Tehnoredactor: FLORENTINA WEIDLE
Dat la cules 26.V.1977. Bun de tipar 17.XI.1977. Apărut:
1977. Comanda nr. 1480. Tiraj 68000
Broșate 62000 + Legate 6000. Coli de tipar 7 1/3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu