
Lup
fiind, ce îţi este caracteristic, nu încape îndoială – foamea, de aceea se şi
spune foame de lup. Se ştie, sau cel
puţin aşa am fost învăţaţi, lupii nu mănâncă verdeţuri, îmi recunosc această
idee preconcepută, care se va dovedi a nu fi chiar realitatea. Am discutat
chestiunea şi cu lupul din Capra cu trei
iezi, şi cu lupul din povestea de faţă, ba chiar în câteva rânduri a venit
la discuţii şi lupul din povestea lui Vulpişor
însoţit de lupul din Povestea celor trei
purceluşi. Mi s-a demonstrat, urmând o logică lupească, că lupii chiar
adoră ierburile, verdeţurile cele mai pline de clorofilă, se dau în vânt şi
simt mirosul de varză proaspătă şi salată de la distanţe apreciabile. Au însă
şi ei plăcerea lor, aşa ca fiecare dintre noi, ei nu pot mânca aceste verdeţuri
crude, lor le plac învelite în iepure… ce să faci? să cerţi omul lupul pentru
gustul lui. Să ne amintim celebra zicală de
gustibus non disputandum. Este adevărat că sunt unii lupi care consumă
iepurele direct, fără să mai aştepte ca acesta să se umple cu verdeaţă, trebuie
să precizăm însă că ei o fac siliţi de împrejurări, şi îl mănâncă mai mult în
silă şi din milă pentru confraţii săi, ştiut fiind faptul că numărul iepurilor
este mai mare decât numărul salatelor din diferite grădini.
Lăcomia
lupului este proverbială, aici nimic de zis. Chiar şi în această carte ni se
prezintă o situaţie, o întâmplare care ilustrează zicerea strică tot ce e prea mult. Se impune, totuşi, să nuanţăm un pic
lucrurile, strică tot ce e prea mult peste puterile tale, or se ştie că puterea
lupului vine imediat după puterea ursului… şi dacă nici ursul n-are putere.
Plus că lupul din poveste are circumstanţe atenuante, orbit de furie, a voit
să-şi stingă setea de răzbunare şi a dat doar peste mâncare, el a mâncat aici
într-o manieră complusivă, el a pierdut controlul, actul de a mânca a depăşit
graniţele fiziologicului şi s-a intricat cu o serie de probleme psihologice
care ţin de o agresivitate refulată. Nu intru în detalii, confidenţele nu se
discută pe larg…

În
cartea aceasta de versuri în care rimele cad una după alta asemenea pietrelor
în capul lupului (a se vedea mai jos ilustraţia de rigoare) mai sunt discutate
şi alte proverbe, unul dintre ele este acela care ne spune că unde-s mulţi puterea creşte. Cred şi eu,
dar fairplay-ul unde este? Vi se pare corect acest raport de 7 : 1, şapte
iepuri zdraveni, matahale nu alta, isteţi foc că nu poţi să-i înhaţi deloc, la
un amărât de lup ? Sigur, aici sunt nişte detalii de precizat, dar eu vorbesc
de principiu.
Nu
vreau să insist asupra întâmplării cu puiul de porc mistreţ, nici asupra
faptelor petrecute în cabinetul doctorului Iepurilă Dentist, nu că n-ar fi
adevărate, dar toate sunt relatate-n carte şi vă invit să o citiţi ca martor
ocular să fiţi.
Temă: Precizaţi într-un panseu
nevoia de adevăr subiectiv.
Autor: DAN URSULEANU (6 noiembrie
1942, Cernăuţi – 2 martie 2013, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: GEO
ZLOTESCU
Editura: Junimea
Redactor: ADA FĂRTĂIŞ
Tehnoredactor: MIHAI
BUJDEI
Apărut 1982; Format 54 x 84/8.
Coli tipo 6
Bun de tipar la 12.03.1981,
Editura „Junimea”,
str. Gheorghi Dimitrov 1
IAŞI – ROMÂNIA