Cireşe de mai (6)

Nu sunt eu un pescar convins dar ştiu să fac diferenţa între un pripon, o undiţă şi o lansetă şi mai ştiu că au pescarii nişte poveşti, mamă, mamă… ia uite ce i s-a întâmplat prin 1952 unui pescar de la Islaz .

UN PEŞTE DE PESTE 100 DE ANI

            La muzeul istoric „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti se prezintă într-o zi un pescar şi adresându-se administratorului îi spune:

            - Eu sunt pescar la Islaz. Nu de mult am prins o ştiucă uriaşă, de nasul căreia era prins un inel cu următoarea inscripţie „Această ştiucă a fost aruncată în Dunăre cu trei ani înainte de revoluţia de la 1848, în amintirea adunării de la Islaz.” Am adus acest inel. Poate că doriţi să-l păstraţi în muzeu, deoarece este un obiect de foarte mare preţ. Iată, să-ţi arăt inelul, - adăugă pescarul, scotocindu-se în buzunar.

            Dar administratorul muzeului îl opreşte pe pescar:

            - Nu te osteni să scoţi inelul. El nu reprezintă nici un interes pentru muzeul nostru. Cel care a prins de nasul ştiucii inelul cu inscripţia a vrut, de bună seamă, să facă o glumă. Această inscripţie nu corespunde realităţii.

            - Crezi d-ta că ştiuca nu poate să trăiască aşa de mult? întrebă pescarul, nedumerit.

            - Ba eu cred că ştiuca poate să trăiască şi peste 100 de ani. Dar eu susţin, totuşi, că inelul cu inscripţia pe care l-ai adus este fals.

            - De unde ştii acest lucru, când nici n-ai văzut inelul? întrebă şi mai nedumerit pescarul.

            Ce răspuns credeţi că a dat administratorul muzeului la această întrebare?

Pentru un răspuns potrivit o carte numai bună de citit.