luni, 14 noiembrie 2016

Când d'Artagnan a fost să fie fată

            Se poate lupta pentru pace? Răspunsul este da, numai că această luptă trebuie să aibă loc înainte de începerea războiului propriu-zis. Să vedem lupta pentru pace ca pe o profilaxie pentru prevenirea războaielor şi păstrând cadrul acestei comparaţii să ne întrebăm care să fie agenţii implicaţi în acest proces profilactic.

            Mircea Şerbănescu ne propune o variaţiune pe o temă recurentă, specifică timpurilor comuniste şi anume lupta împotriva înarmării – aici o altă poveste pe această temă, pacea este aceea care trebuie să domnească, înfrăţirea între popoare este idealul suprem.

            Povestea se construieşte pe baza unui schimb de scrisori dintre două adolescente aflate în pragul majoratului, una româncă, cealaltă nu. Bunicul primei, imaginează plecând de la acest schimb epistolar, o poveste care se desfăşoară pe tărâmul celeilalte. Spun bine tărâm căci lucrurile care se petrec acolo ţin de o altă realitate. Dar chiar şi aici tinerii îşi pun cu acuitate probleme legate de sensul vieţii…”în jur era mulţimea. Un ocean în tumult. Şi eu, o picătură infimă, pierdută în imensitate. Cufundată adânc, neînsemnată, anonimă cu totul. Dar am simţit că gândurile tuturor urmau acelaşi făgaş ca şi ale mele, am ieşit din mine ca dintr-o găoace, dacă mă înţelegi, şi din clipa aceea n-am mai fost simplu „eu” sau , mai exact, am fost şi EU, dar în acelaşi timp şi TOŢI. Toţi!” iată ce simte cealaltă şi pe care bunicul o va numi d’Artagnan şi-i va scrie povestea.

            O fată într-un grup de trei băieţi, de trei muşchetari care răspund doar la ordinele Binelui, Adevărului, Frumosului, a idealului suprem, Pacea. Acest grup aflat la început de drum hotărăşte să dezlege misterul elicopterelor care brăzdează cerul, fără ca nimic să transpară prin ziare sau la televizor; să dezlege misterul automobilului negru ca un landou luxos care goneşte pe drumuri de munte; să dezlege misterul acelor oameni corect îmbrăcaţi, cu purtări impecabile dar a căror privire este rece şi fixă.

            Aceşti copii care generic pot fi priviţi ca viitorul de mâine al omenirii sunt agenţii profilaxiei căci simţul lor de responsabilitate îi împinge spre demascarea şi expunerea răului care poate fi provocat doar printr-o simplă apăsare de buton.


            E aici o poveste fantasmă sau poate doar o farsă a unui regizor excentric, nu ne putem da seama exact cât din realitatea aceasta este imaginată de bunicul scriitor şi cât este transcrisă ad litteram din scrisoarea celeilalte. Povestea nu este vie, ea este construită cu scopul de a răspunde unor solicitări venite din partea unor idealuri supreme. Personajele nu au nume ci împrumută numele muşchetarilor, acţiunea nu este fixată într-un loc precis, cu excepţia a două precizări (una la început şi alta spre final) nici nu suntem siguri că ne aflăm în altă ţară, spaţiul este creat pentru a facilita identificarea tinerilor cititori cu eroii acestor aventuri, eroi corecţi care-şi pun cu precizie probleme legate de responsabilitatea zile de mâine. Sigur, pe alocuri apar crâmpeie de viaţă interioară, dar ele sunt cuminţi şi se circumscriu portretelor tipice ale acelor vremuri…”şi-a întors spre mine perechea de ochi radioşi. Izvorau din ei lumini scânteietoare. Intuiam o altă structură consolidându-se sub pojghiţa subţiată a copilului cunoscut până atunci. Care-o fi trăsătura personajului, socotită esenţială de ea?” Acesta este un gând de-al bunicului care se simte responsabil pentru devenirea nepoatei, nu vrea să fie dezamăgit de omul cel nou care se pregăteşte să apară, el scrie povestea fetei d’Artagnan pentru a fi sursă de inspiraţie şi model de urmat pentru tinerii zilei de mâine.


Temă: Modalităţi de influenţare şi procedee de intervenţie în tandemul pace interioară / pace exterioară – scurt eseu autobiografic.

Autor: MIRCEA ŞERBĂNESCU (14 octombrie 1919, Cernăuţi – 21 iulie 2012, Timişoara)
Copertă şi ilustraţii: ESTERA TACKACS
Editura: Facla, Timişoara 1990
ISBN: 973-36-0009-1

Redactor: ION JURCA ROVINA
Tehnoredactor: IOAN. I. IANCU
Bun de tipar: 17.9.1988
Apărut 1989
Coli de tipar: 6,75









2 comentarii:

  1. Nu știu de ce dar articolul tău a ajuns în Spam. L-am descoperit din întâmplare (chiar mă întrebam cum de nu mai scrii :-)).
    Uite că nu o știam pe asta. Și eu am fost cândva unul dintre cei patru mușchetari - ne distram grozav :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine știe ce s-a întâmplat, mi s-a mai spus că și comentariile sunt uneori mâncate, na! idiosincrazii d-ale internetului :)

    Cât despre poveste, stai liniștit nu ai ratat cine știe ce, sigur te-ai distrat mai grozav când te jucai tu.

    RăspundețiȘtergere