Se
poate lupta pentru pace? Răspunsul este da, numai că această luptă trebuie să
aibă loc înainte de începerea războiului propriu-zis. Să vedem lupta pentru
pace ca pe o profilaxie pentru prevenirea războaielor şi păstrând cadrul
acestei comparaţii să ne întrebăm care să fie agenţii implicaţi în acest proces
profilactic.
Mircea
Şerbănescu ne propune o variaţiune pe o temă recurentă, specifică timpurilor
comuniste şi anume lupta împotriva înarmării – aici o altă poveste pe această
temă, pacea este aceea care trebuie să domnească, înfrăţirea între popoare este
idealul suprem.
Povestea
se construieşte pe baza unui schimb de scrisori dintre două adolescente aflate
în pragul majoratului, una româncă, cealaltă nu. Bunicul primei, imaginează
plecând de la acest schimb epistolar, o poveste care se desfăşoară pe tărâmul
celeilalte. Spun bine tărâm căci lucrurile care se petrec acolo ţin de o altă
realitate. Dar chiar şi aici tinerii îşi pun cu acuitate probleme legate de
sensul vieţii…”în jur era mulţimea. Un ocean în tumult. Şi eu, o picătură
infimă, pierdută în imensitate. Cufundată adânc, neînsemnată, anonimă cu totul.
Dar am simţit că gândurile tuturor urmau acelaşi făgaş ca şi ale mele, am ieşit
din mine ca dintr-o găoace, dacă mă înţelegi, şi din clipa aceea n-am mai fost
simplu „eu” sau , mai exact, am fost şi EU, dar în acelaşi timp şi TOŢI. Toţi!”
iată ce simte cealaltă şi pe care bunicul o va numi d’Artagnan şi-i va scrie
povestea.
O
fată într-un grup de trei băieţi, de trei muşchetari care răspund doar la
ordinele Binelui, Adevărului, Frumosului, a idealului suprem, Pacea. Acest grup
aflat la început de drum hotărăşte să dezlege misterul elicopterelor care
brăzdează cerul, fără ca nimic să transpară prin ziare sau la televizor; să
dezlege misterul automobilului negru ca un landou luxos care goneşte pe drumuri
de munte; să dezlege misterul acelor oameni corect îmbrăcaţi, cu purtări
impecabile dar a căror privire este rece şi fixă.
Aceşti
copii care generic pot fi priviţi ca viitorul de mâine al omenirii sunt agenţii
profilaxiei căci simţul lor de responsabilitate îi împinge spre demascarea şi
expunerea răului care poate fi provocat doar printr-o simplă apăsare de buton.
E
aici o poveste fantasmă sau poate doar o farsă a unui regizor excentric, nu ne
putem da seama exact cât din realitatea aceasta este imaginată de bunicul
scriitor şi cât este transcrisă ad litteram din scrisoarea celeilalte. Povestea
nu este vie, ea este construită cu scopul de a răspunde unor solicitări venite
din partea unor idealuri supreme. Personajele nu au nume ci împrumută numele
muşchetarilor, acţiunea nu este fixată într-un loc precis, cu excepţia a două
precizări (una la început şi alta spre final) nici nu suntem siguri că ne aflăm
în altă ţară, spaţiul este creat pentru a facilita identificarea tinerilor
cititori cu eroii acestor aventuri, eroi corecţi care-şi pun cu precizie
probleme legate de responsabilitatea zile de mâine. Sigur, pe alocuri apar
crâmpeie de viaţă interioară, dar ele sunt cuminţi şi se circumscriu
portretelor tipice ale acelor vremuri…”şi-a întors spre mine perechea de ochi
radioşi. Izvorau din ei lumini scânteietoare. Intuiam o altă structură
consolidându-se sub pojghiţa subţiată a copilului cunoscut până atunci. Care-o
fi trăsătura personajului, socotită esenţială de ea?” Acesta este un gând de-al
bunicului care se simte responsabil pentru devenirea nepoatei, nu vrea să fie
dezamăgit de omul cel nou care se pregăteşte să apară, el scrie povestea fetei
d’Artagnan pentru a fi sursă de inspiraţie şi model de urmat pentru tinerii
zilei de mâine.
Temă: Modalităţi de influenţare
şi procedee de intervenţie în tandemul pace
interioară / pace exterioară – scurt eseu autobiografic.
Autor: MIRCEA ŞERBĂNESCU (14
octombrie 1919, Cernăuţi – 21 iulie 2012, Timişoara)
Copertă şi ilustraţii: ESTERA TACKACS
Editura: Facla, Timişoara 1990
ISBN: 973-36-0009-1
Redactor: ION JURCA
ROVINA
Tehnoredactor: IOAN.
I. IANCU
Bun de tipar: 17.9.1988
Apărut 1989
Coli de tipar: 6,75
Nu știu de ce dar articolul tău a ajuns în Spam. L-am descoperit din întâmplare (chiar mă întrebam cum de nu mai scrii :-)).
RăspundețiȘtergereUite că nu o știam pe asta. Și eu am fost cândva unul dintre cei patru mușchetari - ne distram grozav :-)
Cine știe ce s-a întâmplat, mi s-a mai spus că și comentariile sunt uneori mâncate, na! idiosincrazii d-ale internetului :)
RăspundețiȘtergereCât despre poveste, stai liniștit nu ai ratat cine știe ce, sigur te-ai distrat mai grozav când te jucai tu.