Pană-Albastră în expediţia neterminată

            Cartea aceasta surprinde de mai multe ori, cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie… să vă povestesc. Mai întâi m-am întâlnit cu o mulţime de regionalisme, care fac înţelegerea să se gripeze, e ca atunci când te trezeşti cu un grăunte de nisip între dinţi, iei o gură de apă şi clăteşti, dacă ţi se întâmplă să fii o fire ultrasensibilă te scârbeşti şi dai la o parte mâncarea, dacă nu, ai ocazia să găseşti o pepita datorită unui grăunte de nisip. De unde să apuci un astfel de răspuns …e la tejghea, trage blana popii la ghealău... nu-ţi rămâne decât să prelucrezi prin rindeluire.

            Mai apoi, aşteptarea mea (asta ca să nu-i spun prejudecată) legată de acţiune a fost lăsată afară din joc. Credeam că cifrul secret al povestirii va fi colectivizarea, nici vorbă de aşa ceva. Deşi este enunţată la un moment dat, ea nu reprezintă decât o potenţială soluţie la o problemă de împărţire a unui petic de pământ. Soluţie, care în condiţiile date chiar ar putea fi benefică, dar despre fenomenul colectivizării, nimic mai mult.

            Replica dată memoriei mele cu privire la vacanţele petrecute la ţară, m-a surprins nepregătit. Nu mă aşteptam să găsesc un partener de colindat coclaurile lunilor de vară petrecute la bunici, acum mulţi ani. Citeam despre o scaldă, despre o expediţie, despre un zâmbet, despre pui cu mujdei şi răspundeam cu o altă scaldă, cu o altă expediţie, cu un alt zâmbet, dar cu aceeaşi mâncare gustoasă, care venea după o zi de hoinăreală, de pescuit, de construit trocare, de căutat râme şi prins broaşte şi gărgăuni cu lumânarea…

            Povestea nu anunţă prin nimic ancorele din viaţa autorului şi totuşi acestea sunt acolo. Afli lucrul acesta dacă vrei să ştii câte ceva despre G. D. Vasile, cât este realitate şi cât este ficţiune asta importă prea puţin, cert este că putem vorbi despre un fel de amintiri din copilărie, în care nostalgia nu se desprinde cu uşurinţă, dar ea este cea care îndeamnă la rememorare.

            Pretextul povestirii este întoarcerea acasă, în sat, a fiului cel mare plecat la oraş să înveţe carte… să bage glagorie-n devlă. Momentul acesta în care Gelu-Porumbelu zis şi Pană-Albastră, după un porumbel special dresat să ducă mesaje dintr-un loc în altul, creează bucurie în rândul tuturor şi toţi copiii îl aşteaptă la rată… el aduce noutăţi, el va fi cel trimis în misiune ba la popa să ceară arvună pentru stupi, ba la plug, ba cu lubeniţe peste Jii, ba la primărie să îndeplinească nişte sarcini administrative, ca na! i se dusese vestea că-i elev „iminent” aşa cum îi zice primarul Ochi-Zeamă-de-Scoici sau Al-Doilea-După-Cristos … şi ce dezamăgire are să păţească de pe urma acestui primar… o dezamăgire cât o trezire la realitate.

            Sunt în cartea aceasta momente care surprind transformarea copilului în adult. Copiii se încarcă cu lucruri care nu le aparţin, ei duc mai departe istorii trunchiate, ei nu au loc la masa adulţilor atunci când se discută lucruri serioase, lor nu li se explică frustrările spuse bodogănind, sunt martorii unor certuri începute cu mult timp în urmă şi neterminate… de cele mai multe ori lucrurile acestea se vor perpetua, vezi episodul cu bătaia dintre lişteveni şi zăvăleni pentru o sărătură de locuri.

            Viaţa, căci aceasta este expediţia neterminată, ne face să trăim de toate, cu siguranţă nu într-o singură vară, dar începutul cu toate problemele lui, cel puţin pentru povestea de faţă a fost vacanţa cea mare… ironic, nu?

Temă: Sunteţi un porumbel în misiune… cât de important este pentru dumneavoastră mesajul pe care îl duceţi.

Autor: GHEORGHE D.VASILE (29 mai 1930, Lişteava, jud. Dolj – 29 iulie 1997, Bucureşti)

Copertă: SUZANA FÎNTÎNARU

Editura: Scrisul Românesc

Redactor: Dan-Ion Vlad

Tehnoredactor: Buteică Marilena

Tiraj: 7600. Broşate: 7600+90.

Bun de tipar: 17.XII.1975. Coli de

tipar: 9,750. Craiova, 1975.