Tom în pădure

            Norvegia, 1955…”mestecenii rămuroşi începuseră să capete răni galbene”, norii coborâseră aşa de jos că-ţi venea să le faci cu mâna pentru o călătorie, te oprea culoarea lor închisă şi prevestitoare de furtună. De două zile ploua necontenit, frigul şi umezeala au pătruns aproape peste tot, ultima redută este camera mea, în care o sobă de fontă este scena unde se joacă o piesă pentru piromani, actori… mestecenii rămuroşi, ale căror răni galbene s-au preschimbat într-un roşu aprins.

            Aţi fost vreodată pe timp de furtună într-un spital de psihiatrie, eu nu, dar am citit că nu îţi poţi da seama unde este mai rău, înăuntru sau afară. Furtuna are combinaţia potrivită pentru a elibera afectele sublimate în viaţa de zi cu zi. Să fie doar furtuna deţinătoarea unei astfel de combinaţii? Viaţa trăită în sălbăticie îşi încearcă şi ea norocul rotind rotiţele emoţiilor şi stârnindu-le, uneori reuşeşte (Împăratul Muştelor) alteori nu (Robinson Crusoe), dar povestea lui Tom în pădure nu este aşa de complicată…

            Tom este un motan care a crescut cu mult mai mult decât toţi motanii la un loc. Per şi Lise – copiii unor fermieri – îl îndrăgesc peste poate şi îl răsfaţă pe măsură, căci unde s-a mai pomenit ca o pisică să mănânce după pofta inimii frişcă, să aibă lapte gras la discreţie şi să mănânce peşti până-i crapă pântecele.

            Dar zilele de huzur se sfârşesc atunci când mama copiilor se îmbolnăveşte şi plecarea de la stână este precipitată, copiii şi tatăl lor se întorc acasă, în gospodăria lor din sat, iar Tom rămâne singur la stână. Tatăl, rămas singur, trebuie să facă faţă treburilor gospodăreşti şi nu are timp pentru a-l recupera pe Tom, când în sfârşit ajunge la stână este prea târziu, Tom începuse să se sălbăticească.

            Aventura lui Tom este povestită dând mai tare volumul monologului interior purtat de motan în diferite momente, sunt episoade în care-l vedem pe Tom însuşindu-şi lecţia vieţii în sălbăticie, frişca nu mai e la îndelăbuţă, laptele gras s-a subţiat şi s-a transformat în apă, care pe deasupra mai şi îngheaţă, iar peştele este în elementul lui şi rămâne acolo, în apă… viaţa în pădure este aspră.

            Îndepărtarea de oameni se face prin întâlniri succesive cu… alţi oameni, aceştia nu sunt dispuşi să-i recunoască calităţile, ci văd în el un animal ciudat, care seamănă cu o pisică, dar nu poate fi, căci este prea mare.

            Un episod trist este moartea lui Pelle, o pisică abandonată la o stână vecină din cauza unei răni urâte la picior, pisică care se va împrieteni cu Tom. Împreună vor colinda împrejurimile asta până când un miros de carne de potârniche o va atrage pe Pelle în capcana pusă de vânătorul Tore, care spera să prindă vidre. Acest moment este un prilej bun pentru a insera în povestire o întrebare morală legată de uciderea animalelor, adulţii ar fi bine să-şi pregătească ceva argumente pentru a-şi susţine poziţia favorită… cert! nu-i o treabă uşoară.

            În tot acest timp Per şi Lise nu l-au uitat pe Tom şi îi pun pe părinţi în situaţia de a fi alături de ei, de a le susţine dorinţa de a-l recăpăta pe Tom la reîntoarcerea timpului frumos la stână… şi timpul acesta soseşte. Frişca se găseşte din nou la discreţie în farfuria de pe treptele de la intrare… dar să fie ea suficient de dulce?

Temă: Ce vă îmbunează atunci când sunteţi în plină furtună?

Autor: INGVALD SVINSSAS ( 7 august 1912, Orkdal – 1990)

Copertă şi ilustraţii: MIHU VULCĂNESCU

Traducere: AL. D. BUDIŞTEANU

Titlu original: Tom i villmarka (1955)

Editura: Tineretului

Redactor responsabil: NATALIA PETRUŢ

Tehnoredactor: GHEORGHE CHIRU

Dat la cules 16.12.1966. Bun de tipar. 27.02.1967.

Comanda nr. 7621. Tiraj 25120. Hârtie tipar înalt B

de 63 g/m², 540x860/32. Coli editoriale 6,93. Coli

de tipar 5,5. A. T. 14129. C. Z. pentru bibliotecile

mici 82 – 3=R