Răzbunarea lui Ionuţ

           Cartea a apărut pentru prima data în 1968 la editura Tineretului, sub titlul de Johnny Boambă. Regulile de aur ale epocii au impus pentru reeditare schimbarea titlului, prea capitalist pentru vremurile acelea. Pentru mine, boambă îi spui cuiva, care este naiv, care face lucruri prosteşti, care sfârşeşte rău pentru că se încrede prea mult în oameni şi acţionează în defavoarea lui... pentru dicţionarul limbii române, aceasta explicaţie nu există, nici pe net nu am găsit pe cineva care să aibă acelaşi punct de vedere. Habar nu am de unde am eu în cap o astfel de explicaţie pentru cuvântul boambă, dar cert este că se potriveşte la fix cu personajul povestirii noastre. Ba mai mult alaturarea cu Johnny, face ca titlul să se transforme într-un reuşit oximoron. Să mă explic, numele Johnny are ceva de rock`n roll, ceva şmecheresc, Johnny este cineva care nu se lasă dus de nas, care are replicile la el, care este stăpân pe picioarele lui, care poate lua decizii de orice fel. Pe de altă parte Johnny Boambă ar putea fi tradus şi printr-o expresie neaoşă şi anume brânză bună în burduf de câine.

            Acesta este Ionuţ, eroul nostru, care trece dintr-o extremă în alta, atunci când părinţii lui hotărăsc să divorţeze. El este pus să aleagă între mamă şi tată, ba mai mult, are posibilitatea să verifice dacă a făcut alegerea corectă, fără însă a putea s-o schimbe. Ionuţ are o viaţă interioară vie, care-l arde la foc mic, consumându-l. Pentru Ionuţ cuvintele „unchiului” Mitru – noul tată – sunt ca piesele unui joc, care creează dependenţă, nu poţi trece de nivelul asta. În relaţia cu noul lui tată îl vedem pe Johnny. Acest fel de a fi îl va face să ajungă acolo, acolo unde ajungeau copiii scăpaţi din mână pe vremea aceea, astazi nu cred să mai existe centre de reeducare a minorilor.

            Povestea se construieşte cu ajutorul (uneori cam forţat) al diverselor elemente exterioare, care actionează ca nişte mediatori mnezici pentru memoria lui Ionuţ. Sunt episoade aduse la suprafaţă de te miri ce (un pahar cu lapte care se sparge, un câine, citirea portretului doamnei Havisham din romanul Marile Speranţe), din ele aflam istoria de viaţă a lui Ionuţ, felul în care el analizează ceea ce i se întâmplă... şi se pricepe la analiză! Sunt pagini de răspunsuri, de joacă de-a cuvintele, de filosofie şi sens de viaţă, de descrieri exterioare, de întâlniri cu personaje şi lumea lor apusă (vezi episodul cu miss Eulalie sau episodul cu doctor Faust), de îndoieli şi încredere în oameni, de întâlniri aşteptate de mult timp, sunt pagini de dorinţe, de răzbunări... sunt pagini care se dau, pentru a ajunge la un nou capitol.

            Viaţa ca o carte, anii ca nişte capitole, zilele ca nişte pagini, întâmplările ca nişte rânduri, gândurile ca nişte fraze, cuvintele... cuvintele sunt cuvinte, oriunde ne-am situa. Cuvintele sunt cele pe care le rulează Ionuţ, cu ajutorul lor el poartă discuţii imaginare căci doar aici – în imaginar – persoanele au ştiinţa de a pune întrebările esenţiale. Răspunzând la aceste întrebări Ionuţ se hotărăşte cum să acţioneze în viaţa reală.

Temă: Tocmai vi s-a pus o întrebare esenţială, cum răspundeţi?

Autor: THEODOR CONSTANTIN (21 noiembrie 1910, Brăila – 29 august 1975, Bucureşti)

Copertă: DUMITRU RISTEA

Editura: Ion Creangă

Lector: GH. ZARAFU

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Bun de tipar: 14 decembrie 1980

Apărut: 1980

Coli tipo: 14,5