Vântul prin sălcii

            Ora de culcare a venit, ba chiar a şi trecut şi totuşi, copilul nu doarme. Cum faci să-l duci în pat la el? Ce poţi să mai improvizezi în seara aceasta după ce ai încercat toate trucurile posibile?

                        - Ai câştigat! Ai câştigat! Mamă ce norocos eşti! Pff, îţi dai seama…

                        - Ce am câştigat? Ce, ce?

                        - Îţi spun, dar câştigul vine cu o condiţie.

                        - Vreau ce-am câştigat, dă-mi acum…

                        - Îţi dau, dar mai întâi condiţia.

                        - Bine, spune-mi…

                        - Condiţia este să accepţi premiul orice ar fi acesta.

                        - Îmm… bine, de acord. Dă-mi ce am câştigat.

                        - Păi, ai câştigat un bilet dus în patul tău în braţele mele.

            Şi mai sunt poveştile spuse cu voce uşoară, încet, încet la capătul patului, spuse pentru copilul din pat, care ar mai da o iamă prin jucării, spuse pentru copilul din adult, care se linişteşte din tumultul de peste zi. Kenneth Grahame a fost un tată care a născocit pentru fiul său – Alastair – poveşti care se prind de mână şi fac roată în jurul pătuţului, carusel de întâmplări în care imaginaţia se învârte în cercuri din ce în ce mai largi sperând să ajungă pe nesimţite reper pentru un fel de viaţă mai bună.

            Dacă am privi povestea aceasta ca pe un foc de tabără, am vedea că în jurul ei stau cu gurile căscate oameni mari, copii şi multe animale ale pădurii. Cu toţii înghesuiţi pe trunchiuri de copac stau şi ascultă vocea prieteniei, se lasă furaţi de aventurile Sobolului, ale Şoarecelui de apă, ale Bursucului, ale Broscoiului, ale Lutrului şi ale vieţii în general. Viaţa pentru fiecare în parte nu strânge la un loc, într-un timp atât de scurt, atâtea experienţe, ea se oferă pentru fiecare în parte, pe bucăţi… o felie mai mare aici, una mai mică acolo, iar dincolo nimic. De cele mai multe ori jinduieşti, fără să îţi pese că puţinul pe care îl ai ar putea fi suficient pentru o fericire mică, dar adevărată.

            Văd printre oamenii mari pe Theodore Roosevelt, preşedintele Statelor Unite care se încântă de manuscrisul primit deoarece nici un editor din Regatul Unit nu s-a arătat interesat de povestea lui Kenneth Grahame, iar acesta s-a hotărât să îl trimită celui mai puternic om, cel puţin aşa spune povestea. Aici pe buştean este şi A. A. Milne, creatorul lui Winne Pooh care a adaptat povestea Broscoiului pentru scena teatrului. Este şi fiul său Christopher care vede în această carte două cărţi, pe de o parte este cea în care sunt descrise aventurile Broscoiului, iar pe de altă parte este cea în care sunt explorate emoţiile umane – frica, nostalgia, mirarea, dorinţa de a te pierde şi a te regăsi într-o călătorie. Îl văd pe C.S. Lewis care socoteşte această carte o capodoperă şi vorbeşte despre ea în termeni elogioşi şi nu vorbeşte cu oricine ci cu J.R.R. Tolkien, iar acesta nu-l contrazice. Mai sunt şi cei de la Pink Floyd care îşi numesc albumul de debut (1967) „The Piper at the Gates of Dawn”  - un capitol din carte în care Pan, zeul naturii îşi face apariţia, lăsându-i pe eroii noştri pradă admiraţiei şi frumosului, iar la trezirea din visare, Sobolul şi Şoarecele de apă îl găsesc pe Portly, fiul zurbagiu şi rătăcit de câteva zile, al Lutrului. Văd oameni mari care încearcă să decripteze viaţa reală cu tragediile ei, să facă din această poveste un divan, sigur este şi acesta un fel de a spune povestea, dar parcă este prea apăsat.

            Văd printre copii pe cei care vor fi alături de Broscoi, care se vor încânta de aventurile acestuia, care îşi vor dori curajul lui nebun şi care vor învăţa până la sfârşit că a fi cumpătat nu este un lucru de lepădat. Aici pe buştean sunt şi copiii care vor tremura de frig alături de Sobol, în Pădurea Sălbatică, copiii dornici de a învăţa, care au nevoie de prieteni care să le explice şi care să aibă răbdare cu ei, care vor creşte mari şi frumoşi, care vor şti să împartă şi să se bucure de un picnic, chiar daca acesta este pe covorul din sufragerie. Mai sunt şi copii cărora Şoarecele de apă li se va părea uşor de urmărit, asta pentru că şi ei sunt gata de o prietenie adevărată, ei ştiu deja să împartă, ştiu să asculte, ştiu să se întoarcă din drum şi să lase nevoile lor pe un plan secund, ştiu să fie aici, gata de distracţie, dar şi serioşi atunci când momentul o cere.

            Văd animale ale pădurii şi în special şoareci de câmp care au carneţele în lăbuţe şi scriu cu o deosebită atenţie tot ceea ce se povesteşte aici, iar acasă în vizuina lor, unde focul trosneşte vesel, iar cămara este plină cu de toate, deci grija zilei de mâine nu există, vor descoase aceste întâmplări, le vor răsuci pe toate părţile, le vor frământa şi le vor pune la dospit, iar mai apoi vor face o plăcintă mare şi îi vor invita pe toţi la o felie şi cu toţii vom putea învăţa câte o lecţie de omenie.

Temă: Opriţi-vă la un animal favorit şi descrieţi anotimpurile din perspectiva acestuia.

Autor: KENNETH GRAHAME (8 martie 1859, Edinburgh, Scoţia – 6 iulie 1932, Pangbourne, Anglia)

Copertă şi ilustraţii: IACOB DESIDERIU

Traducere: FRIDA PAPADACHE

Titlu original: The wind in the willows (1908)

Editura: Ion Creangă

Colecţia: Biblioteca Pentru Toţi Copiii, nr. 24

Lector: GH. D. VASILE

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Apărut 1973. Comanda nr. 332. Tiraj 56000

leg. 1/2 5000+ 51000 legate 1/1. Coli de tipar 14