Mai tare ca Sfântul

            Sunt tare mândru de noua mea achiziţie. Mi-am cumpărat perechea asta de ochelari de la magazinul cu produse neinventate încă. Sunt nişte ochelari speciali care te ajută să vezi lucrurile cu ochi diferiţi de ai tăi. Nu vezi pădurea din cauza copacilor, setezi ochelarii pe modul ţapinar; nu vezi legătura dintre actul ratat şi problema ta, setezi ochelarii pe modul Freud; nu vezi teorema lui Pitagora, îţi pui ochelarii, alegi din meniu Pitagora şi din acel moment orice triunghi dreptunghic îţi face cu ochiul; nu vezi să citeşti… lasă prostiile şi mergi la oftalmolog.

            Eu văd să citesc şi ochii mi-au căzut pe următorul titlu Mai tare ca Sfântul, nici o clipă nu m-am gândit la călugări, sfinţi părinţi & co. ştiam că voi avea parte de aventuri şi nici nu citisem subtitlul „roman de aventuri pentru copii”. Instantaneu imaginea lui Roger Moore cu nimbul apărând deasupra capului său s-a amorsat în memoria mea.

            Nu am fost dezamăgit nici o clipă, tensiune, adrenalină, aventură toate se năpustesc asupra cititorului, imediat ce acesta trece peste intro-ul poveştii. Suntem în preajma Crăciunului şi Ţucurel colindă împreună cu părinţii săi magazinele cu jucării, ajung la „Magazinul Copiilor” din Calea Victoriei (acela de pe colţ pe care-l ştim sub numele de Romarta, mai era unul şi la Bucur Obor) unde, după lungi ezitări, deliberări, reveniri şi răzgândiri, se hotărăşte asupra unei camionete. Toate bune şi frumoase, numai că şoferul camionetei îl roagă pe Ţucurel să renunţe la dorinţa sa de a se juca tocmai cu această camionetă. Îi spune că nu poate părăsi magazinul deoarece prietena lui a fost răpită şi el trebuie să plece să o salveze. Prea târziu, Ţucurel nu mai poate face nimic, părinţii fie nu l-au auzit, fie l-au ignorat, considerând că este o noua hachiţă de-a puştiului. Camioneta este ambalată, iar hârtia lucioasă ascunde disperarea şi tristeţea lui Tom, şoferul camionetei.

            Ajuns acasă, Ţucurel se năpusteşte în camera sa unde află toată povestea lui Tom, îşi dă seama că nu are cum să-l ducă înapoi la magazin… dar este chemat la masă şi se ştie, copiii nu pot lipsi de la masă. Tom profită de această plecare şi demarează în trombă. Gonind pe străzi cu peste 150 km/h ajunge la timp, exact înainte de închiderea magazinului, se strecoară cu dibăcie printre picioarele angajaţilor şi se duce direct la raftul cu detectivi pentru a-l căuta de Edgar Fogg, un vestit detectiv şi prieten de-al său. Decepţie, acesta fusese cumpărat! Totuşi, se poate lua legătura cu el, folosind un aparat de emisie-recepţie. Ne aşteaptă o noapte lungă care începe cu o investigaţie făcută ca la carte de către Edgar Fogg în apartamentul de unde a dispărut Lili, prietena lui Tom. Se ştie că o dispariţie nu vine niciodată singură, astfel încât la plecarea din clădire se constată şi dispariţia portăresei, se pare că aceasta fusese luată de ambulanţa cu numărul 12040, chemată pentru un schimb de focuri la barul „Simon Templar”… alarmă falsă, la acest bar nu a avut loc nici un incident. Cu ajutorul staţiei de emisie-recepţie Edgar Fogg, află că ambulanţa cu numărul 12040 a suferit un accident în apropierea gării Duratino. Tom accelerează în noapte, este descoperită doamna Durand, portăreasa, dar echilibrul este repede refăcut deoarece este răpit Tom. Edgar continuă investigaţiile şi raţionamentul în conduce înspre oraşul Colinax. Aici lucrurile se precipită sub forma unei intervenţii brutale asupra lui Edgar, dar nu înainte ca acesta să îşi pregătească un plan de rezervă, care lasă impresia că va eşua. Nu ne conducem nici o clipă după aparenţe, ele sunt tot timpul la dispoziţia noastră, jocul lor ne aparţine. Tom, Edgar şi Lili se vor reîntâlni în burta Delfinului, un iaht ce turează motoarele în noapte îndreptându-se spre insula „Steaua Singuratică” a fabricantului de jucării cibernetice B.B… aici are loc deznodământul şi epilogul poveştii.

            Dar stai, mă ia cu vertij şi-o ameţeală îmi vine, genunchii mi-s moi şi nu mă pot ţine, încerc să-mă-ntind, de hulă să scap şi ochelarii îmi cad de pe cap. Acum văd lucrurile ca un copil al zilelor noastre, titlul asta nu are nici un cârlig… pare a fi vorba de un om care face într-un timp mai scurt mai multe fapte bune şi folositoare decât un sfânt. Ceea ce, între noi fie vorba, nu este departe de adevăr, căci Edgar Fogg se comportă exemplar, ba mai mult decât atât, el reuşeşte să dea şi sens expresiei încurcate sunt căile Domnului, deoarece nu-i explică lui Tom de fiecare dată scopul acţiunilor sale, lăsându-l pe acesta să creadă că sunt pe un drum greşit.

            Acum c-am prins gustul, comut ochelarii… mă joc de plăcere între diverse puncte de vedere. Eu detectiv rafinat, nu înţeleg cum la un moment dat îmi aprind o ţigară şi urc în camionetă trăgând din pipă şi reflectând la anchetă.

Temă: Daţi-mi de ştire dacă-mi vedeţi ochelarii pe undeva, ca un nătărău ce sunt i-am pierdut.

Autor: PETRU VINTILĂ (12 iunie 1922, Orşova – 7 august 2002, Bucureşti)

Copertă şi ilustraţii: IOANA CONSTANTINESCU

Editura: Tineretului

Redactor: VINICIU GAFIŢA

Tehnoredactor: GEORGHE CHIRU

Dat la cules: 30.01.1969. Bun de tipar 20.06.1969. Apărut 1969. Comanda

nr. 9081. Coli editoriale 2,8. Coli de tipar 4 A 13770. C.Z. pentru bibliotecile

mici 8R – 93