Sindbad Marinarul

            

            Sindbad, Aladin, Ali Baba, Şeherezada  sunt personaje care amorsează instantaneu în memoria noastră, chiar dacă ne aflăm în miezul zilei, 1001 de nopţi. Este vorba de celebra culegere de povestiri arabe, care la începuturile ei conţinea doar un număr mic de povestiri, ulterior acest număr a fost luat în sensul lui direct şi a fost necesar să se completeze până la împlinirea totală a lui. Uite, povestea lui Sindbad şi a călătoriilor sale era o poveste de sine stătătoare, dar Jean Antoine Galland (1646 – 1715) a fost cel care a decupat-o în mai multe nopţi şi a tradus-o pentru prima dată alături de celelalte povestiri, făcând cunoscută europenilor savoarea orientală. Prima ediţie apare în anul 1704 iar în 1706 erau deja apărute şapte volume. Volumul opt apare în 1709, iar nouă şi zece la doi ani după moartea lui Galland. O altă traducere celebră este cea făcută de Richard Francis Burton (1821 – 1890) care, în plină epocă victoriană, în care şi picioarele pianelor erau îmbrăcate, descria cu lux de amănunte în note de subsol abundente delicii orientale. Aşa îşi încep aceste poveşti aventurile prin curţile europene.

            Tind să cred că Aladin este mai cunoscut decât Sindbad Marinarul deoarece predispune la împlinirea dorinţelor, cu lampa lui fermecată ne îndeamnă să-l ţinem aproape, e bine de ştiut că există şi o asemenea posibilitate, chiar dacă pe moment este doar o poveste. În timpul ăsta Sindbad ce face? Ne propune aventuri pe mare, naufragii şi întâlniri cu peşti enormi, cu păsări gigantice, cu şerpi monstruoşi, cu harapi dornici de carne de om, cu maimuţe zburătoare, cu nişte căpcăuni hulpavi, cu bătrâni dornici să fie ajutaţi. Multe din treburile astea s-au mai văzut, auzit, citit. În cazul acesta care să fie atuul lui Sindbad? În mod cert acesta este aventura şi transmiterea unor informaţii concrete despre atitudinea pe care este bine să o ai în caz că naufragiezi. Informaţiile transmise pot fi privite şi ca o mărturie a ştiinţei de a naviga pe apele din acea parte a lumii unde se desfăşoară acţiunea, respectiv Oceanul Indian, arhipelagul Indonezian şi bineînţeles Bagdad (Golful Persic), unde Sindbad îşi avea reşedinţa şi care reprezenta un centru comercial important în vremurile acelea.

            Povestea lui Sindbad Marinarul începe cu întâlnirea dintre acesta şi omonimul său, Sindbad Hamalul, care istovit de truda unei zile foarte încărcate se opreşte pe o bancă, la umbra unei porţi din spatele căreia se auzeau sunetele unui zaiafet. Soarta crudă şi nedreaptă este invocată de Sindbad Hamalul, când îşi dă seama că el, cel de aici, de pe bancă şi stăpânul seraiului, unde chiolhanul era în toi, pot fi asemuiţi doar prin faptul că sunt oameni… şi începe să-şi cânte durerea. Sindbad Marinarul îl aude şi îl pofteşte să judece singur dacă are dreptate sau nu, atunci când dă vina pe soartă, dar mai întâi îl invită să-i asculte întâmplările de-o viaţă.

            Şapte poveşti, şapte călătorii, şapte naufragii, şapte lupte cu adversari de temut, şapte reîntoarceri, de fiecare dată mai bogat decât la plecare. Sindbad Marinarul ne învaţă că într-o călătorie vor fi probleme tot timpul – debarcă pe spinarea unui monstru marin, care retrăgându-se în adâncuri provoacă scufundarea corăbiei; în altă călătorie este uitat pe o insulă, unde poposiseră pentru relaxare. Sindbad Marinarul ne învaţă că nu trebuie să disperăm, trebuie să ne păstrăm înţelepciunea şi sângele rece – se salvează din cuibul păsării Rok legându-se cu turbanul de piciorul ei; se salvează de şerpii uriaşi încropindu-şi un bordei în care aceştia nu pot pătrunde; atunci când tovarăşii de drum încep să fie mâncaţi rând, pe rând de către Spaimodivă, propune să-l omoare, dar nu înainte de a construi o plută cu care să fugă, în caz că lucrurile nu ies aşa cum au plănuit. Sindbad Marinarul ne învaţă  să nu omorâm speranţa şi de fiecare dată când acţionăm să o facem fiind convinşi că aceea este cea mai bună soluţie – atunci când este îngropat de viu, conform unor tradiţii locale reuşeşte să iasă la lumină, dar ajunge pe un versant foarte abrupt, până la urmă un loc mai bun de murit, reuşeşte să se salveze şi de aici, dar nu pleacă cu mâna goală, oamenii de prin locurile acelea fiind îngropaţi în adamante, olmazuri şi safire; în cea de-a şasea călătorie naufragiază pe o insulă unde întâlneşte un râu care curgea invers, dinspre mare înspre munte, îşi întocmeşte o plută şi dus a fost pe sforul apei, unde?… înspre salvarea sa.

            Cei doi Sindbad pot fi priviţi ca feţele unei aceleaşi monede, spune-i hazard, destin sau soartă, dar nimeni nu-ţi poate spune dinainte cum va cădea moneda atunci când va fi aruncată în lume… ideea e dacă avem curaj să jucăm în continuare rişca.

Temă: Sunteţi în faţa unei oglinzi care vă poate arăta ce ar fi fost dacă… ce moment alegeţi să revedeţi?

Autor: de origine indiană

Repovestire: HARALAMBIE GRĂMESCU

Copertă şi ilustraţii: PETRE VULCĂNESCU

Editura: Ion Creangă

Lector: MIHAI CAZIMIR

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules 19 Aug. 1976. Bun de tipar 11 Febr. 1977.

Apărut 1977. Comanda nr. 1308. Tiraj 64500.

Broşate 58500 + legate 6000. Coli de tipar 10.