Anotimpul jocurilor

            Înainte de a ajunge în lumea aceasta să ne imaginăm că facem o oprire la librărie. Aici, librarul cel mare ne citeşte din cap şi până în picioare şi ne face un cadou, unii primesc o agrafă, alţii primesc un vocabular sau poate chiar un maculator cu foaie velină… se mai poate primi: caiet tip I sau tip II, caiet matematică, caiet geografie sau biologie, caiet muzică, caietul poate fi încopciat sau legat, lucrul asta are importanţă atunci când rupi foi din el. Se mai primesc diferite instrumente de scris, cum ar fi: creioane, ascuţite sau nu, stilouri, cu rezervor sau cu rezervă, pixuri, ascuţitori, penare, radiere, rigle, echere, raportoare, cineva strălucit poate primi chiar un calculator ştiinţific, se mai pot primi cărţi, unele sunt în limba germană şi tu te naşti în România, ce să faci?... cauţi un dicţionar/traducător pentru a-ţi înţelege povestea. Te poţi trezi chiar cu o cutiuţă de ceai sau chiar cu un borcan de dulceaţă… deh, librăria-i dintr-aia modernă.

            Zsuzsanna Vadas este în posesia unui maculator, este jurnalul ei. Prima însemnare este datată 21 martie 1959 – Legământul Toboşarului… atunci s-a hotărât pentru prima dată să înceapă o viaţă nouă, o viaţă în care vrea să fie de folos celor din jur, n-o să se mai certe cu Éva – sora ei – iar cei din jur nu o să-i mai spună „micuţo” sau  „Zsuzsika”.  Trebuie să aibă grijă să nu se întâmple ca-n jocul inventat de ea, în care păpuşa-erou o dădea până la urmă în bară, cu toate intenţiile ei bune… în timpul jocului, la un anumit moment dat, Eroul era pe cont propriu, nu-l mai putea controla şi lucrurile ieşeau total anapoda. Zsuzsa l-a iertat de multe ori, asta până când s-a dedat la furt şi s-a luat la bătaie, acesta a fost momentul în care jocul s-a sfârşit, iar păpuşa-erou a fost aprig pedepsită.

            Situaţiile în care Zsuzsa poate fi de folos nu întârzie să apară. Abătându-se prin pădure din drumul ei spre casă, ajunge la nişte bordeie de ţigani părăsite şi aici o întâlneşte pe mătuşa Mari, o ţigancă bătrână care se aciuase acolo şi avea grijă de Juli şi Lali, mama celor doi murind la naşterea lui Lali, iar tatăl lor i-a părăsit de câţiva ani. Lali este un băieţel de patru ani căruia Zsuzsa îi va aduce lapte fără ştirea părinţilor… căci de când a dispărut fierăstrăul din curte mama nu mai vrea să ştie nimic de ţigani. Nu este singura familie în care o femeie are grijă de copii, mai este şi mătuşa Otti, care o creşte pe Katica. Ar însemna să recurgem la stereotipie dacă am compara educaţia dată copiilor în cele doua familii, aşa cum este prezentată în carte, mai interesant de menţionat mi se pare efortul de a surprinde diferite tipuri de familie şi modul în care atmosfera influenţează felul de a fi al copilului. Uite, de exemplu Gizi, o fetiţă rotofeie, trăieşte într-o familie în care accentul cade pe latura materială a realităţii, este un soi de egoism combinat cu dorinţa de a parveni pe spinarea altora şi lucrul acesta se vede… atunci  când vrea să facă un cadou, înclină spre o cutie de bomboane, dar începe să mănânce din ea şi nu o mai poate oferi. În privinţa asta, a relaţiilor sociale dintre părinţi şi copii, dintre vecini, dintre oameni şi autorităţi, cartea surprinde multe subtilităţi pe care le face cunoscute şi pe marginea cărora se poate discuta cu argumente pro şi contra, dar asta depinde de felul nostru de a fi. Întâmplările prin care Zsuzsa trece şi dovedeşte că este folositoare altora se termină aproape de fiecare dată cu iertarea acordată de către părinţi, ba uneori chiar şi cu o pedeapsă… pagina din maculator este înlăturată şi jurământul este reluat, de data asta sigur va ieşi bine.

            Povestea are doza ei de tristeţe, dată de moartea mătuşii Mari şi a Juliei, de moartea mătuşii Otti. Am fost intrigat de moartea bătrânei ţigănci şi a unei fetiţe de zece ani, am înţeles rolul ei în economia poveştii (îi creează Zsuzsei posibilitatea de a interveni în favoarea lui Lali, va reuşi să-i facă pe părinţi să-l adopte) şi am fost curios cum se va rezolva situaţia… ei bine, totul a fost lăsat pe seama timpului, trecerea lui nivelează orice urmă.

            Povestea are şi un înger păzitor, bun, mare, blând şi… blănos, este vorba de Bari, un Saint-Bernard care înţelege totul şi care ştie precis ce are de făcut, din păcate el nu poate interveni pentru toată lumea… oricum, nu putem lăsa chiar totul pe seama lui.

Temă: Răspundeţi sincer, preferaţi un maculator cu file numerotate sau nu?

Autor: SZINNYEI JÚLIA (3 mai 1914, Kispest – 20 august 1986, Budapesta)

Ilustraţii: ROGÁN ÁGNÉS

Coperta: KALAB FRANCISC

Traducere: EUGENIA TUDOR şi GH. BIANU

Titlu original: Erdészház (1964)

Editura: Tineretului

Redactor responsabil: ALEXANDRA ŢIMPĂU

Tehnoredactor: ŞTEFANIA MIHAI

Dat la cules 31.01.1967. Bun de tipar 06.05.1967.

Apărut 1967. Comanda nr. 7171. Tiraj 20120.

Hârtie tipar înalt B de 63 g/m² 540x840/16. Coli

editoriale 14,33. Coli de tipar 19. A. T. 20820

C.Z. pentru bibliotecile mici 8 M. – 31 =R.