Fratele mai mare

            O carte de atmosferă. Despre ce fel de atmosferă poate fi vorba dacă acţiunea se petrece spre finalul celui de-al doilea război mondial, când Dictatul de la Viena este încă în vigoare şi liderul Partidului Crucilor cu Săgeţi, Ferenc Szálasi adept al principiilor fascismului, creează pe plan local divizarea opiniilor în ceea ce priveşte solidaritatea oamenilor pentru un regim sau altul. Dacă szálasişti au libertatea de a-şi exprima liber părerile, comuniştii trebuie să trăiască în ilegalitate, este un alt război căruia trebuie să-i facă faţă populaţia. Prinşi în acest război al adulţilor vor fi copiii familiei Kiss, Ádám, Zsuzsánna, Áron,  Ödön, ei vor trebui să facă faţă arestării părinţiilor lor.

            Se apropie cea de-a 12-a aniversare a lui  Ádám, fratele cel mai mare. Mama printr-o minune reuşeşte să pregătească un tort, care se topeşte sub privirile pofticioase ale copiilor, limbile acestora plescăie în gura care înghite-n sec şi îşi exersează răbdarea. Totul pare a fi povestea unei copilării sănătoase în care restricţiile vremurilor sunt compensate de iubirea părinţilor. Nu va fi aşa, povestea ne anunţă subtil, prin cuvinte bine plasate că lucrurile se vor schimba şi zilele fericite se vor face praf sub influenţa experienţelor ce vor urma să vie… va fi prima aniversare celebrată cu un tort amar. Liniştea dimineţii, în care tatăl se întoarce de la tipografie unde lucrase în schimbul de noapte şi îşi urmăreşte copiii pregătindu-se de şcoală este spartă de bătăile care dărâmă uşa de la intrare… o percheziţie năprasnică îi aruncă pe copii în cămară, împreună cu geanta pe care Ádám o primeşte de la tatăl său cu ordinul de a o ascunde cât poate el mai bine. Agenţii nu se sfiiesc să facă glume tari pe seama copiilor care plâng, spunându-le că dacă nu încetează cu plânsul vor fi împuşcaţi. Casa este răscolită, copiii sunt închişi în cămară, tatăl este dus în arest, este timpul ca liniştea să devină de nesuportat şi să fie alungată de strigătele disperate ale copiilor captivi în întunericul cămării. Vecina familiei Kiss, o româncă, care arată că omenia vorbeşte aceeaşi limbă peste tot îi va lua sub aripa sa şi va încerca să-i protejeze cum o putea mai bine, va avea grijă de cei patru copii aşa cum are grijă şi de cei doi ai săi. Ea află de la Ádám despre geantă, i-o cere şi-l învaţă să nu aibă încredere în nimeni şi că orice i s-ar întâmpla să vorbească mai întâi cu ea şi pe urmă or vedea cum este mai bine. Şi ziua abia a început…

            Ádám, mergând la tipografie în căutarea mamei lui, află că şi aceasta a fost reţinută, este momentul în care realizează că el va fi Şeful pe bune, dacă până acum aceasta era doar o poreclă între fraţi, de acum încolo această poreclă se cere tratată cu responsabilitate… şi responsabilităţi sunt multe, trebuie să procure lapte, pâine, să aibă grijă ca fraţii lui să ajungă la şcoală şi grădiniţă, să se îngrijească de casa răvăşită şi acestea sunt doar gândurile lui. Realitatea le acceptă ca pe un bun început şi-i ridică în faţă altele, şicanele colegilor, care şi aceştia se vor împărţi în două tabere în funcţie de orientarea părinţilor; şicanele adulţilor, fie că este vorba de nenea Fellegvári, care îl tratează ca pe un răufăcător, fie că este vorba de profesorul Galócási, care-l va desfigura din bătaie pe Ádám; Ödi va fi dat afară de la grădiniţă; alarmele aeriene; întrebările din ce în ce mai insistente ale fraţilor mai mici, cu privire la reîntoarcerea părinţilor acasă; încercările agenţilor de a obţine informaţii şi pe alte căi; percheziţia care are loc acasă la prietenul său cel mai bun; spectrul morţii acestui prieten într-un bombardament aerian; fuga lui Ödi; plasarea copiilor într-un cămin de orfani; ameninţarea cu exmatricularea. Cât de puternici să fie umerii unui băiat de 12 ani? Suficient şi capătă putere când văd că în acest delir, omenia nu s-a rătăcit căci alături de Ádám vor fi destui profesori, oameni, colegi care într-un fel sau altul se vor opune îngropării de viu a unui suflet de copil.

            Tensiunea poveştii este temperată subtil prin cuvinte care ne liniştesc şi ne asigură că lucrurile se vor termina cu bine, chiar dacă nu pentru toată lumea, căci tatăl nu se va mai întoarce acasă… ostoirea sufletească – pentru acel moment – este aceea că sacrificiul nu a fost făcut în van.

            Temă: Descrieţi mecanismul şi resorturile responsabilităţii prin care aceasta contribuie la transformarea copilului în adult.

Autor: MÉHES GYÖRGY (14 mai 1916, Odorheiu Secuiesc – 10 aprilie 2007, Budapesta)

Copertă şi ilustraţii: SOÖ ZÖLD MARGIT

Traducere: ALEXANDRU COVACI

Titlu original: A tizenkét éves felnőtt (1979)

Editura: Ion Creangă

Lector: DELIA DAMIRESCU

Tehnoredactor: GOSAV CONSTANTIN

Bun de tipar: 29.04.1982. Apărut: 1982. Coli de

tipar: 17,5