Giumbuş Măgăruş

            Oho, ihi şi iha ce mai poveste ne este dat a asculta. Avem un măgăruş ce-i tare jucăuş şi o fetiţă ce nu-i cuminte ş-avem ş-un surior, ce nu e cântăreţ la cor ci este protector şi-l cheamă Haiducel şi-i îmbrăcat precum vă spun ca un adevărat străbun. Ia fiţi atenţi şi ascultaţi şi singuri cu părerea daţi „I-a făcut cizme şi pinteni ca şi Motanului Încălţat, l-a îmbrăcat într-un cojocel de miel ca pe Barbă-Cot, în pantaloni cu găietane negre şi într-o cămaşă albă ca zăpada, ca pe Gruia lui Novac, l-a încins cu un brâu de piele haiducesc, bătut cu ţinte de-argint şi cusut cu flori şi mărgele, i-a pus pe cap o căciulă miţoasă cum are şi Pepelea cel isteţ, l-a mai înzestrat apoi cu un arc şi-o tolbă plină de săgeţi, cu doua pistoale şi-un cuţit încrustat, cum poartă orice pui de haiduc sau de viteaz din basmele de neuitat.” Să vi-i descriu pe ceilalţi doi ar însemna mult tărăboi căci sigur iute s-ar certa a cui să fie întâietatea, vă las plăcerea de a-i vedea în poza ataşată colea.  

            Povestea se-nfiripă repejor, când măgăruş, Giumbuş cel şmecheruş, a cărui deviză era… dar mai întâi să isprăvesc cu rima căci scrima, mima, prima, stima şi cra-tima nu-mi sunt de ajutor şi parc-aş scrie din topor.

            Da, avem un măgăruş zburdalnic şi sofisticat, care o să facă ce-i place, asta în primul rând. În al doilea rând o să-i placă ce-o să facă. Şi-n al treilea rând n-o să facă decât ce-o să-i placă. Măgăruşul nostru îi dă Ilenuţei un sectaisfat, adică un secret combinat cu o taină şi totul spus ca un sfat, cum să facă să oprească Vremea în loc să fie numai Timp de joc. În scurt timp Ilenuţa îşi va da seama că a făcut o alegere neinspirată şi-l va ruga pe Haiducel, suriorul ei, s-o scape de la ananghie. Ca în orice basm eroii trebuie să se dovedească vrednici şi în putere, sarcinile ce trebuie duse la îndeplinire sunt la înălţimea celor doi prichindei isteţi… să-l facă pe Giumbuş să-şi ceară iertare celor pe care i-a supărat, cum ar veni să-l dezmăgărească; să dea drumul Vremii, aducându-l pe Cuc înapoi în ceasul lui şi să găsească  reţeta-măiastră a Peştelui-Nepeşte. Şi nu este uşor, dar este foarte palpitant şi ritmul sprinţar aş poveştii este susţinut de rima care apare acolo unde este nevoie, sunt paragrafe întregi ca nişte mici poeme în proză. Dacă sunt citite cu glas tare şi accentele cad unde se cade atunci te trezeşti într-o lume de poveşti, devii frate de cruce cu Haiducel şi nu-l laşi din mână până nu-i faci să treacă cu bine prin toate încercările puse la cale de diverşi indivizi certaţi cu bunul gust moral.

            Onomastica personajelor este asemenea unei muzici care te face să zâmbeşti cu bunătate, îl avem pe Harun-al-Magiun, un căpcăun de dulce, care nu se dezice de la apucăturile de căpcăun şi o răpeşte pe Ileana, ducând-o în regatul Haliţi-Cât-Poftiţi, unde alături de duduia Lia Vanilia şi Sultăniţa-Ardeiţa, vor urma tustrele să se mărite, fiecare cu câte un căpcăun, respectiv Harun-al-Magiun şi fraţii săi mai mari sau mai mici Lăcomoi şi Lăcomici. Dar pleacă iute la răzbel suriorul Haiducel şi iată-l că primeşte ajutor de la „Sultan-Hapciu, călare pe-o cămilă cu o cocoaşă cât o bilă. După el veneau fiii săi, prinţul Murat-Bei, beizadea Mustafa-Gogonea şi cel mai mic, beglerbei Mujdei-Ardei, toţi pe cai dihai, cei mai frumoşi din Serai. Urma apoi Aga-Ceapă, pe cea mai iute iapă, ţinând o suliţă verde şi-o ţeapă, în rând cu vărul său, Vistavoi-Usturoi, şi cu Viteazu-Praz în trei zale de atlaz. După ei, în pas exemplar, veneau zece Pândari-Gogoşari în roşii şalvari, şi douăzeci de Ieniceri-Piperi, negri şi focoşi de săreau scântei din ei. Mai mare peste dânşii era cel mai vrednic şi iubit oştean al lui Sultan-Hapciu, anume Hrean cei Iortoman. Alaiul acesta ciudat se încheia cu un sprinten olăcar pre nume Pehlivan-Muştar.” Ceata venită să o salveze pe duduia Lia Vanilia, e şi mai parfumata, e lucru cert, se ştie de îndată… povestea-i minunată şi merită citită toată.

Temă: Alegeţi dintre următoarele animale, pe cel mai potrivit pentru a fi iscoadă(!): măgăruş, iepuraş, ursuleţ.

Autor: GEORGINA VIORICA ROGOZ (15 aprilie 1927, Timişoara)

Copertă şi ilustraţii: IOANA CONSTANTINESCU

Editură: Ion Creangă

Lector: VINICIU GAFIŢA

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules 19.IV.1974. Bun de tipar 17.IX.1974.

Apărut 1974. Comanda nr. 847. Tiraj 17750. Bro-

şate 17750. Coli de tipar 8,1