miercuri, 31 iulie 2024

Povești de buzunar

 

           


Mi-ar fi plăcut să citesc un jurnal scris de Vladimir Colin, cu siguranță ar fi avut ce povesti. A fost căsătorit cu Nina Cassian, a fost nepotul Anei Pauker, a fost un apropiat al regimului, a teoretizat basmul nou – Problemele și drumurile basmului cult, București, Editura de Stat pentru Literatură și artă, 1955. Nu am reușit să citesc nici această carte, zilele nu sunt intrate în sac, trebuie doar să îmi fac un drum până la bibliotecă... chiar așa, oare se mai merge astăzi la bibliotecă pentru studiu? Să mergi, să cauți cota, să scrii fișa și apoi să aștepți cărțile la masă, să fii servit, cum ar veni. Vremuri!

            Despre basmul nou am mai scris câte ceva atunci când am spart Pușculița Bunicului. Ceva referințe despre cartea de mai sus am mai găsit eu pe net și pare să fie vorba din nou despre faptul că basmul nu poate fi alungat din literatura pentru copii, el trebuie reciclat, trebuie transformat astfel încât să reflecte noua realitate, copiii trebuie să înțeleagă că fantasticul nu este altceva decât o superstiție, ori se știe că leacul este dezvrăjirea prin știință. Copilul trebuie instruit fie prin oferirea unor explicații aduse la nivelul lui de înțelegere, fie prin puterea exemplului. Ideea este aceea de a planta semințele corespunzătoare astfel încât să nu îți mai faci probleme legate de ceea ce va rodi.

            Roxana Sorescu spune în Dicționarul General al Literaturii Române, ”doi scriitori aproape fără legătură unul cu celălalt s-au succedat în biografia lui Colin, Dintre ei, activistul cultural, poet și prozator, care scria conform imperativelor anilor ′48 - ′50 este astăzi uitat.“[sursa] Nefiind deținătarul unor informații relevante – d′asta și ziceam că mi-ar fi plăcut să citesc un jurnal – zic, doar pe baza intuiției, că Vladimir Colin a știut cum să se joace cu distanța față de ideologia vremurilor. A fost când mai aproape, când mai departe în funcție de interese și le aleg pe cele personale ca fiind diriguitoare... doamne, ce cuvânt! Nu știu de unde l-am scos, dar îl las aici pentru posteritate și sper să fi scăpat de el.

            Dacă luăm de bună afirmația Roxanei Sorescu, în cartea Povestiri de buzunar îl întâlnim pe cel de al doilea Colin, cel care nu scrie sub imperativele vreunei ideologii. Sunt 12 povești rimate și ritmate, felul acesta de a scrie îl găsim și la Mihnea Moisescu și la Marin Sorescu. Sigur, sunt diferențe, aici îmi pare că sunt căutate înadins surprizele pe care le poate provoca o alăturare la care nu te-ai fi gândit niciodată – cizme și reumatisme, transparent și virulent, cimitir și cvartir, lumină și gabardină, goange și Gange, fudul și pendul – rolul lor este acela de a da textului un caracter sprințar, este ca și cum ai traversa un râu sărind de pe o piatră pe alta. E o joacă, căci nu te apuci să trversezi râuri învolburate sărind din piatră în piatră, folosești ca tot omul o punte. Asta face și Vladimir Colin, se joacă și vorbește despre păstrarea igienei, despre momentul în care mergi la școală cu lecția neînvățată, despre consecințele plictiselii, despre primii fluturi în stomac, poveste pe care eu o găsesc foarte reușită. Întâlnirea aceasta dintre o fată și un băiat, bucuria reciprocității, tragedia despărțirii cauzată de un adult care consideră ca imoral acest zbor fenomenal. Povestea este spusă din perspectiva băiatului și tușa de bravadă care se face simțită în final îi sporește farmecul. Mai sunt povești căci buzunarul este încăpător... într-una autorul ni-l amintește pe celebrul bucătar francez – Vatel, într-alta dăm peste rețeta care ne asigură o bibliotecă bogată, iar ingredientele nu-s dintre cele mai ortodoxe, cum ar fi nereturnarea unor cărți împrumutate sau plătirea unui cost exagerat pentru o carte care te-mpinge la păcat.

            Totuși, și primul Colin despre care vorbește Roxana Sorescu este prezent în filigran în aceste povești. Autorul își face la un moment dat autocritica deoarece este certat de “un bun prieten cu o ditamai frunte că mă țin doar de lucruri mărunte”. Într-un alt loc aduce în discuție și O.N.T-ul (Oficiul Național de Turism) și faptul că el pune la dispoziție locuri și lucruri frumoase, menite să ajute la destindere. Povestește despre problemele unui agronom pe care le are cu un pom, cum agronomul în ședințe e torturat prin referințe la planul pe care nu l-a îndeplinit. Bine, și pomul asta-i fermecat, nu face roadele la care te-ai fi așteptat... cum să dai la plan girafe care fac doar gafe, maimuțe, elefanți, obleți ș-apoi să cauți precupeți. E o problemă complicată ! În Povestea Prințului aflăm că până la urmă...”nu-i nici o scofală să faci pe prințul. Ba-i chiar o aiureală! Pe scenă treacă-meargă, dar în viață ți-e și rușine: semeni c-o paiață.“

            Cartea este ilustrată de Marcela Cordescu, cea de a doua soție a lui Vladimir Colin și completează textul, invintându-te la mișcare pe ritmul propus de autor.

 

Temă: Prezentare de motive – pro și contra – pe tema: Jurnalul ca element structural al duplicității.

Autor: VLADIMIR COLIN (pseudonim al lui JEAN COLIN, 1 mai 1921, București – 6 decembrie 1991, București)

Copertă și ilustrații: MARCELA CORDESCU

Editura: Ion Creangă

 

 

Redactor responsabil: IOANA RICUS

Tehnoredactor: VALERIA POSTELNICU

Apărut 1971. Comanda nr. 430. Coli de tipar: 8