Împliniri

    

    Ceea ce era de demostrat a fost demonstart în cartea Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948 – 1953 de Cristian Iscrulescu adică, literatura pentru copii nu este un loc de joacă, în care creativitatea poate fi lăsată să hălăduiască pe coclauri și să se întoarcă acasă cu povești fantastice. Nu, ea trebuie pusă în slujba făuririi omului nou. Așadar, citind cărți pentru copii  care depășesc perioada de mai sus, constatăm că nu putem face altceva decât să aducem argumente suplimentare care validează ipoteza conform căreia politicul a trasat niște linii directoare și în producția de carte pentru copii.

    Or așa stând lucrurile, gândul meu ia forma unei întrebări și anume, dacă se poate aduce în discuție ceva nou în această direcție căci existența propagandei a fost clar demonstrată. Nu vreau să mă transform într-un pescuitor de perle, care deschide scoică după scoică în speranța că într-o zi va da peste cea mai strălucitoare perlă și iată-l de fiecare dată în fața aceluiași conținut. Răspunsul e clar, activitatea aceasta nu trebuie să fie una de subzistență ci una de cercetare, care poate transforma pescarul într-un biolog marin. Dar adâncimile acestea sunt greu de ajuns astfel încât îmi zic să nu uit de bucuria de a te scălda în ape mai mici...

    Nu, nu e cazul ca acum să intre vioara... sunt în continuare lucruri care merită aduse la suprafață astfel încât, mozaicul acesta – literatura pentru copii –  să se întregească cât mai mult.

    Uite, spre exemplu cartea de față este o colecție de povestiri despre pionieri doar că nu avem de a face cu pionieri reali ci cu unii construiți. Am această imagine pe care tot încerc să o clarific și anume, că la început, personajele din cărțile pentru copii erau inspirate din viața reală, urmărindu-se ca cititorul să se identifice cu ele și mai apoi să transforme în realitate atitudini și comportamente. Cu timpul, personajele nu mai sunt inspirate din viața reală ci devin o reflecție a unei imagini, a unui prototip, iar cititorul nu se mai recunoaște în ele decât parțial și accidental, el nu va mai putea prelua atitudinile și comportamentele transformându-le în realitate. Ajungem în felul acesta în situația elevului care poate reproduce formulele dar nu știe să le aplice în rezolvarea problemelor.

    În bucata Demnitate ni se relatează cazul lui Nicolae Crișan, pionier din Brașov, care într-o zi, în fața hotelului Postăvaru a fost acostat de o turistă venită din Germania, care în schimbul unei cutii cu gumă de mestecat plus o bancnotă de 5 dolari voia să primească cravata și insigna de pionier. Copiii din jur constată că acest schimb nu are loc și că Nicușor îi explică doamnei de unde poate procura însemnele dorite și că el nu le poate da la schimb deoarece sunt primite de la tatăl său care devenise pionier în prima generație, cea din 1949. 

    Cititorul are în față imaginea pionierului ideal și nu a unui copil care „nu refuză guma de mestecat oferită de turiști, ba chiar îi acostează pe aceștia în chip supărător, întinzând mâinile prin geamurile mașinilor, fără nicio demnitate“ Lăsând la o parte faptul că era ilegal să deții valută pe vremea aceea, ne atrage atenția cravata de pionier. După ilustrație, acțiunea se petrece după anul 1972 căci este prezent tricolorul pe marginile cravatei. Dar Nicușor, ne spune că această cravată este primită de la tatăl său care a devenit pionier în 1949, or la acel moment, cravata era roșie, fără tricolor pe margine. Se vede că povestea este cusută cu ață albă și mai mult decât atât, autorul nu este un fitecine, este chiar vicepreședintele Consiliului Național al Organizației Pionierilor care la a II-a Conferință Națională a Organizației Pionierilor[1] ce a avut loc în octombrie 1971 prezintă Raportul privind îmbunătățirile ce se propun a fi aduse statutului unităților și detașamentelor de prionieri din Republica Socialistă România și regulamentului consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România . În acest raport este prezentată propunerea ca tricolorul să apară pe marginile cravatei roșii de pionier. În fapt, sintagma cravata roșie cu tricolor, apare mult mai târziu dovadă fiind statutul pionierului. Astfel, în Statutul Unităților și Detașamentelor de Pionieri din Republica Socialistă România, publicat în decembrie 1971, la punctul 18 scrie: „Pionierii poartă uniformă, cravată roșie, insignă și însemne pionierești. Cravata de pionier are tricolorul pe marginea laturilor egale.“ În statutul pulicat în 1975, la punctul 24 se poate citi: „Pionierii poartă uniformă, cravată roșie cu tricolor, insignă și însemne pionierești. Cravata de pionier are tricolorul pe marginea laturilor egale.“

    Acest excurs prin conferințe și statute nu este gratuit căci observăm că cineva care a avut acces de la bun început la istoria însemnelor pionierești alege să construiscă o poveste în care mai important este felul de a fi. O poveste în care norma comportamentală este mai importantă decât adevărul istoric. Sigur, la rigoare, mi se poate imputa că nu am de unde să știu dacă nu cumva Nicușor a cusut chiar el tricolorul pe marginea cravatei, dar asta ridică o altă problemă și anume oare atunci când s-a trecut la cravata roșie cu tricolor ce s-a întâmplat cu mulțimea de cravate roșii fără tricolor?

    M-am lungit deja prea mult pentru o postare pe blog astfel încât nu vă voi povesti despre nicio o altă bucată din această carte, toate sunt în aceeași direcție, surprind norme, atitudini și comportamente morale ale pionierului ideal. Pe alocuri apar câteva realități pe care nu te-ai fi așteptat să le găsești aici și anume episodul câinilor rămași fără stăpân după demolarea unui cartier... ce-i drept, sărăcăcios de case.

Temă: Care este momentul în care idealul devine un obstacol în calea devenirii?

Autor: PATIȚIA SILVESTRU (23 februarie 1923, Vințu de Jos, jud. Alba - )

Copertă și ilustrații: ADRIAN BENEA

Editura: Ion Creangă

Lector: GH. ZARAFU

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

---

Dat la cules: 19. V. 1976. Bun de tipar: 15.IX. 1976. Apărut: 1976

Comanda nr. 1249. Tiraj: 26500 broșate. Coli de tipar 5 ¾

---

[1]    A II-a Conferință Națională a Organizației Pionierilor, editura Politică, București, 1972

Salut voios !

Las la o parte serii și colecții pentru un moment căci așteptarea a luat sfârșit: am citit o carte care recuperează enorm din lumea literaturii pentru copii. Avem în față un interval de doar șase ani (1948 – 1953) unora li se poate părea puțin, mai ales dacă folosesc referințe din alte domenii, dar vă asigur... este enorm! În acest teritoriu, Salut voios! desțelenește un teren pe care nu s-a mai cultivat nimic de foarte mult timp. Sigur, putem vorbi de autori ca Iuliu Rațiu, Hristu Cândroveanu, Viniciu Gafița, Ilie Stanciu dar în aceste cărți găsim mai degrabă liste de lecturi, portrete de scriitori și scurte prezentări teoretice cu privire la problematica literaturii pentru copii. Nu este puțin, dar avem nevoie de mai mult! Ne putem întreba de ce? Înainte de a răspunde, aș vrea să împart mulțimea cititorilor în trei categorii, prima ar fi cei care sunt interesați de acest domeniu al literaturii pentru copii; a doua mulțime ar fi alcătuită din cei care au un interes în a înțelege perioada de început a comunismului și comunismul în general iar în cea de a treia categorie includ pe toți ceilalți cititori rămași.

Este evident, cea de a treia categorie, pe lângă faptul că reprezintă o majoritate este cea care trebuie stârnită. Argumentul cel mai la îndemână este un fapt banal, un loc comun și anume că este bine – ne face bine –  să cunoaștem istoria din mai multe perspective. În felul acesta înțelegerea noastră devine mai bogată și mai nuanțată. 

        În cartea aceasta dăm peste multe uși închise, în spatele cărora s-a discutat despre cum trebuie să arate implementarea sistemului comunist în domeniul literaturii pentru copii. Nu, nu tragem cu urechea – citim stenogramele acestor discuții și vedem care erau intențiile personalităților acelor vremuri. Mă rog, las acest motiv pe marginea căruia se poate broda cu ușurință și îl socotesc un bun câștigat și, atrag atenția asupra cercetării în sine. Ei bine, avem un exemplu numai bun de urmat și vă spun că, deși eu am fost câștigat din start de această carte, micul detaliu pe care am să-l amintesc acum m-a făcut să mă bucur că mai există oameni care se gândesc și la ceilalți atunci când întreprind astfel de demersuri prin biblioteci prăfuite. Am constatat cu surprindere că ori de câte ori s-a putut, a fost indicată biblioteca în care s-a găsit materialul și mai mult decât atât a fost oferită și cota materialului în cauză. Credeți-mă, uneori este mai ușor să găsești acul în carul cu fân! Cartea are un umor fin și o plăcere detectivistică se simte cu fiecare pagină întoarsă. Ajungem să urmărim personajele acelor vremuri ca într-un roman de aventuri, pe de-o parte sunt conducătorii forurilor superioare care trasează linii directoare și diriguitoare, iar pe de altă parte sunt scriitorii care încearcă să răspundă acestor directive. Sigur, timpul de acum ne permite să umblăm la sertarul cu etichete, dar nu trebuie să uităm nicio clipă că teama, teroarea și amenințările erau cât se poate de reale, iar consecințele devierii de la linia roșie trasată erau sancționate dur și prompt. Asta vreau să spun, găsim în această carte atmosferă autentică ceea ce face ca părul de pe spinare să se ridice, semn că pericolul este real.

Pentru celelalte două categorii de cititori nu voi aduce argumente specifice, asta ar însemna să vin cu exemple concrete. Mizez pe interesul lor în ceea ce privește descoperirea unei noi perspective, care, deși ar putea părea limitată dat fiind domeniul – literatură pentru copii – vă asigur că nu este cazul. Sigur, pot fi acuzat că mă țin de generalități și nu concretizez și eu nimic. Lăsând la o parte faptul că generalizarea este o importantă operație a gândirii și are la bază fapte concrete, particulare, am să vorbesc despre ipotezele de lucru propuse și care au fost demonstrate la un prag de probabilitate de peste 99,99%... e, da, sigur! mă alint și eu un pic 😊

Literatura pentru copii nu reprezintă o evadare a scriitorilor dintr-un sistem opresiv-represiv.

Fantasticul în literatura pentru copii din perioada avută în vedere a reprezentat o nucă greu de spart și de digerat.

Literatura pentru copii nu este un loc de joacă al scriitorilor adulți (a se vedea că există și scriitori copii care își iau în propriile mâini viața și „nemulțumiți de inadecvarea creațiilor artistice ale maturilor, hotărăsc să le dea acestora o pildă de literatură reușită“ – p.83)

Literatura pentru copii este un mijloc de propagandă care este folosit cu dibăcie pentru a sensibiliza sufletele adulților de mai târziu.

Literatura pentru copii este un instrument care permite modelarea viitoarei personalități a copilului, astfel încât acesta devenit adult să performeze conform cerințelor sistemului.

    Literatura pentru copii reprezintă la rândul său un domeniu în care trebuie arătată recunoștința față de poporul rus eliberator și față de conducătorii de moment.

Toate aceste idei – ipoteze sunt analizate și mai ales sunt susținute cu argumente care au fost descoperite cercetând arhivele vremii, cărți de memorii, interviuri și comunicări personale, serii și colecții de ziare și reviste și pe alocuri, amintirile proprii. Citeam la un moment dat despre o părere de rău că toată această aventură a început prea târziu și cum timpul nu iartă pe nimeni au fost pierdute multe informații la prima mână... Clar, putem vorbi de un regret în ceea ce privește pierderea unor aspecte personale, dar validarea ipotezelor este asigurată și în lipsa acestor informații. Aproape că sunt invidios pe acestă aventură intelectuală trăită prin scrierea cărții, dar știu că nu aș fi reușit o sinteză la fel de bună astfel încât mă mulțumesc să îi fiu un cititor încântat.

Tot citind despre această perioadă am găsit următoarea idee și anume că, la noi, modelul sovietic a fost aplicat cu mai multă și mai mare strășnicie, m-am întrebat de ce. Răspunsul pare să fie nevoia de a se inocula o stare de frică și teamă foarte mare astfel încât cel mai mic gradient spre pozitiv să fie privit și primit ca o relaxare, în fapt el fiind aproape egal cu zero. Era nevoie ca oamenii să devină sensibili la cele mai mici variații ale sistemului astfel încât nevoia de control să fie satisfăcută. Dacă pentru a obține o schimbare îți este suficientă o modificare de o zecime de grad pe scală, atunci controlul asupra oricărui sistem sensibil la schimbare îți este asigurat și garantat. O ipoteză!

Am să închei spunând, carte frumoasă cinste cui te-a scris!

Chapeau!

Autor: CRISTIAN ISCURLESCU

Copertă: Pogonici, Revista celor mici, nr.34 din 24 august 1949

Editura: Vremea, 2025

ISBN 978-606-081-329-3