miercuri, 10 februarie 2016

Puiul de veveriţă

            Ce viaţă grea trebuie să aibă un personaj dintr-o poveste clasică. Toată lumea îl ştie şi nimic nu poate să facă altfel, cum iese un pic  din tiparul poveştii se şi găsesc câte unii care să-l arate cu degetul. Îmi închipui că poate într-o zi, Scufiţa Roşie nu are chef să meargă singură la bunică-sa şi trimite pe altcineva, poate vreun curier, astăzi supermarketurile au livrare la domiciliu. Sau să ne gândim un pic la Motanul Încălţat şi la cât are el de alergat, poate vine omul după o noapte albă şi plină de mieunat la lună, în condiţiile astea oricât de încălţat ar fi el tot nu-i vine să se fâţâie de colo, colo şi să aranjeze lucrurile pentru un stăpân care e posibil să-i mai fi tras câte un şut.

            Plus că poate fi amuzant să vezi cum o poveste clasică se transformă şi capătă o altă turnură, este nostim să vezi cum personajele pe care le ştii prea bine fac altceva. Într-un fel sau altul este ca în viaţa reală, e ca atunci când te obişnuieşti cu cineva, cu felul lui de-a fi şi dintr-odată face una care te miră. Niciodată nu te-ai fi gândit la una ca asta şi totuşi s-a întâmplat. Persoanele sunt ca un fel de puzzle, imaginea lor în mintea noastră începe să capete sens pe măsură ce asamblăm piesele pe care ni le oferă. Uneori putem cu uşurinţă să unim aceste piese întregului, alteori le lăsăm pe margine, pentru mai târziu, acum nu ştim ce să facem cu ele.

            În cartea aceasta sunt cinci poveşti şi una dintre ele este „Trei iezi şi lupul”. Pe scurt avem o capră care pleacă să aducă de-ale gurii, trei iezi care rămân singuri acasă şi un cumătru lup care dă buzna în casa caprei. Ştim cu toţii cam la ce să ne aşteptăm din partea personajelor şi totuşi iezilor nu le tremură genunchii, nu se pierd cu firea şi încep să-l provoace pe lup la o serie de jocuri, zgândărindu-i cumva orgoliul şi dorinţa de a arăta că nu-i aşa de prost şi că el le este superior nu doar pe plan fizic. Ei, de acum încolo fiecare este pe cont propriu, au ieşit din tiparul poveştii şi te poţi aştepta la orice. Dar vedeţi, atunci când îţi este foame tare nu poţi gândi prea limpede, lupul nu ştie să răspundă la nişte ghicitori simple cum ar fi – ce pasăre cântă numele unei flori – şi merge din mai rău în mai rău căci el încearcă să se poarte cu mănuşi într-un moment în care i-ar prinde bine puţină sălbăticie. Na, aşa-i când ai orgolii prosteşti ! Într-un final povestea îşi găseşte vechea matcă şi cursul revine la normal, nu am avut parte de o răsturnare de situaţie spectaculoasă… mă rog, ceva răsturnare a fost, dar nu a fost de situaţie ci de o căldare cu apă fiartă. În poveşti pedepsele pot fi uneori destul de crunte.

            O altă poveste este cea a greieraşului care o fredonează toată vara şi nu găseşte nici un fel de adăpost atunci când vine iarna. Ei, lucrurile nu sunt chiar aşa, pe lumea asta mai sunt şi melomani care pentru o bucată muzicală sunt gata să-şi rupă de la gură, plus că un greier aşa mic cât poate să mănânce. Spre deosebire de greierele lui La Fontaine sau de cel al lui Topîrceanu, greierele lui Vlasiu are noroc şi nimereşte undeva bine, undeva unde-i căldură şi-i şi de mâncare, şi-i şi ascultat, şi-i ş-apreciat. Ce baftă pe el !

            Povestea care dă titlul cărţii nu este o poveste cunoscută, poate doar unul din personaje să fie ceva mai cunoscut, este vorba de cerbul ale cărui coarne sunt bătute în nestemate. Este vorba de cerbul cerbilor căruia îi place dreptatea şi se hotărăşte să o împartă unui lup şi unui cioban care au păcălit un pui de veveriţă. Puiului acesta de veveriţă îi era tare foame şi află pe undeva o alună pe care nu reuşeşte să o spargă. Şi de la această alună porneşte totul… parcă am mai văzut eu pe undeva un astfel de veveriţoi care urmăreşte cu disperare o alună şi păţeşte tot felul de chestii… dar se întâmpla tare de demult, mai că-mi vine să spun că în epoca de gheaţă… hm, aşa de bătrân să fiu?!

Temă: Albă-ca Zăpada pleacă la cumpărături, ce aţi vedea-o cumpărând.

Autor: ION VLASIU (6 mai 1908, Lechinţa, jud. Mureş – 18 decembrie 1997, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: POPOVICI CONSTANTIN
Editura: Tineretului
Redactor responsabil: Georgeta Păsărit
Tehnoredactor: Gabriela Tănase
Dat la cules: 28.01.64. Bun de tipar: 28.06.64.
Apărut: 1964. Comanda nr 6433. Tiraj: 30140. Hîrtie:
ofset A. de 100 g/m2 840x1080/6. Coli editoriale: 4,17
Coli de tipar: 6. A T. 10943. C.Z. pentru bibliotecile
mici 8R – 93.






4 comentarii:

  1. cel mai frapant lucru la această carte este faptul că doi sculptori au lăsat dălțile pentru a se ocupa de povești :)

    PS: redactorul se numește Georgeta Păsărin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, şi eu am rămas surpris când am văzut că Ion Vlasiu a fost mai degrabă sculptor decât scriitor. Eu îl ştiam după această carte şi încă una - "Lumea poveştilor" unde se regăsesc şi o parte din poveştile acestui volum. Despre ilustrator căci el este cel de-al doilea sculptor, nu ştiu nimic şi nici nu ţin minte să-l mai fi văzut semnând ilustraţiile vreunei cărţi. Acum, dacă priveşti ilustraţiile din perspectiva aceasta parcă poţi simţi pe alocuri ascuţişul dălţii. Am văzut că el este cel care a realizat statuia de la barajul Vidraru "Prometeu cu fulgere în mână". E ceva istorie în cartea asta numai bună de învăţat :)

      Legat de PS-ul tău, să ştii că aşa scrie în caseta tehnică, este cu "t" nu cu "n" nu ştiu dacă este vreo greşeală de tipar sau vorbim de o altă persoană. Pe de altă parte ai dreptate, în alte cărţi numele este cu "n", l-am întâlnit şi eu, dar atunci când am scris nu mi-am dat seama. Nu ştiu ce să zic, cred că este o greşeală de tipar, mai apar astfel de lucruri. Chiar acum pregătesc o postare şi am văzut că redactorul se numeşte Ioana Rius, cred totuşi că este vorba de Ioana Ricus.

      Ștergere
  2. Ai scris foarte frumos despre carte - îmi doresc să o citesc :-)
    Uite și tema pentru acasă: praf pentru micșorat și praf pentru mărit (ciupercă a la Alice în Țara Minunilor e bună și ea), prafuri pentru contracararea efectelor otrăvurilor din merele roșii și, la urmă, deși cel mai important, măcar o carte de dezvoltare personală (Cum să facem noi prințesele să nu mai așteptăm să ne salveze un prinț pe cal alb). Strictul necesar, zic eu :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru apreciere, mă simt ca o pisică mângăiată :)Dacă găseşti poţi încerca "Lumea poveştilor" este o carte mai consistentă şi conţine şi o parte din poveştile acestui volum, dar până atunci încerc să-ţi fac un scan şi să ţi-l trimit.

      Ce mai poveste amuzantă s-ar stârni plecând de la cumpărăturile propuse de tine. Mi-o şi imaginez pe Albă-ca Zăpada într-un magazin cu produse destinate măririi / micşorării şi cum bursucul vânzător îşi cere scuze pentru faptul că stocul de ciuperci s-a epuizat, trecuse pe acolo Gulliver şi că pentru un moment îi poate oferi o... lupă :)

      Cred că pentru momentul respectiv a fost foarte amuzant să vezi o asemenea reinterpretare a poveştii clasice, cred că lucrurile acestea erau abia la început de drum. Îmi aduc aminte că şi Octav Pancu-Iaşi a scris o piesă numită "Iedul cu trei capre", direct eu nu am văzut această piesă, dar sigur există sub formă de diapozitiv, nu ştiu dacă şi poveste.

      Albă-ca-Zăpada mea s-ar împăca cu maştera şi împeună cu piticii ar deschide o afacere cu produse de înfrumuseţare... pietre preţioase şi leacuri pe bază de plante. Prin urmare ea ar cumpăra nişte sedinţe de consiliere şi un domeniu pe internet :)

      Ștergere