Secvenţe dintr-o margine de lume

            Atenţie se lucrează cu tristeţi! Nu ştiu să se fi inventat vreun costum de protecţie împotriva tristeţii, nu ştiu dacă există norme care să reglementeze o astfel de muncă, ştiu doar că oricare dintre noi se poate califica pentru un astfel de post. Tristeţea nu este un angajator pretenţios, pentru ea importantă este doar calitatea simţirii… fii sensibil şi cu siguranţă Tristeţea te va dori în echipa ei. Odată cooptat nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să suferi – că o faci zgomotos sau în tăcere, asta este o altă discuţie – rostul acestei suferinţe este acela de a avea capacitatea de a aprecia la justa valoare lucrurile bune care urmează să ţi se întâmple – că acestea nu se întâmplă, este de asemenea o altă discuţie.

            Tristeţea face casă bună cu periferia, aici lucrurile nu au sclipici, nu sunt zgomotoase, bucuriile sunt mici şi se desfac greu asemenea unei nuci costelive, întâmplările nu pot fi falsificate purtând ochelarii bunăstării. Se trăieşte greu, de pe o zi pe alta, ajutorul nu este real, este doar de formă… digul din secvenţa O lume, este întărit cu speranţa ca apa ce va veni nu va fi mare, evident că Natura este oarbă şi adună tot, de sus, de pe versanţii munţilor, până jos în vale… totul va fi o apă şi-un pământ, sufletele se refugiază pe culmi şi strigă unele la altele unde-i orbul satului.

            Micimea sufletească te seacă, te împinge la a face doi paşi înapoi, nu pentru a avea o imagine de ansamblu ci pentru a te dezice… imaginea unui câine spânzurat în copac doar pentru că stăpânul aşa şi-a imaginat că-şi va apăra perele de nişte mâini mici şi hoaţe, sparge carapacea simţirii şi lasă emoţia liberă, omorând indiferenţa. Pe un astfel de teren, întâlnirea copilului cu moartea din secvenţa Apa vie, este dificil de suportat, evenimentele nu au nimic nefiresc în curgerea lor… cu copil pleacă spre capătul unui pod unde erau cantonaţi câţiva soldaţi, se simţea bine între ei şi dorind să-i răsplătească se oferă să le aducă apă în bidonul golit de unul dintre ei, în drumul lui spre fântână salvează o broscuţă de arşiţa lunii august şi se întovărăşeşte cu un căţel, ajungând la fântână constată că aceasta a secat, dar îşi aduce aminte de izvorul satului, despre a cărui apă, bunica lui îi spuse că te învie şi simţi cum prinde putere atunci când bău din căuşul palmei apa izvorului… dar văzduhul prinde glas şi începe a bubui şi a tuna, umbra unei păsări negre se abate asupra lui, nu este un nor de furtună căci nu văzul îi păstrează amintirea ci urechea. Ajuns înapoi, constată că podul numai există, iar un cap de soldat îl fixează cu privirea… apa curge şi odată cu ea cuvintele băiatului într-un descântec învăţat de la bunica: „Apă moartă, să te-adune/ Apă vie să te-nvie…”

            Copiii periferiei sunt tot copii şi lor le plac baloanele colorate, şi ei imaginează jocuri, şi ei merg la şcoală, şi ei suferă atunci când nu sunt auziţi, şi ei au cântecele lor, şi ei aşteaptă un alint, o mângâiere, o vorbă bună… doar că toate acestea, se întâmplă sec, fără armonie, vitalitatea este epuizată de nişte adulţi care nu ştiu că există nuanţe, pentru ei totul este alb sau negru. Dana este o fetiţă luată de la orfelinat şi adusă în noua casă unde îi este bine şi se simte iubită, mâna aspră a tatălui ştie să devină duioasă atunci când mângâie creştetul copilei. Într-o zi, Dana participă doar cu prezenţa la o discuţie, pe care o resimte ca privind-o pe ea, adulţii îşi vorbesc scurt, răstit, mai mult bodogănind, de aici încolo ea va fi cea care va avea grijă de raţe, numai că ei îi este frică de apă şi îşi va căuta un loc mai sus pe un dâmb. Raţele ştiu şi singure a se bălăci şi nu au nevoie de grija fetiţei pentru a se întoarce acasă astfel încât somnul ei nu le deranjează. Mama o ţinu într-o fugă atunci când văzu că soarele a asfinţit şi raţele s-au întors singure acasă. Mii de gânduri îi treceau prin cap şi toate au fost înlocuite de o furie oarbă atunci când a văzut somnul lung al fetiţei… băţul a început să lovească în neştire, speriată fetiţa sări în tufa de cătină… şi lumina începe să se scurgă încet, se lasă noaptea, doar pentru Dana, tot restul vieţii va fi întuneric.

            Secvenţe sunt multe, nu toate sunt la fel de tragice, dar toate surprind suferinţa trăită fără a şti dacă acest lucru foloseşte într-adevăr la ceva.

Temă: Cum răspundeţi unei întrebări mute?

Autor: CORNEL[IU] BUZINSCHI (25 februarie 1937, Bacău – 27 mai 2001, Bucureşti)

Copertă şi ilustraţii: BARDOTZ LUDOVIC

Editura: Tineretului

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU

Tehnoredactor: MARIANA PUŞCAŞU

Dat la cules 27.09.1965. Bun de tipar 11.12.1965

Apărut 1965. Comanda nr. 7299. Tiraj 30140. Hârtie

semivelină  de 80 g/m², ft. 610x860/16. Coli edito-

riale 4,53. Coli de tipar 6 A. 12264. C. Z. pentru bi-

bliotecile mici 8R – 93