Spiriduşii pădurii

            Cu ceva timp în urmă am făcut o vizită virtuală într-un parc de distracţii nemaiauzit de mine până atunci. Parcul se află în Olanda şi se numeşte Efteling. Ei bine, cu această ocazie m-am întâlnit cu Himpelchen şi Pimpelchen, mai bine spus mi i-am reamintit. Nu mai ştiam nimic de ei, exceptând faptul că unul este pitic, iar celălalt este spiriduş, dar nu eram în stare să vă spun care cum sunt. A! şi mai ştiam că piticii şi spiriduşii pot fi deosebiţi după felul scufiilor pe care le poartă, acestea au culori diferite. Aş fi pariat că aceste culori sunt albastru şi roşu... aş fi pierdut, sunt albastre şi albe. Piticii poartă scufiile albastre şi spiriduşii pe cele albe. Acum pot să vă spun că Himpelchen este spiriduş, iar Pimpelchen este pitic, primul are 111 ani şi prietenul său 110 ani... şi sunt încă tineri! În anii oamenilor asta ar veni 21 respectiv 20 de ani, transformarea îmi aparţine şi am făcut-o ţinând cont de felul lor de a fi.

            Nu voi exagera cu detalierea trăsnailor făcute de cei doi, în principiu faptele se petrec în jurul unei tabere de pionieri aşezată la poalele muntelui unde eroii noştri îşi au căsuţa. Doar un singur episod pentru că mi se pare nostim şi surprinde tonul întâmplărilor. Este vorba de ziua în care Himpelchen şi Pimpelchen s-au hotărât să mergă că culeagă ciuperci şi să-şi facă rezerve pentru iarnă. Numai că în acea zi şi pionierii au avut aceeaşi idee, fapt pentru care nu este greu să ne imaginăm că la un moment dat mâinile tuturor s-au întins spre aceeaşi ciupercă, un spectaculos burete galben care strălucea în soare…fraged, bun, gustos şi aşaaaa de mare. Mâna pionierului se retrage brusc asemeni unui melc speriat, buretele îi vorbeşte şi îi spune că este otrăvitor şi că ar trebui să-l lase în pace. Pionierul nu-i iepure fricos şi mai face o încercare, buretele îşi face din nou cunoscută puterea de a-i otrăvi pe cei care îl privesc ca pe o gustare. Pionierul îi spune iepurelui, leneş şi duce cu el în tabăra din vale întâmplarea cu buretele vorbitor. Mâinile lui Himpelchen şi Pimplechen dau măsura hărniciei lor şi îi schimbă buretelui domiciliul, din poiană în cămara lor. După acest renghi H şi P se aleg nu numai cu rezerve îndestulătoare pentru iarnă ci şi cu mustrări de conştiinţă, fapt pentru care hotărăsc să se revanşeze faţă de pionieri, prilej de alte peripeţii.

            Mă ţin de cuvânt şi nu spun o vorbă despre războiul furnicilor, despre vânătoarea care are loc în pădure, despre întâmplarea cu ochelarii de la care lui H şi P li se trage un perdaf straşnic de către  Spannenhansel, şeful cel mare peste aceşti mici mărunţei. Vreau totuşi să fac o dare de seamă asupra tuturor lucrurilor pe care le-am aflat despre viaţa piticilor şi spiriduşilor din această carte. Sigur, dacă vor fi consultate alte cărţi se vor găsi alte referinţe legate de viaţa acestora, dar nu cred că o întrebare de genul unde stă adevărul îşi are locul în acest context, dat fiind faptul că ambele se petrec în afara realităţii, una în zona de fantezie candidă a acesteia, iar cealaltă în zona ei de supranatural. Să nu mai lungim pelteaua...

- ne putem face o idee despre mărimea piticului plecând de la faptul ca la un moment dat el este purtat în zbor de către puful unei flori de umbreluţă – păpădia de munte;

- cum am zis, piticii poartă scufii albastre, spiriduşii scufii albe;

- la vârsta de 111 ani, respectiv 110 ani sunt consideraţi tineri;

- de obicei trăiesc în adâncurile munţilor;

- au obiceiul ca diferiţi membrii ai comunităţii să fie trimişi periodic, să trăiască vreme de un an, într-un alt mediu decât acela în care s-au născut – este un mijloc de a studia lumea, de a învăţa o sumedienie de lucruri, de a-şi îmbogăţi experienţa;

- expresia spiriduşilor „o luăm la ciorap” este echivalentă cu expersia oamenilor „o luăm din loc”. Expersia spiriduşilor provine din faptul că atunci când pleacă undeva, pe vreme frumoasă, ei îşi încalţă de obicei frumoşii lor papuci din pâslă cu buline;

- articolul 1 din legea de bază prevede „Fereşte-te de om, căci este egoist şi mândru şi îşi supune lui toate fiinţele vii.”

- când un spiriduş spune despre el că este un „purice de apă” aceasta înseamnă că recunoaşte că este un măgar;

- au acces la tehnologie deoarece la vremea respectivă aveau în posesie aparate Talki-Walki;

- spiriduşii şi piticii dorm numai pe burtă şi probabil aşa se „explică ştiinţific cum în decursul mileniilor, nasurile (înainte ascuţite) li s-au tocit.” – de aceea spiriduşii şi piticii sunt cârni;

- spiriduşii şi piticii au doar un singur conducător, acesta fiind ales rând pe rând din neamul piticilor şi spiriduşilor. Căpetenia poartă în semn de recunoaştere o scufie cu moţ de două ori mai lungă decât a celorlalţi şi este colorată în dungi albastre şi roşii;

- când un spiriduş îşi duce degetul la nas este semn că acesta a căzut pe gânduri;

- toţi spiriduşii au câte o bătătură la degetul mic de la picior, fie că este stângul sau dreptul, uneori au la ambele picioare. Dacă se întâmplă ca bătătura să fie la degetul mare de la picior acest fapt este privit ca o minune – în ultimii 5000 de ani acest fenomen curios s-a petrecut doar de trei ori;

- articolul 13 din legea de baza prevede „Ajută oriunde şi de câte ori îţi stă-n putinţă, dar nu pentru a primi laude şi a te bucura de mulţumiri.”

- dacă vreodată aveţi de ales între a găsi acul în carul cu fân şi a găsi un spiriduş, alegeţi acul, aveţi mai multe şanse;

- unul din cinematografe se numeşte „Raza Lunii”, iar o editură se numeşte „Conul de brad”;

- spiriduşii nu fac niciodată din noapte zi oricât ar avea de învăţat, de muncit sau de distrat. Revelionul constituie singura excepţie, dar în momentul povestirii noastre era în lucru un proiect de lege care prevedea ca revelionul să aibă loc la orele amiezii.

Temă: Imaginaţi un exerciţiu numit „Fuga Spiriduşului”.

Autor: HEDI HAUSER (HEDWIG MARGARETE HAUSER, 26 ianuarie 1931, Timişoara)

Copertă şi ilustraţii: COCA CREŢOIU-ŞEINESCU

Traducere: AL. MITRU

Titlu original: Himpelchen, Pimpelchen und die Riesen (1974)

Editura: Ion Creangă

Dat la cules 10.XII.1974. Bun de tipar 10.III.1975.

Apărut 1975. Comanda nr. 957. Tiraj 16400 ex.

Coli de tipar 5.