Povestea aceasta nu este
pentru copii. Sigur, copii o pot citi, dar trebuie un tip special de interes în
a o urmări și a o duce până la capăt. Să ne înțelegem, vorbim de copilul de
acum, care vrea totul instantaneu, care nu are răbdare să se lupte cu o poveste
care seamănă cu un joc de tangram. Autorul oferă planuri și suprafețe și doar
pe alocuri adâncimi mici pe care cititorul trebuie să le urmărească și să le
asambleze pentru a forma o imagine.
Mi se pare că această
carte are două părți deși ea nu este structurată astfel. În prima parte scrie
acel Titel Constantinescu care mie îmi place, iar în cea de a doua este un
Titel Constantinescu nou, căruia îi place să construiască comparații în care un
element este apa care pătrunde în turbină.
Povestea este una de
viață, iar astăzi când viața ne asaltează cu poveștile ei din toate direcțiile,
nu ne mai poate stârni interesul. Cel mult, putem vorbi de o curiozitate în
ceea ce privește modul de rezolvare a problemelor, dar constatăm că lucrurile
nu s-au schimbat nici aici. Pe scurt, o fetiță – Aurica – de doisprezece ani
este crescută de bunicii din partea mamei, care încearcă să își facă singură un
rost la oraș, după divorț. În vacanța de vară, Aurica vine să locuiască cu mama
la oraș. Aici timpul curge altfel și evenimentele se împart mai degrabă între
uzină și casă, totuși natura este prezentă, fie sălbatică - zăvoiul, fie
domesticită - parcul cu lebădă. Tudor, noul drăguț al mamei este protagonistul
unui eveniment tragic, în urma căruia ajunge să stea câțiva ani în închisoare.
El se va elibera tocmai când Aurica ajunge să se acomodeze cu noua locuință de
la oraș. Tudor este un fel de autor moral, să nu-i zicem țap ispășitor, al
acestui eveniment tragic în care fiul lui nea Mota, moare strivit între dinții
unei mașinării cu curea. Revenirea în fabrică a lui Tudor, întălnirea dintre el
și nea Mota, mereu amânată are loc până la urmă în zăvoi, în natura sălbatică,
unde instinctele și dorințele nu mai pot fi modelate de uzanțe sociale.
În cartea aceasta, pot fi descoperite urme de curaj, frici și... alte spaime căci acesta este interesul de care vorbeam mai sus. Se pot descoperi mici fragmente din viața de atunci, concret ele nu te ajută cu nimic căci ce folos îți poate aduce faptul ca în parc, copiii se jucau cu o minge umplută cu rumeguș și legată cu elastic. Singurul lucru pe care îl pot face aceste mici fragmente este să îți dea o anumită stare. Ce vei face mai departe...?
Joi 13 iunie, 1985... În
sfârșit, a apărut și cartea mea Vacanță cu lebădă. M-a chemat Herta
să-mi dea câteva exemplare din primul stoc. În librarii iese săpătmâna
viitoare. Arată destul de frumos, coperta e de Done Stan. Gât lung de lebădă,
suprapus peste umbra unei trăsuri din alte vremuri. Hârtia însă e oribilă, ca
de împachetat! Economii și iar economii! Dar... dar...lebăda s-a eliberat din
cercul ei. Zboară!
Marți 27 octombrie,
1987...Păcat că din cerințe „editoriale”, a trebuit să răstorn peste splendori
și raiuri, hârdăul cu dulcegării și minciuni, chiar dacă de ochii redacției,
dar oricum minciuni, ale epocii pe care o trăim. Sunt în carte, cred, și mici
minuni care n-aș vrea să rămână pierdute[1]
Gândul de mai sus face
referire la o carte pe care nu am reușit să o găsesc pe nicăieri, dar cred că
îl putem extinde și să îl folosim ca filtru pentru unele texte care au apărut
în acele timpuri, iar cel despre care am scris câte ceva nu face excepție.
Temă: Atingeți
o frunză și mâncați un covrig de Buzău.
Autor: TITEL CONSTANTINESCU (17 februarie 1927,
Râmnicu-Sărat – 14 mai 1999, București)
Copertă: DONE STAN
Editură: Albatros
Lector: HERTA SPUHN
Tehnoredactor: GABRIELA ILIOPOLOS
Bun de tipar: 3. V. 1985. Apărut: 1985
Comanda nr. 2194. Coli de tipar 11.
[1] Titel
Constantinescu, Frica și...alte spaime. Jurnal (1978-1989), editura
Victor Frunză, București, 1996