Telefonul
a fost inventat pentru a ne împiedica să ne culcăm pe o ureche sau alta, el
poate fi considerat un instrument care ţine urechea în tensiune, dar ce te faci
când legătura este slabă şi deşi urechea ţi s-a transformat în pâlnie nu
reuşeşti să înţelegi. Ce faci în cazul acesta? Ceri transcriptul conversaţiei…
şi când ţi-ai dat seama de răspunsul corect, suni din clopoţel şi a ta va fi
aceasta carte.
„A
fost un timp în care ţara noastră deţinea întâietatea la instalaţiile
telefonice urbane. Cea mai modernă centrală telefonică pe care francezii au
prezentat-o la Expoziţia
internaţională de la Paris ,
în anul 1900, a
fost achiziţionată de Poşta Română şi instalată la Bucureşti. Avea
3000 de numere.
Începuturile
româneşti ale telefoniei datează din anul 1877, deci numai după un an de la
inventarea sa de către Graham Bell. „Telephonul se poate vedea şi în Bucureşti
– scriau ziarele în toamna anului 1877; el este prezentat de d. Angels, primul
constructor român de aparate mecanice, lângă grădina Cişmigiu.”
Prima
menţiune oficială despre telefon o găsim în Monitorul
Oficial din 3 martie 1886, care anunţa instalarea unei „importante”
centrale cu… 5 posturi, la Bucureşti. Cele
dintâi circuite interurbane au fost date în folosinţă în anul 1900, între
Galaţi şi Brăila şi apoi între Brăila şi Bucureşti. Primul telefon automat l-a
avut Expoziţia naţională din Bucureşti, în anul 1906. Pentru abonaţi, prima
centrală automată – cu 3000 de numere – a fost dată în folosinţă la Bucureşti , în anul 1927.
În ultimii ani, reţeaua telefonică a luat o mare extindere în ţara noastră.
Este suficient să amintim că numai numărul centralelor telefonice automate
interurbane se apropie de 200. Asta nu ne împiedică, totuşi, să redăm, cu titlu
de curiozitate, un articol publicat la sfârşitul veacului trecut într-unul din
ziarele vremii şi care, într-un stil oarecum umoristic, se referă la calitatea
încă slabă a audiţiei în aparatura telefonică.
La
o instituţie sună telefonul. Cineva ia casca la ureche, ascultă cu atenţie şi
apoi strigă în receptor:
-
Cu cine vreţi să vorbiţi?
-
…(Neinteligibil)
-
Sardea?
-
…(Neinteligibil)
-
Fundulea?
-
…(Neinteligibil)
-
Ziceţi pe litere ca să înţeleg…
-
S de la sporovăială.
-
Aha, S de la sporovăială. S-a
înţeles!
-
U de la Ucigă-l toaca, R de la recapitulare.
-
Să recapitulăm până aici. Carevasăzică S
de la sporovăială, U de la Ucigă-l toaca, R de la recapitulare. Ziceţi mai
departe.
-
D de la damigeană…
-
D de la ce?
-
De la damigeană şi U de la ulcică. SURDU. M-ai înţeles?
-
Da, da, SURDU. Dar noi n-avem pe
nimeni SURDU aici. N-aţi greşit
numărul?...
Ce
a urmat nu contează. Am reprodus, însă, dialogul pentru că el conţine o
precizare inutilă după cum arată ziarul. Ştiţi ce anume?”