Ciocârlia

 

           

                Îmi dau seama că sunt cumva prins între plăcerea mea de a citi povești, cărți vechi și faptul că, obiectiv vorbind, nimeni nu va deschide o astfel de carte din propria-i dorință. Putem vorbi de o lectură obligatorie, dar în cazul acesta, cititorul va pierde considerabil din frumusețea acestor povești.

            Nu vreau să construiesc castele de nisip în Spania, deși îmi aduc aminte cu plăcere de o poveste din cartea Covrigi, covrigi proaspeți! de Aziz Nesin, în care, un ursuz descoperea bucuria construind castele de nisip pe malul mării. Da, atunci când realizezi că bucuria este efemeră și că nu trebuie să alergi după ea zilnic și că ea se poate ascunde în lucrurile mici, parcă dobândești un fel nou de a privi lumea.

            Dar până să ajungi aici, viața te poate trece prin ciur și prin dârmon, și tot strecurând și strecurându-te, ajungi să obosești și nu vei mai vedea firicelul de aur care-ți sclipește sub ochi...  de multe ori nu e niciun firicel de aur, este o lacrimă care stă agățată de gene. Lacrimă care îți sparge realitatea de zici că privești printr-un caleidoscop... te lași furat de gânduri și te trezești târziu. Nu poți să recuperezi nimic. Timpurile trecute nu sunt ale tale. Citești sau asculți amintirile altora despre ele, poți empatiza... și, să recunoaștem, nu este puțin lucru.

            Cele șase povestiri din această carte ne pun în fața unor realități trecute, dar haina lor veche ascunde emoții și sentimente pe care le întâlnim și astăzi. Căci asta cred că este marele câștig al citirii acestei cărți. Pe de o parte putem vedea cum trăiau copiii, ce trebuiau să facă... într-un fel, care le era copilăria. Privind retrospectiv, vorbim de tristeți și neajunsuri, dar, pentru momentul respectiv, aceasta era realitatea și fiecare o îndura după puterile lui. Pe de altă parte, putem descoperi că, deși a trecut mult timp, unele lucruri nu s-au schimbat. Unii părinți rămân la fel de insensibili la nevoile copilului și gândul că va înțelege el când va fi mare, îi face să ia niște decizii neinspirate. Uite, cum este în bucata Nepoata lui Moș Mitruț, în care „Linuța, o copilă blondă ca o păpădie, iute și pricepută la multe, deși nu avea încă doisprezece ani“ este lăsată acasă să aibă grijă de bunicul muribund. Mama, ar putea s-o ia la câmp la seceriș, dar asta ar însemna s-o lase acasă pe Anuța, sora mai mare... dar uite, așa se prăpădește o mână în plus de ajutor. Or pentru părinți munca primează, secerișul nu e joacă.

            Sigur, această bucată sau cea în care aflăm despre Nicu, băiețelul care abia a împlinit cinci ani și începe să-i sară în ajutor maicii sale – și care, pe măsură ce crește ajunge să facă treburi socotite a fi de fată, de nici mă-sa care se lăuda cu el vecinelor, nu spune chiar tot... cum că el și toarce și spală rufe. Sau povestea pogăniciului Nichifor, care ajunge să îndrăgească o pereche de vite ale stăpânului la care se băgase sluguță și care până la urmă pare să trezească emoție și în inima stăpânului care vedea doar munca. Toate acestea pot fi interpretate folosind grilele educației de azi și să ne dea cu minus, dar aceste povestiri nu își găsesc sensul în astfel de interpretări. Scopul lor este acela de a trezi emoție în cititor... Ce va face cititorul cu această emoție, ei bine... asta e o altă poveste!

 

Temă: Reflectați asupra următoarelor: Citim despre alții ca să ne amintim de noi.

 

Autor: ION AGÂRBICEANU (12 septembrie 1882, com. Cenade, jud. Alba – 28 mai 1963, Cluj)

Copertă și ilustrații: FLORIN OBREJA

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: GEORGETA PĂSĂRIN

Tehnoredactor: MARIANA PUȘCAȘU

Dat la cules 05.08.1966. Bun de tipar 28.02.1967. Apărut 1967. Comanda nr. 7570. Tiraj 50140. Hârtie: scris, tip I A de 100 g/m². Format 700x1000/16. Coli editoriale 3,48. Coli de tipar 4.     A. T.  12050. C. Z. pentru bibliotecile mici 8R – 32

 

           

 

Colecția Micii Meșteri Mari

 

         Cărțile de colorat și cele cu activități practice reprezintă un domeniu puțin explorat. Putem găsi aici mici bijuterii care ne vor stârni admirația și simțul estetic. Întâlnim nume mari, Puiu Manu, Nell Cobar, Doina Botez, Dumitru Ristea, Adrian Andronic, Stela Crețu, Anamaria Smigelschi. Suntem în prezența a ceea ce înseamnă fantezie, creativitate, căci ce reprezintă o carte de colorat, dacă nu posibilitatea de a depăși conturul, marginea și de a explora tot ceea ce înseamnă libertate. Sigur, părinții vor fi expresia aprigă a respectării regulilor, a păstrării în limitele stabilite astfel, o frunză trebuie să fie verde, un contur trebuie respectat cu sfințenie și nici să nu ne treacă prin gând să adăugăm elemente la desenul propus. Dar noi suntem copii și ne place să stârnim haos, și ne place să provocăm culoarea, creioanele noastre colorate se iau la întrecere cu fantezia autorilor (vezi cele două carți ale lui Drew Daywalt). Granițele desenului sunt acolo pentru a fi trecute fără viză.

Ăsta este un motiv pentru care cărțile de colorat sunt dificil de găsit într-o stare impecabilă. Suntem aici într-o contradicție și anume, avem pe de-o parte colecționarul care își dorește ca elementul colecției sale să fie intact și pe de altă parte copilul căruia prea puțin îi pasă de ceea ce își dorește colecționarul, acesta din urmă aflându-se și la o distanță considerabilă în timp. Nici unuia, nici altuia nu i se poate imputa nimic... fiecare cu plăcerile lui. O soluție ar fi, așa cum spunea Anamaria Smigelschi în cartea Croitorie de hârtie, să cumpărăm două cărți: una o păstrăm iar pe cealaltă o folosim ca să ne exersăm abilitățile de homo ludens – până la urmă, cu toții avem jucăriile noastre, nu-i așa?

Copiilor le face bine să lucreze cu mâinile, să exerseze mișcări complexe iar rezultatul trebuie să fie palpabil, văzut, mirosit, atins, gustat. Nu este suficient un joc pe calculator care sigur că oferă posibilitatea dobândirii unei dexterități remarcabile, este nevoie ca toate simțurile să fie implicate atunci când copilul lucrează cu mâinile – vorbim de o stimulare senzorială complexă. Sigur cercetătorii englezi au făcut ceva studii pe tema asta, iar dacă nu, iată o idee numai bună de cercetat.

Cartea de colorat este un univers în care ne putem pune la încercare calitățile, talentul nostru de estet. Aici ne putem da măsura visării noastre. Dar această activitate își are frustrările ei căci să ți se rupă vârful în ascuțitoare, este un moment dificil... și Doamne cum erau ascuțitorile de odinioară. Îmi aduc aminte de Taia al meu care mi-a adus într-o iarnă, de la Urziceni, o ascuțitoare portocalie, rotundă care întruchipa un cap de pisică și ochii ei erau două găuri în care trebuia să pui două bile mici de metal. Ce m-am mai jucat cu ea căci de ascuțit nu putea fi vorba. Creioanele mi le ascuțea tataia cu cuțitul.

Ați încercat, aveți amintiri despre cum vă chinuiați să scoateți vârful rupt din ascuțitoare? Ați folosit vreodată acea bucățică de mină la colorat sau plini de enervare ați tocat tot creionul? Pentru mine rămâne în continuare un mister de ce se rupe vârful oricât de atent lucrai.

Da, existau și cariocile pe care nu trebuia să le ascuți și găseai uneori niște culori foarte frumoase. Era clar o deosebire între a colora cu creioane vs. carioci. Principalul dezavantaj al acestora din urmă este acela că se consumau destul de repede. Puteai încerca să pui torni ceva spirt în ea, dar rezultatul era deplorabil, și mai era ceva, dacă foaia de hârtie era subțire, desenul de pe contrapagină era compromis.

Astăzi recuperăm colecția Micii Meșteri Mari apărută la editura Ion Creangă între 1977 – 1986. Nu pot să nu observ că, uneori timpul scurs între apariția diferitelor volume este destul de consintent, asta mă face să ma întreb dacă nu cumva am ratat vreun volum. Cine știe de unde sare iepurele cu tolba plină de activități și mai descopăr o altă carte... dar până atunci vă invit la un sejur de bricolaj lejer.

Precizare, primul volum al colecției apare și în limba germană în același an, 1977. Numele colecției este Kleine Große Bastler, iar titlul cărții devine Unser Spielzeug Bastelbuch.

Mai întâi o provocare și apoi vizionare... plăcută!

Micii Meșteri Mari (click aici!)