Insigna de pilot

 

            Tot citind cărți pentru copii din perioada comunistă, se poate constata, la un moment dat, existența unor modele recurente, un anumit tipar care se repetă. Avem, de exemplu: pionierii care sar în ajutor, creșterea nivelului de trai și prezentarea realizărilor mărețe, acțiunile din ilegalitatea Partidului Comunist, diferite momente tensionante care conduc spre o anumită coeziune socială, demascarea unor comploturi și descoperirea unor spioni și sabotaje, realizarea sau participarea la realizarea unor inevenții și descoperiri. Acestea sunt teme mari care, la rândul lor, pot fi rafinate în diverse episoade și momente, a căror rezolvare implică și prezența elementului de corijat. Spre exemplu, pionierii care sar în ajutor au nevoie de elementul care trebuie ajutat. Acesta este un coleg care a rămas în urmă sau este certat cu buna cuviință, poate fi un bunic, o echipă de muncitori sau chiar o colectivă agricolă.

            În cazul multor povești, realitatea prezentată nu este cea din teren, ci avem de-a face cu o realitate construită deoarece intenția este aceea ca cititorul să construiască mental această realitate dirijată de specificul vremurilor și al ideologiei. Intenția nu este doar de a mistifica ci plecând de la ideea că experiența copiilor este una limitată se încearcă prin intermediul cărții / poveștii să se furnizeze copilului filtrele potrivite, astfel încât la momentul confruntării directe cu realitatea, acesta să o vadă formată conform normelor acceptate.

            Așadar, scriitorii creează realități, iar cititorii le recreează în mintea lor. Realitatea creată de scriitori poate fi influențată de ideologia vremurilor și atunci avem de a face cu niscaiva propagandă, ori nu este influențată și atunci avem poveste curată.

            La un moment dat vorbeam de existența unui Bibliotecar al Universului și cum acesta aranjează lucrurile astfel încât să ajungă la tine ceea ce îți trebuie și iată că am fost ajutat din nou. Citeam mai zilele trecute câteva interviuri acordate de Ileana Mălăncioiu și adunate în cartea Am reușit să rămân eu însămi, editura Polirom, 2024. Iată ce spunea la un moment dat: „Cei șapte ani de acasă nu stau doar la baza educației propriu-zise, ci și la a celei estetice.[…] La asta a contribuit și faptul că m-am născut într-o casă fără cărți și nu parcursesem tot abecedarul când am început să citesc zilnic din Biblie. În alte condiții putea fi un handicap, dar pentru mine a fost un avantaj. Pentru că n-am citit textele propagandistice din cărțile pentru copii de la vremea aceea, care lăsau sechele în creierul celor ce își începeau educația prin ele“ (p.159) Așadar, deși accentul cade pe educația estetică, putem remarca faptul că textele au suficientă putere pentru a modela și a oferi experiențe formatoare la vârstele mici.

            Am lăsat un pic gândul să zboare căci citind aceste povestiri al lui Ovidiu Zotta m-am trezit gândindu-mă la cele de mai sus. Îmi imaginez că a fost tare dificil de găsit un echilibru între a scrie o poveste curată și una încărcată de cerințele momentului. Sigur, putem vorbi de talent, măiestrie, acceptări, compromisuri, reveniri, respingeri, interziceri, iertări și clemențe, de mici indulgențe... cineva ar spune că până la urmă, importante sunt doar faptele, aș extinde un pic și aș include aici și gândul, ruminarea intenției și a nevoii de a fi.

            Sunt în cartea aceasta 46 de povestiri care dezbrăcate de elementele care au devenit între timp desuete, reușesc să rămână proaspete. Eroii sunt copii de gimnaziu, iar întâmplările te poartă în locurile specifice vârstei, acasă, la școală, în fața blocului, în excursie, în fața caietului de lecții. Sunt bucăți nostime și, chiar dacă ești adult, îți amintești că cea mai strălucitoare curățenie se făcea în sesiune, respectiv atunci când aveai de învățat. Că pentru un 5(cinci) trăgeai nenică de nu îți venea să crezi ce ușor se lua 10-le dacă învățai. Ovidiu Zotta pare să îi înțeleagă pe copii, el cunoaște mersul gândurilor lor, trăirile și pornirile lor nu-i sunt străine căci el reușeste să analizeze chiar să fie exhaustiv atunci când descrie o situație ca cea din povestirea Șurubul. Pe hol un șurub mic, cu arc... nu, nu-i un șurub oarecare. Sunt mulți care trec pe lângă el, ba unii trec chiar de două, trei ori și de fiecare dată, fiecare cu gândurile lui, cu pornirile lui... dar nimeni nu ridică șurubul de jos. Bietul Toderică n-are timp, dacă s-ar apleca, l-ar prinde Codău Sorin și dă-i bumbăceală. Ronțea Ionel nu are nevoie de șurub căci i-au mai rămas câteva de când a demontat și a montat cu succes radio-ul Solo. Vasiloiu Filip și Horja Sergiu l-au văzut în același timp și au avut aceeași idee... pase – pase, și cum mai sare un șurub mic cu arc. Coculescu Doina l-a ridicat crezând că este un cercel, dar l-a azvârlit la loc dezamăgită. Brânduș Octav l-ar fi luat dar a observat că este supravegheat de către Nițan Grigore... și-l știm pe Nițan! Și mai trec pe lângă el și Dogaru Silviu și Niculiu George și Viziru Ancuța... a, și Petculescu Alexandru. Și în toată povestea asta își face loc și o echipă de filmare care nu poate să spună Motor! căci îi lipsește... da, ați ghicit, un șurub mic cu arc.

            Îmi place imaginația creatoare și faptul că de multe ori am fost surprins de felul în care problema este pusă. Uite, ca în bucata Peisaj cu bicicletă și cintezoi unde îl avem pe Mitică Onișor care împinge în pedalele unei biciclete îndărătnice care nu ajunge niciodată la destinație și asta deoarece ea este bicicleta din problema 214, problemă pe care Mitică a „rezolvat-o“ Întrebarea este ce poate face o bicicletă care nu ajunge niciodată la destinație și se întoarce de fiecare dată de unde a plecat? Ei bine, bicicleta în cauză a fost inclusă printre bicicletele de închiriat ale întreprinderii Agrementul. Sigur, povestea mai are câteva planuri în care se discută și despre cintezoi și despre Mariana, colega lui Mitică. Dar simt că mă lungesc prea mult și e posibil să îmi cadă lanțul sau să mă lase vreun rulment.

Temă: Vă provoc, amintiți-vă de un moment din școala generală în care v-ați simițit fericit.

 

           

Autor: OVIDIU ZOTTA (30 mai 1935 București – 15 martie 1996)

Copertă și ilustrații: PUIU MANU

Editura: Ion Creangă

ISBN: 973 - 25 - 0129.4

 

 

Lector: GH. Zarafu

Tehnoredactor: Elena – Doinița Nanu

Bun de tipar: 16. V 1989. Apărut: 1989.

Coli de tipar 7 ¼

 

           

 

seria Lucrări Practice

 

            În 1972 apare cartea semnată de Ion N. Radu, Rachetomodele. Citim pe coperta a IV-a următoarele: „Cu această lucrare se inaugurează Seria – Lucrări Practice care pune la îndemâna elevilor prețioase informații pentru inițierea în activități politehnice. Rachetomodele ca și volumele ce vor urma, invită mâinile îndemânatice și fantezia la activități temerare, dezvoltă interesul pentru aplicațiile practice, stimulează cutezanța creatoare. Seria își propune să satisfacă multiplele preocupări ale cititorului de 10 -14 ani, determinate de ampla dezvoltare a științei și tehnicii, abordând o tematică variată. “

            Această idee nu este una nouă, undeva pe la începutul anilor 1960, editura Tineretului lansa colecția Mâini Îndemânatice, unde ni se propune o diversitate de teme: lecții de chimie, construcții pentru amatori, machete geografice, plante de cameră, elemente de lăcătușerie și altele. O simplă căutare pe net returnează destul de multe rezultate... iată, încă o colecție pe care aș vrea s-o văd recuperată 😊

            Revenind la seria de față, mă întreb câți dintre copiii vizați aveau într-adevăr preocupări de genul acesta, câți își doreau să construiească automobile, să facă îmbrăcăminte după tipar, păpușilor, să construiască stații de telecomandă? Sigur, la primul nivel, cel al imaginației, toate acestea sună foarte atractiv și cred că plăcerea șurubăritului nu poate fi negată. Dar din momentul în care ai deschis cărțile și te vei confrunta cu ariditatea termenilor, cu tot felul de schițe și planșe... eu îmi închipui un recul mare din partea copiilor. Sigur, eu văd lucrurile prin flitrul meu de ființă ușor atehnică, dar chiar și așa cred că fără o îndrumare de specialitate, multe din lucrurile propuse nu pot fi puse în practică.

            Un lucru pe care l-aș fi considerat util și pe care nu l-am întâlnit în nicio carte este o prezentare a Palatului Pionierilor (denumirea de la acea data a Palatului Național al Copiilor din București de astăzi) Acolo, existau o multitudine de ateliere / cercuri  și se puteau desfășura multe activități extrașcolare care aveau corespondent în carțile acestei serii. Istoria acestui Palat este foarte interesantă și, din nou, o căutare pe net returnează informații captivante. Pentru un plus de cunoaștere se poate consulta și cartea Palatul Primăverii, Vasile Mănuceanu, editura Tineretului, aparută în anul 1961 într-un tiraj de 5120 exemplare legate. Această carte apare cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Palatului Pionierilor, care, pe vremea aceea își avea sediul în Palatul Cotroceni. Iată cuprinsul acestei cărți și câteva instantanee fotografice din timpul desfășurării diferitelor activități

                    Dar ne-am abătut prea mult și revin spunând că toate aceste cărți îmi par a nu se adresa unui copil în carne și oase ci ele se adresează unui copil imaginat de sistemul acelor vremuri. Este vorba de un copil construit și animat de dorințe și nevoi specifice ideologiei. Până la urmă și sistemul își dă seama că este nevoie de o modelare caci iată „principalul rol al organizației de pionieri este acela de a ajuta școala în crearea omului nou, în crearea unui om legat de partid, unui om devotat clasei muncitoare, devotat patriei.“[1] Treptat se pierde din vedere omul, respectiv copilul viu și se folosește ca referință acest portret al omului nou care este devotat cauzei. Ideea din spatele acestei serii nu este una rea, din păcate, realizarea și punearea ei în practică, ne arată că obiectivul principal nu este cel declarat și anume acela de a face accesibile domeniile politehnicii, copiilor ci principalul obiectiv este acela de a arăta copiilor cum trebuie să fie, care să fie interesele lor, care anume trebuie să fie cariera lor și de unde trebuie să înceapă.

                      Aceste cărți au o latură teoretică pregnantă și îmi par a fi rupte de posibilitățile reale ale copiilor... un singur exemplu: de multe ori, în prima parte este descris bancul de lucru și uneltele, instrumentele care se cer folosite și se indică organizarea unui mic atelier or dacă tu locuiești la bloc într-un apartament cu două camere, unde să pui toate acestea?

            De v-ați gândit vreodată cu drag la bricolaj, vă invit să răsfoiți prezentarea de mai jos și să extrageți lucrurile care prezintă interes pentru voi.

 

 

click aici

 

,

 

---

[1] Nicoleta Ionescu Gură, Palatul Cotroceni de la reședință regală la palat al pionierilor, în „Muzeul Național Cotroceni, Colocviul Național de Istorie și Istoria Artei Decorative“, 1998