Omul Nou nu apare din
senin... este nevoie de o furtună care zdruncină, care răscolește, care
răstoarnă vechile informații, cunoștințe, date, credințe, obiceiuri. O furtună,
în urma căreia lucrurile fie sunt reconstruite așa cum trebuie, fie – prin hazard
– cad exact în poziția care trebuie. Oricare ar fi situația, cert este că
există un plan. Unul din obiectivele acestui plan îl reprezintă ridicarea
nivelului cultural și tehnic al oamenilor ținuți în bezna neștiinței vreme
îndelungată.
Un instrument cu ajutorul
căruia se poate duce această luptă îl reprezintă popularizarea științei și
culturii. Astfel iau naștere literatura de popularizare, brigăzile de
popularizare, filmele de popularizare... totul trebuie organizat ca la carte!
Iată, încă din 1945 apare
o colecție de broșuri Știința pentru toți, editată de Cartea Rusă,
această editură fiind înființată de către Asociația ARLUS. Primul număr din
această colecție îl reprezintă Originea Omului, M. Plisetchi. Prima
ediție apare în 1945, urmată în 1948 de a doua ediție și în 1949 de o a treia
ediție.
În 1949 ia naștere SRSC –
Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, care la rândul ei publică
până pe la începutul anilor 1960 o colecție impresionantă de broșuri cu scopul
popularizării științei și culturii. Organizează conferințe, brigăzi și iată că
până în 1950 conform unui ziar
au fost organizate peste 5000 de conferințe științifice și politice ascultate
de circa un milion de ascultători. Societatea a înființat peste 26 de filiale
în provincie, în centrele universitare și muncitorești. Au apărut primele cinci
numere din revista „Știință și Culturăˮ organ al Societății și s-a pornit la editarea
de broșuri cuprinzând conferințele cele mai importante. Această societate
publică și o serie de almanahuri... nu promit, dar poate lucrurile se vor
potrivi și voi prezenta unul din ele. Pe lângă toate acestea, membrii se pot
recunoaște între ei și prin micile pin-uri prinse de reverul hainei... doar nu
credeați că această modă este nouă, sigur, astăzi ele se văd mai mult pe
ghiozdane. Mai jos un astfel de pin care reprezintă cea de a doua siglă a
societății.
În fine, să nu mă mai lungesc, ideea
este că în felul acesta apare o literatură de popularizare a științei și
culturii și fiecare editură își va face propria colecție. Aceasta va avea
specificul ei și se va adresa propriei categorii de cititori. Ajungem în felul
acesta la editura Tineretului care va publica colecția „Să Știmˮ și despre care
vă voi spune câte ceva în cele de mai jos. Dar până atunci să citim un alt ziar și
să vedem ce spune V. I. Lenin „Popularizarea este foarte departe de vulgarizare, de banalizare. Scriitorul
popularizator apropie pe cititor de o idee profundă, plecând de la datele cele
mai simple și îndeobște cunoscute, arătând, cu ajutorul unor raționamente
simple sau a unor exemple bine alese, concluziile principale care se pot trage
din aceste date, pune mereu pe cititorul care gândește în fața a noi și noi
probleme. Scriitorul popularizator nu presupune un cititor care nu gândește,
care nu vrea sau nu știe să gândească, dimpotrivă, el presupune la cititorul nedezvoltat
o serioasă intenție de a lucra cu capul și-l ajută să facă această muncă
serioasă și grea, îl conduce, ajutându-l să facă primii pași și învățându-l să
meargă mai departe singur ˮ
Academicianul Ștefan Milcu, în
ziarul mai sus menționat este de părere că o lucrare de popularizare va fi de
succes atunci când sunt eliminate controversele savante, când se pune în
evidență factorul uman în descoperirile științifice, când expirmarea este
adecvată și experiențele personale sunt prezente și dacă se poate adăuga și o
fărâmă de talent literar, rețeta aceasta nu are cum să dea greș.
Literatura științifică de
popularizare nu trebuie să se abată de la adevărul științific, ea trebuie să
mobilizeze imaginația și interesul, nu trebuie să devină „un bazar de
curiozitățiˮ (I.M.Ștefan) ea trebuie să ofere tinerilor care deschid poarta
științei și mai târziu poarta fabicilor și uzinelor, a laboratoarelor și a
secțiilor de cercetare, motivația de a căuta adevărul care se află în spatele
fenomenelor pe care toată lumea le poate observa.
Pe lângă toate aceste idei generoase
se poate constata și o agendă ascunsă a acestei literaturii. În scrierile
destinate adulților, se cere să se urmeze principiile materialismului
dialectic, să fie combătută ideologia burgheză, să fie abordate probleme ale
educației comuniste pentru a-l face pe individ să își întregească concepția
științifică despre lume deoarece obscurantismul, misticismul și credințele
religioase nu mai au loc... toate acestea având rolul de a-l conduce pe individ
înspre construirea realismului socialist. În scrierile destinate copiilor
trebuie ilustrată realitatea comuniștilor, care se află într-o continuă luptă
cu elemente ale vechiului sistem, elemente putrede, pline de avariție, lipsite
de empatie. Tot aici trebuie ilustrat saltul tehnologic, emanciparea, creșterea
nivelului de trai, beneficiile aplicării științei în tot ceea ce înseamnă
muncă. Doar două exemple, în cartea Rază de soare întâlnim un miner
bătrân care povestește cum a fost păcălit și pentru 50 de galbeni a arătat
boierilor locul de unde se poate scoate cărbune și aceștia au făcut milioane.
În Se înalță o casă, plecând de la înmânarea unor invitații la o serbare
pionierească – Nana și Vlăduț – bat la pas șantierele orașului și află multe
detalii despre cum se construiește în această epocă, dar mai află cum că pe
vremuri zidarii locuiau în maghernițe și construiau case pentru boieri, iar
acum construiesc case pentru ei înșiși.
Autorii acestor cărți nu sunt
neapărat scriitori de literatură, ei sunt veritabili ingineri (Ilie Barbu,
Mihai Tanciu, Sorin Nicolescu), medici (Leonid Petrescu) alții, scriitori (I.M.
Ștefan, Tudor Opriș, Radu Nor), unul este realizatorul celebrei emisiuni TV Un
zâmbet pe 16 mm (Marin Traian), faptul acesta se va vedea în felul în care este
imaginată și spusă povestea. Se va vedea și în onomastică, care pe alocuri este
încântătoare, îl avem pe Meșterul Clorofilă, pe profesorul Enciclopedicus, pe
ing. Erasmus Georgescu, pe Moș Sandu Ciortan – bineînțeles în cartea Povestiri
despre locuitorii bălții, pe roboțelul Ro, pe Radu și Costel, pe Tică și
Rică.
Tema fiecărei cărți poate fi
înțeleasă cu ușurință din prezentarea acestei colecții. Am identificat într-un
final 28 de titluri, cel care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap a fost Omulețul
de cristal... eu îl găseam doar în ediția a II-a și aceasta nu face parte
din colecție, eh! din peripețiile unui colecționar de trecut tipărit... în zeci de mii de exemplare.
Lăsând la o parte toate aceste
considerații, vă spun că această colecție – Să Știm – este foarte savuroasă. Vă
invit să citiți despre Tică și Rică, despre profesorul Enciclopedicus și Dănuț,
despre raze de soare și meteoriți, despre electroni și toate acestea pe blogul Ce am mai citit. Îi mulțumesc lui Wilkins Micawber pentru încrederea acordată
și mai ales pentru faptul că scrie despre cărțile copilăriei. Așadar, click pe
titlul cărții în prezentare și veți descoperi o încântătoare postare!
Încântătoare sunt și ilustrațiile
realizate de Dumitru Ionescu, Burschi Gruder, Constantin Plăcintă și am
pregătit o mică surpriză la finele prezentării.
Update:
În urmă cu ceva timp am asistat la o discuție pe Facebook legată de această colecție și au apărut câteva informații pe care eu nu le-am sesizat la momentul întocmirii acestei prezentări. Să vedem despre ce este vorba și să le luăm pe rând!
1. Enigma fluturilor (1968) Titlul Acolo unde zboară fluturii, de Mihail Arcadie Comănici, (Editura Tineretului, 1968) nu poartă sigla colecției. Cu toate acestea, Biblioteca Academiei o dă ca făcând parte din această colecție. De ce? Am reușit să prind acești fluturi și, cercetându-i mai bine, am constatat că pe ultima filă a acestei cărți se află o listă cu câteva titluri care au apărut în colecția Să știm. Interesant este felul cum este concepută această mică prezentare, mai precis titlul ei, și anume „În colecția SĂ ȘTIM au mai apărut:“ Așadar, această formulare incluzivă induce ideea că și această carte face parte din această colecție. Aici ar mai putea fi un aspect de precizat, și anume această colecție apare între anii 1958 – 1969 cu o frecvență de apariție a titlurilor descrescândă, mergând până într-acolo încât în anul 1968 nu apare niciun titlu. Să fie oare Acolo unde zboară fluturii veriga lipsă?
2. Cazul „Tică și Rică“ (1958) Titlul Tică și Rică în dezacord cu știința de Leonid Petrescu apare în anul 1958 la Editura Tineretului. În această carte nu se regăsește pe nicăieri sigla colecției și totuși, o referință care apare în Gazeta literară nr. 6 din februarie 1959 o dă ca făcând parte din această colecție. Cercetând acest dezacord putem cădea de acord asupra următoarelor date. În anul 1958 apar două titluri din această colecție:
I.M. Ștefan Din tainele cerului
dat la cules (01.IV.1958) bun de tipar (26.XI.1958) A. (03152)
Ilie Barbu Povestea unei raze de soare
dat la cules (02.VII.1958) bun de tipar (26.XI.1958) A. (03382)
Să comparăm aceste informații cu cele pentru titlul Tică și Rică în dezacord cu știința, unde avem următoarele:
dat la cules (10.VII.1958) bun de tipar (04.X.1958) A. (04830)
În acest moment putem formula câteva ipoteze de lucru, aceste trei cărți au fost gândite, concepute, scrise undeva pe la începutul – mijlocul anului 1958. Deși numărul de autorizație pentru Tică și Rică este ulterior celorlalte două, ei sunt primii care primesc bunul de tipar și, probabil, primii care intră și ies din rotativă. Redactorul de carte pentru cele trei titluri este A. Băltărețu, cel mai probabil Aurelian Băltărețu, care la rândul lui este autor de cărți de popularizare a științei, amintim Construiți aparate electrostatice – 1956, Construcții electrotehnice – 1958, Aventura stropilor de ploaie – 1988 ș.a. Speculez că între 04.X.1958 și 26.XI.1958 a apărut această idee de constituire a unei colecții – destinate copiilor – de popularizare a științei. Sarcina creării unei identități vizuale a primit-o Dumitru Ionescu care ilustrează celelalte două volume apărute în 1958. Această identitate poate fi observată urmărind pagina de gardă. Sigur, de-a lungul timpului ea se va rafina, dar elementul central – linia în treimea de sus a paginii – se va păstra. Așadar, Tică și Rică nu beneficiază de această identitate vizuală pentru acest prim volum, ulterior Burschi Gruder o va prelua și o va include în volumele Tică și Rică au pornit spre lună – 1961 și Tică și Rică în țara imposibilului – 1966. Ca o observație suplimentară, în acest volum din 1966 Tică și Rică trăiesc niște momente de déjà vu fără ca ei să conștientizeze acest lucru, se întâmplă asta atunci când nu îți înveți lecțiile, vezi episodul cu legile frecării.
3. Omuleții de cristal (1960/1962) Titlul Omulețul de cristal de Ioan Ionescu, care apare într-o primă ediție în anul 1960 la Editura Tineretului – această ediție face clar parte din această colecție, sigla este prezentă pe copertă. În anul 1962 apare a doua ediție a acestei cărți, dar de data aceasta sigla colecției nu se regăsește pe nicăieri. Se pune întrebarea, această a doua ediție face parte din această colecție sau nu?
Așadar, acestea fiind datele, putem trage o concluzie clară cu privire la titlurile pe care le-am analizat, mă tem că nu, și răspunsul rămâne să fie în mare parte subiectiv. Totuși, dacă interesul nostru este acela de a stabili o modalitate cât mai obiectivă pentru a determina apartenența unui element (în cazul de față – carte) la o mulțime (în cazul de față – colecție) atunci am putea imagina Teoria Punctelor Comune. Definim colecția prin elementele ei caracteristice și anume: siglă, temă, identitate vizuală (format carte, format scris, tip legătură, ilustrații, paginare, elemente grafice specifice), elemente specifice punctuale (referințe bibliografice). La rigoare putem acorda acestor elemente o valoare în funcție de importanța lor. Ulterior, orice carte poate fi evaluată cu această grilă și depinde doar de noi dacă obține punctajul minim necesar pentru a fi considerată ca făcând parte sau nu din colecție.
Sigur că putem vorbi de o anumită estetică a colecționarului sau cum i se mai spune prescurtat OCD, dar lucrul acesta nu trebuie să stea în calea aprecierii efortului de a recupera un trecut pentru care de multe ori construim poduri fără capete de pod.
