Câte se petrec la mare!

            

               Mă așteptam ca în această carte că găsesc un menu de poveste asemeni unui corn al abundenței... e pe sărăcie! Ceva gogoși, o prăjitură și niște zarzavaturi pentru ciorbă. Acum că am rezolvat-o cu mâncarea putem trece mai departe, sigur, nu cu burta plină, dar măcar nu suntem hămesiți!

            Ne pregătim pentru douăzeci de zile de tabără la malul mării și uite, seria a III-a tocmai intră pe poarta frumos decorată de moș Mehmet cu o inscripție în limba turcă, alcătuită din „scoici albe, gălbui, trandafirii, scânteietoare ca sideful, cu piciorușe de sârmă foarte subțiri, ca niște furniciˮ - Bine ați venit, dragi copii!

            Nu am să intru în prea multe detalii legate de evenimentele, momentele mai mult tensionante, care au loc pe parcursul celor douăzeci de zile, ele sunt cele pe care le-am mai întâlnit... aducerea pe calea cea bună a unor copii zburdalnici, ajutor în ceea ce privește depășirea unor momente de umilință legate de purtatul ochelarilor, prinderea unor hoți, gazeta de perete, farse nevinovate la prima vedere dar cu motivații legate de invidie, amintirea momentelor dificile din trecut și prezentul luminos al acelor zile și al anilor ce vor urma, îndreptarea atenției spre ceea ce este cu adevarat important și acesta nu este senzaționalul, deosebitul ci lucrul comun care la prima vedere trece neobservat fiind îmbrăcat cu hainele obișnuinței. O avem pe Sussana, o tânără ce aspiră să devină poetă și caută inspirație în evenimente cu intensitate emoțională crescută și dacă acestea nu se produc de la sine atunci o mână de ajutor nu poate strica. Noroc cu Maria Munte, o poetă recunoscută prezentă în tabără care îi este ghid Sussanei. Ce să mai, cartea conține toate marotele momentului... este prezentă și filatura de bumbac unde lucrează unii părinți, cotele și depășirile de plan, CFR-ul, gospodăriile colective, avântul tehnologic și grija pentru oamenii muncii (vezi episodul cu pesacarii de ieri cu bărcile lor puse la dipoziția vâturilor și navele de azi care supun mările).

            Deși lucrurile acestea ar putea fi greu de digerat dacă nu există un apetit pentru a recupera povești să știți că printre aceste pagini se pot afla momente care au o finețe deosebită. Cel puțin, mie mi-au plăcut! Uite, copiii sunt porniți într-o excursie la capatul căreia vor vedea o crescătorie de rațe Pekin... „iată-ne în câmpia dobrogeană. Șoseaua taie un câmp îngust, cu iarbă scurtă, prăfuită, străjuită de un zid de nepătruns. Sunt faimoșii ciulini cu măciuliile lor violete, uscate, încrezuții, care ne cer socoteală pentru liniștea tulburată. Dar dincolo de ei, ne fac semne și ne îmbie cu ochi de catifea albastră floricele bondoace, maci cu pălărioare de foc, pelin aromitor. Poți să treci așa nepăsător, să nu răspunzi la o poftire așa de gingașă? Nu poți! Și atunci? Te încumeți, dai deoparte ciulinii necuviincioși până la obrăznicie care se reped la tine ca niște zăvozi întărâtați. Chiar dacă au mers atât de departe cu îndrăzneala să se iscălească pe gleznele arse de soare, cu niște semne de foc, totuși băieții au reușit să-i învingă...ˮ Îmi place descrierea această căci și eu m-am războit cu astfel de ciulini la țară și văd acum frumusețea acelor momente. Și mai sunt astfel de bucăți presărate prin carte.

            Nu, vă rog să nu mă acuzați de nostalgie!

 

Temă: Scrieți frumos despre un lucru banal, cum ar de de exemplu, un felinar.      

 

 

 

Autor: SANDA MOVILĂ (pseudonim Maria Ionescu, 7 ianuarie 1900  – 13 septembrie 1970)

Copertă: PUIU MANU

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules 28.02.1962. Bun de tipar 04.06.1962. Apărut 1962. Comanda nr. 3769. Tiraj 17120. Hârtie tipar de 50g/m², 840X1080/32. Coli editoriale 7,8. Coli de tipar 11,75. A. 0879. C. Z. pentru bibliotecile mici 8R

 

           

 

Serie cu tematică istorică

 

            Aceste cărți mi-au atras atenția de fiecare dată atunci când le-am văzut. Am crezut că ele fac parte dintr-o colecție și asta mai ales datorită felului în care se prezintă coperta. Putem identifica la acest nivel o anumită coerență care se întinde pe tot intervalul de apariție și anume 1959 – 1976. Ba mai mult, trecerea de la o editură la alta – Tineretului, respectiv Ion Creangă – nu alterează această coerență.

            Totuși, mă văd nevoit să spun că nu avem de a face cu o colecție ci cu o serie de cărți care posedă o anumită identitate vizuală. Sunt două elemente care lipsesc și care sunt definitorii pentru o colecție și anume numele și logo-ul, altfel aceste cărți au o tematică, au o formatare, au o machetă, au un nivel al ilustrațiilor grozav.

            Ipoteza mea este aceea că la un moment dat în redacțiile editurilor s-a pus această problemă a unei colecții pe teme istorice, fapt care a dus la apariția în anul 1976 a unui volum scris de Petru Demetru Popescu (1929 – 2018), Virtuți strămoșești și care ulterior va împrumuta acest nume unei viitoare colecții. Cărțile apărute până în acest moment deși prezintă calitățile necesare pentru a fi integrate într-o colecție nu mai puteau fi recuperate, cu excepția a două titluri ele nu au mai fost reeditate după anul 1976. Vorbim aici de Dreptatea lui Vodă, Victor Eftimiu și Minunatele fapte eroice ale unor copii, Emilian Ionescu și Valeriu Șelescu, ambele reeditate în anul 1978.

            Aceste cărți pe care le recuperăm astazi au o frumusețe aparte, vom vedea că în comparație cu cele apărute sub numele colecției Virtuți Strămoșești se află la o distanță considerabilă mai ales în ceea ce privește modul de machetare și prezentarea ilustrațiilor. Sigur, cu „Virtuți Strămoșeștiˮ intrăm în perioada anilor '80, perioadă caracterizată prin penurii la multe niveluri.

            Oricum ar fi, avem în față 25 de titluri de carți în care retrăim momente din istoria noastră – unii ar spune, atent decupate și prezentate – care încearcă să sădească sentimentul de mândrie națională, să facă să vibreze orgoliul de a fi român... și până la urmă, lucrul acesta nu poate fi așa de rău.

(click aici!)

Răpirea Mietei

             

           Știți expresia a fi cu ochii-n patru, ei bine, pentru o mamă rață care are nouă bobocei mititei de se uită vulpea după ei, expresia devine, a fi cu ochii-n treizecișase. Noroc cu mătușa Melinda, care va pune la cale un plan numai bun de pus vulpea pe fugă. Dar până acolo, vulpea va încerca toate șmecheriile pentru a pune laba pe unul, doi, trei... dacă nu cumva pe toți cei nouă bobocei și ce va mai plânge mama rață după ei.          

Va ajunge vulpea Lina să vândă turtă dulce și susan, bomboane cu alune și marțipan. Va cânta vulpea la madolină: 

                                     O, la-la! O, la-la,

o floare de nufăr,

pe lac a-nflorit,

galbenă, galbenă, galbenă,

o, la-la! O, la-la...

va vinde vulpea pălării năzdrăvane, pălării care te fac invizibil și tare i-ar mai plăcea lupului Hau să înhațe niște mieluți fără să fie văzut de dulăii de la stână, ursul Susu ar vrea să nu fie văzut de către albine atunci când fură mierea din buduroiul ascuns în scorbura sterjarului bătrân... da, da, cel din pădure și mistrețul Grof ar avea nevoie de o astfel de pălarie, vrea să își țină departe de bătaia puștii, soricul țepos... o, da, dar și șarpele Șîș ar vrea să se sorească pe pietrele încinse de soare, dar cum mai sar oamenii de cum îl văd căci cine nu știe proverbul „Șarpe, de te doare capul, ieși la drum și-ți cată leacul !ˮ Și toată reclama asta cu pălăria năzdrăvana a fost făcută de cotofana Hana... și ce-i mai mergea pliscul, gura sau ciocul, neîntrecută era în tot iarmarocul! Până și iepurașul Fanfan, cel care s-a bătut cu Fănfănel, tot un iepurel și el, pe un pieptănaș... de a hotărât împăratul Iepurilian, bătaie... 25 de nuiele pentru fiece fund dolofan implicat în scandal. Noroc cu Melinda care trecea pe acolo și a mai domolit pedeapsa.

Și ce a mai fost și cu bursucul Bu și cu vulpoiul Loli și povestea aceea cu noduri în care șarpele Șîș, povățuit de vulpea Lina să nu uite nimic a învățat să facă câte un nod pentru fiecare lucru pe care nu voia sa îl uite...a, dar si povestea cu aricul Cici, cu jurubița de mătase, cu pelrina și cu materialul din care se croiește o minciună...

Off, dar ce le-am mai încurcat, ce le-am mai amestecat de nici Melinda, broasca țestoasă care le găsește la toate leac nu cred că le va mai da de cap... și nici nu le-am zis pe toate. Vă sfătuiesc atunci când veți vedea pe undeva această carte să nu pregetați niciun moment. Sunt trei bucăți mari, eu v-am înșirat câte ceva din întâmplările broaștei țestoase Melinda. Primele două Răpirea Mietei și Una, două, trei... greșeli! sunt la fel de reușite. Bucata aceasta cu ...greșelile se învârte în jurul lui Tudorică și Vasilică, doi copii care ajung într-o țară în care lucrurile se petrec cam alandala. Țara aceasta a fost vizitată și de Sonia Larian, Elena Davidescu, Leonid Petrescu, Lia Gheraskina și iat-o acum și pe Gica Iuteș primind viză și trimițându-ne impresii de călătorie, vederi, fotografii și instantanee. Frumoasă călătorie!

            Nu, nu am uitat de meniul de poveste, doar că de data aceasta mâncăm doar ceva tort pe la pagina 25-26. În schimb, am găsit ceva leacuri pentru somnoleneveală sau somno(indo)lență, undeva pe la pagina 178. Unsori, pomezi, fierturi: aripă de liliac cu sămînță de mac; ochi de bufniță pisat cu păr de lup afumat; solzi de salamandră fierți cu rădăcină de coriandru; copită de țap sălbatic coaptă pe jăratic; untură de cățelul-pământului prins la răscrucile vântului! Nu vă speriați, toate acestea sunt sclipiri ludice și...

...dacă afară plouă sau mici raze de soare se ițesc și fac cireșele de mai să se roșească de plăcere, dacă melcii mici își duc căsuțele în spate prin locuri pe care ei le cred minuante, dacă atingerea păturicii te moleșește și te îndeamnă la visare... atunci e timpul să mergi la culcare căci acesta este cel mai bun moment în care poți sădi povești, iar cartea acesata are semințe selecționate!

Temă: Mirosiți o floare!

 

Autor: GICA IUTEȘ (pseudonim al Elenei-Georgeta Drăgoi, 17 septembrie 1925, Tutova, jud. Bârlad – 2018)

Copertă și ilustrații: STELA CREȚU

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: IOANA RICUS

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 31.VII.1973. Bun de tipat 15.V.1974. Apărut 1974. Comanda nr. 679

Tiraj 15800. Broșate 15800. Coli de tipar 24. C.Z. pentru bibliotecile mici.

 

           

 

Să Știm

 

            Omul Nou nu apare din senin... este nevoie de o furtună care zdruncină, care răscolește, care răstoarnă vechile informații, cunoștințe, date, credințe, obiceiuri. O furtună, în urma căreia lucrurile fie sunt reconstruite așa cum trebuie, fie – prin hazard – cad exact în poziția care trebuie. Oricare ar fi situația, cert este că există un plan. Unul din obiectivele acestui plan îl reprezintă ridicarea nivelului cultural și tehnic al oamenilor ținuți în bezna neștiinței vreme îndelungată.

            Un instrument cu ajutorul căruia se poate duce această luptă îl reprezintă popularizarea științei și culturii. Astfel iau naștere literatura de popularizare, brigăzile de popularizare, filmele de popularizare... totul trebuie organizat ca la carte!

            Iată, încă din 1945 apare o colecție de broșuri Știința pentru toți, editată de Cartea Rusă, această editură fiind înființată de către Asociația ARLUS. Primul număr din această colecție îl reprezintă Originea Omului, M. Plisetchi. Prima ediție apare în 1945, urmată în 1948 de a doua ediție și în 1949 de o a treia ediție.

            În 1949 ia naștere SRSC – Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, care la rândul ei publică până pe la începutul anilor 1960 o colecție impresionantă de broșuri cu scopul popularizării științei și culturii. Organizează conferințe, brigăzi și iată că până în 1950 conform unui ziar[1] au fost organizate peste 5000 de conferințe științifice și politice ascultate de circa un milion de ascultători. Societatea a înființat peste 26 de filiale în provincie, în centrele universitare și muncitorești. Au apărut primele cinci numere din revista „Știință și Culturăˮ  organ al Societății și s-a pornit la editarea de broșuri cuprinzând conferințele cele mai importante. Această societate publică și o serie de almanahuri... nu promit, dar poate lucrurile se vor potrivi și voi prezenta unul din ele. Pe lângă toate acestea, membrii se pot recunoaște între ei și prin micile pin-uri prinse de reverul hainei... doar nu credeați că această modă este nouă, sigur, astăzi ele se văd mai mult pe ghiozdane. Mai jos un astfel de pin care reprezintă cea de a doua siglă a societății.

            În fine, să nu mă mai lungesc, ideea este că în felul acesta apare o literatură de popularizare a științei și culturii și fiecare editură își va face propria colecție. Aceasta va avea specificul ei și se va adresa propriei categorii de cititori. Ajungem în felul acesta la editura Tineretului care va publica colecția „Să Știmˮ și despre care vă voi spune câte ceva în cele de mai jos. Dar până atunci să citim un alt ziar[2] și să vedem ce spune V. I. Lenin „Popularizarea este foarte departe de vulgarizare, de banalizare. Scriitorul popularizator apropie pe cititor de o idee profundă, plecând de la datele cele mai simple și îndeobște cunoscute, arătând, cu ajutorul unor raționamente simple sau a unor exemple bine alese, concluziile principale care se pot trage din aceste date, pune mereu pe cititorul care gândește în fața a noi și noi probleme. Scriitorul popularizator nu presupune un cititor care nu gândește, care nu vrea sau nu știe să gândească, dimpotrivă, el presupune la cititorul nedezvoltat o serioasă intenție de a lucra cu capul și-l ajută să facă această muncă serioasă și grea, îl conduce, ajutându-l să facă primii pași și învățându-l să meargă mai departe singur ˮ

            Academicianul Ștefan Milcu, în ziarul mai sus menționat este de părere că o lucrare de popularizare va fi de succes atunci când sunt eliminate controversele savante, când se pune în evidență factorul uman în descoperirile științifice, când expirmarea este adecvată și experiențele personale sunt prezente și dacă se poate adăuga și o fărâmă de talent literar, rețeta aceasta nu are cum să dea greș.

            Literatura științifică de popularizare nu trebuie să se abată de la adevărul științific, ea trebuie să mobilizeze imaginația și interesul, nu trebuie să devină „un bazar de curiozitățiˮ (I.M.Ștefan) ea trebuie să ofere tinerilor care deschid poarta științei și mai târziu poarta fabicilor și uzinelor, a laboratoarelor și a secțiilor de cercetare, motivația de a căuta adevărul care se află în spatele fenomenelor pe care toată lumea le poate observa.

            Pe lângă toate aceste idei generoase se poate constata și o agendă ascunsă a acestei literaturii. În scrierile destinate adulților, se cere să se urmeze principiile materialismului dialectic, să fie combătută ideologia burgheză, să fie abordate probleme ale educației comuniste pentru a-l face pe individ să își întregească concepția științifică despre lume deoarece obscurantismul, misticismul și credințele religioase nu mai au loc... toate acestea având rolul de a-l conduce pe individ înspre construirea realismului socialist. În scrierile destinate copiilor trebuie ilustrată realitatea comuniștilor, care se află într-o continuă luptă cu elemente ale vechiului sistem, elemente putrede, pline de avariție, lipsite de empatie. Tot aici trebuie ilustrat saltul tehnologic, emanciparea, creșterea nivelului de trai, beneficiile aplicării științei în tot ceea ce înseamnă muncă. Doar două exemple, în cartea Rază de soare întâlnim un miner bătrân care povestește cum a fost păcălit și pentru 50 de galbeni a arătat boierilor locul de unde se poate scoate cărbune și aceștia au făcut milioane. În Se înalță o casă, plecând de la înmânarea unor invitații la o serbare pionierească – Nana și Vlăduț – bat la pas șantierele orașului și află multe detalii despre cum se construiește în această epocă, dar mai află cum că pe vremuri zidarii locuiau în maghernițe și construiau case pentru boieri, iar acum construiesc case pentru ei înșiși.

            Autorii acestor cărți nu sunt neapărat scriitori de literatură, ei sunt veritabili ingineri (Ilie Barbu, Mihai Tanciu, Sorin Nicolescu), medici (Leonid Petrescu) alții, scriitori (I.M. Ștefan, Tudor Opriș, Radu Nor), unul este realizatorul celebrei emisiuni TV Un zâmbet pe 16 mm (Marin Traian), faptul acesta se va vedea în felul în care este imaginată și spusă povestea. Se va vedea și în onomastică, care pe alocuri este încântătoare, îl avem pe Meșterul Clorofilă, pe profesorul Enciclopedicus, pe ing. Erasmus Georgescu, pe Moș Sandu Ciortan – bineînțeles în cartea Povestiri despre locuitorii bălții, pe roboțelul Ro, pe Radu și Costel, pe Tică și Rică.

            Tema fiecărei cărți poate fi înțeleasă cu ușurință din prezentarea acestei colecții. Am identificat într-un final 28 de titluri, cel care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap a fost Omulețul de cristal... eu îl găseam doar în ediția a II-a și aceasta nu face parte din colecție, eh! din peripețiile unui colecționar de trecut tipărit...  în zeci de mii de exemplare.

            Lăsând la o parte toate aceste considerații, vă spun că această colecție – Să Știm – este foarte savuroasă. Vă invit să citiți despre Tică și Rică, despre profesorul Enciclopedicus și Dănuț, despre raze de soare și meteoriți, despre electroni și toate acestea pe blogul Ce am mai citit. Îi mulțumesc lui Wilkins Micawber pentru încrederea acordată și mai ales pentru faptul că scrie despre cărțile copilăriei. Așadar, click pe titlul cărții în prezentare și veți descoperi o încântătoare postare!

            Încântătoare sunt și ilustrațiile realizate de Dumitru Ionescu, Burschi Gruder, Constantin Plăcintă și am pregătit o mică surpriză la finele prezentării.

            Așadar,

 

click aici

   

---

[1] Scânteia, seria III, anul XIX, nr.1740 din 24 mai 1950

[2] Scânteia Tineretului, seria II, anul XVI, nr. 3396 din 15 aprilie 1960

De ce plânge mama?

 

            Această carte a fost tipărită pentru prima dată în 1973, iar ediția de față reia textul de atunci care a apărut la editura Cartea Românească. Am dat peste I. D. Sîrbu absolut întâmplător, căutam ceva informații despre Silvestru Patiția, nu am găsit mare lucru, dar am aflat că a fost coleg cu autorul cărții despre care spunem cate ceva în această postare. Am rămas cu acest gând, de a-l descoperi pe Ion Dezideriu Sîrbu, mai ales după ce am aflat că istoria sa de viață l-a influențat pe Marin Preda atunci când l-a creat pe Victor Petrini, personajul cărții Cel mai iubit dintre pământeni.

Și ce să fac dacă-s ca o babă d'aia care zice ...și ce a mai zis maică? Curioasă de moare și căreia îi place să îi descoasă pe toți pentru că în felul acesta simte și ea că mai face parte din întâmplările prezentului. Ține baba la povești! Important este să ne dăm seama cât / când este bârfă și cât / când este recuperare. Trecutul are această calitate de a nu te lăsa în pace, de a te zgândări și de a-ți provoca indispoziții... în fapt, atunci când te simți rău în prezent, este o consecință a trecutului. Nu încape îndoială, pentru a rezolva indispozițiile – de orice fel – este necesară recuperarea de toate felurile.

Nu am apucat să citesc Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, nici alte lucruri scrise de I. D. Sîrbu, doar cartea aceasta ˮDe ce plânge mama?„ și care ne anunță imediat după titlu că este un roman pentru copii și părinți.

Povestea nu-i veselă și nici n-ar avea cum dat fiind faptul că ne pune în față oglinda problemelor familiale cauzate de alcool. Există multe povești triste și felul în care fiecare își găsește o rezolvare poate deveni la un moment dat un model de urmat atâta timp cât devine cunoscut celor care sunt în nevoie. I. D. Sîrbu ne propune o familie fericită într-un început, dar în care, la un moment dat, tatăl își pierde bucuria vieții și o înlocuiește cu alcool. Nu știm precis ce s-a întâmplat, știm doar că tatăl nu mai este omul bun care era odinioară. El este certat și este supus intervențiilor – concept modern – care vin din partea soției, nașilor, unchiului, mătușii de la Petroșani, ortacilor, Partidului. Nimic nu reușește să-l abată... singura soluție este plecarea soției la unchiul Gavrilă și rămânerea celor doi copii – Ligia (10 ani) și Radu (13 ani) – în grija tatălui. O soluție foarte complicată, cu multe riscuri, dar posibilă.

Tatăl își dă în petec în încercarea de a avea grijă de cei doi copii. El încearcă, chiar încearcă să asigure tot ceea ce el crede că le va fi necesar copiilor, dar încercările lui sunt stângace, nepotrivite, receptate cu neîncredere și văzute mai degrabă a fiind îndeplinirea rece a unor obligații scrise. Pe alocuri se mai simte căldura umană care se duce din ce în ce mai mult, dar pe aceasta o resimt mai mult părinții care sunt pomeniți în expresia roman pentru copii și părinți. În atari condiții, copiilor nu le rămâne decât să pună la cale un plan de a pleca spre mama lor, care acum locuiește la unchiul Gavrilă, la Obârșia Lotrului... și locul asta este tare departe.

Dar na! mintea de copil nu poate înțelege toate pericolele care pot apărea, toate primejdiile care se cer înfruntate, toate obstacolele care se cer trecute și în felul acesta planurile făcute par să fie fără de cusur în mintea copiilor. Autorul, în afara intervențiilor mai sus pomenite mai folosește un concept modern și anume acela pe care îl întâlnim în cazul copiilor care călătoresc în zilele noastre singuri – din mână în mână. Astfel, deși Ligia și Radu sunt uneori prinși în situații complicate tot timpul este cineva alături de ei. În felul acesta autorul ne scapă de grija de a ne face griji pentru viața copiilor lăsându-ne tot timpul să ne gândim la toate momentele care ne-au adus aici.

Sunt multe povești, multe metafore – pe alocuri m-am simțit ca la terapie, multe personaje cu istoriile lor de viață din care putem învăța câte ceva, unele par reale, altele par a fi puse pentru a bifa niște realități neverosimile (vezi Baci-Lascu cu al său caiet pe care sta scris „Plan ca să se umple munții Sebeșului cu vite buneˮ) și gânduri ghidușe sunt... uite, cum este cel al Ligiei care își întreabă tatăl dacă stafiile umblă doar după miezul nopții, așa cum i-a spus Sonia, prietena ei cea mai bună...

― Prostii, mârâie tata. Nu există stafii!

― Desigur, aprobă Ligia, i-am spus și eu. Sonia e o proastă. După ora douăsprezece noapte nu mai umblă pe străzi decât cei care vin de la restaurant. Și aștia nu sunt stafii, nu?

Dar cartea aceasta mi-a mai stârnit o poftă și anume aceea de a face o rubrică intitulată:

 

Menu de poveste

            Lapte gras – pag. 87

            Brânză, caș, felii de salam – pag. 109

            Mămăligă caldă și zmeură proaspătă pisată cu o lingură de lemn, torni peste ea un pic de miere, amesteci și apoi adaugi lapte proaspăt – pag. 120

            Balmoș ciobănesc d'ălă ce se face în Șușag – pag. 129

 

Temă: Evenimentele deformatoare – substrat al evoluției sau nu

 

Autor: ION DEZIDERIU SÎRBU (28 iunie 1919, Petrila – 17 septembrie 1989, Craiova)

Copertă: MIRCEA POP

Editura: Arthur (2021)

 

 

     Expresia aceasta povestind copiilor îmi pare că poate deveni foarte ușor un bun prilej de bucurie, cum la fel de ușor poate deveni un prilej de disensiune. În primul caz avem bucuria bunicului de a spune povești, de a face legătura între trecutul trăit cândva ca prezent și prezentul de acum, care va deveni trecut. Amitirile reluate din timp în timp se transformă în borne și cu ajutorul lor putem vedea cât de departe putem merge pentru a ne înțelege. În cel de al doilea caz, problema se pune de selecție, ce anume alegi să povestești copiilor; mai există și problema timpului, când alegi să povestești copiilor și eventual problema felului, cum povestești copiilor. Dar toate acestea sunt chestiuni pentru altfel de cărți și altfel de postări... astăzi recuperăm o colecție care își are și ea bucuriile și problemele ei.

    Cotrobăind după informații am dat peste Octav Minar... mamă ce personaj! A realizat în 1915 împreună cu Société Pathé Frères, o casă de film franceză, primul film despre Eminescu, intitulat Eminescu - Veronica - Creangă. Unii îl consideră pe Octav Minar drept un plastograf, George Călinescu l-a numit necrofor eminescian, cert este că datorită lui există o arhivă în care se pot găsi informații despre Eminescu. Interesul nostru pentru Octav Minar este acela că pe la finele anilor 1920 la Editura Librăriei  SOCEC & Co. S. A. apărea "Colecția Clasicilor Români și Străini pentru Copii și Tineret întemeiată și îngrijită de Octav Minar - Povestind Copiilor". Din câte am constatat pare să fie vorba de o colecție ce apare până prin anul 1948 și cuprinde trei serii. Comparând cărțile la care am avut acces pe criteriul cuprins, am constatat că selecția pieselor este diferită între cele două colecții. Sunt momente de timp diferite și nu cred că s-ar fi putut reedita întocmai seriile trecute, rămâne totuși titlul colecției ca element de legătură certă.

    Am mai găsit într-un articol semnat M.C. și apărut în Gazeta Învățământului, nr. 613 din anul 1961 o prezentare a acestei colecții. Articolul începe cu o laudă adusă Editurii Tineretului pentru gândul cel bun și anume, acela de a dărui școlarilor din clasele mai mici posibilitatea de a cunoaște creațiile unor clasici ai literaturii române dar și ale unor cunoscuți scriitori contemporani ai acelor vremuri. Dar partea cea mai consistentă din articol este dedicată prezentării aspectelor mai puțin reușite și pe care editura ar trebui să încerce să le rezolve în viitoarele apariții. 

Se pleacă de la:

• lipsa prefeței volumului dedicat lui Mihail Sadoveanu,
• se trece prin semnalarea lipsei unui portret al autorului,
• a lipsei unui glosar,
• a faptului că în volumul dedicat lui Tudor Arghezi nu sunt incluse poezii,

și se ajunge:

• la considerații legate de alegerea culorilor și a desenului de pe prima copertă. Astfel, pentru volumul dedicat lui Petre Ispirescu, editura este certată pentru culorile folosite și pentru reprezentarea Ilenei Cosânzeana, care pare mai degrabă o vrajitoare.

    Dacă unele din aceste probleme - prefață, glosar - își găsesc rezolvarea, volumul dedicat lui Petre Ispirescu apare în aceleași condiții și în anul 1966 și este o reeditare în afara colecției. O precizare, ilustrațiile apărute în aceste două cărți reprezintă o selecție din ilustrațiile volumului Basme, Petre Ispirescu, ed. Tineretului, 1959 și aparțin Floricăi Cordescu, care este sora geamănă a Marcelei Cordescu. Florica Cordescu este soția poetului Eugen Jebeleanu și se stinge din viață în anul 1965, la numai 52 de ani.

    

    Într-o notiță apărută în ziarul Luceafărul, nr. 19 din anul 1960 aflăm că pe lângă autorii deja identificați ar urma să apară și un volum dedicat lui Emil Gârleanu și unul dedicat lui Dimitrie Anghel. Nu am reușit să identific până acum niciunul din cele două volume cu pricina.

    

    Vă invit la un click pe titlul de mai jos și vă doresc să descoperiți frumusețea unei colecții delicate.

Povestind Copiilor

Năstrușnicii Inventatori

 

           

    Sub soarele acesta plăcut lucrurile încep să se dezmorțească, se întind și furnicături ca cele pe care le simt în vârful degetelor acum își fac simțite prezența. Se poate sta liniștit, evenimentele se vor dizolva de la sine în nepasare, nu se poate ști însă cât de devreme sau cât de târziu, asta dacă ar conta cu ceva, atâta vreme cât tot neantul știm că ne așteaptă. Mă întreb ce-i determină pe oameni să recupereze trecutul? Să vrei să aduci în prezent o lume care nu se mai potrivește pare mai degrabă o problemă care ține de personal, e o marotă care îl face pe cel în cauză să fie catalogat drept paseist. E și asta un punct de vedere, dar nu cred în el, cum de asemenea nu cred că recuperarea trecutului ajută prea mult la înțelegerea prezentului. Sigur că o face, dar nu o face direct, înțelegerea aceasta este mediată, ea se inferează. Cazurile particulare pe care se construiește înțelegerea sunt până la urmă niște cazuri particulare. Și atunci, recuperarea trecutului are vreun sens? Răspunsul detaliat pe altădată, acum doar atât... recuperarea trecutului este strâns legată de o dezvoltare armonioasă.

            Ce m-a stârnit? Nimic deosebit doar că uneori îmi trec prin minte tot felul de gânduri și dacă lucrurile se aliniază se întâmplă să scriu despre ele, atâta tot și nimic mai mult... năstrușnicii!

            Am să mă duc să mănânc mucenici și când am să mă întorc vă voi spune câte ceva despre gemenii Onoriu și Adrian... revin! […] Sper că nu am întârziat mult și nu v-ați plictisit... bun! Gemenii sunt bieții doctorului Miron și aflăm că sunt și protagoniștii cărții Movila bătrânului și în urmă cu doi ani făcând cercetări despre vechea vatră a satului – numit în documente vechi, Liștava –  au descoperit până la urmă mormântul lui Hadrianus Honorius Quartius... un veteran al armatei romane, magistrat al Liscidavei și soț al Vochiei, fiica tarabostesului Duras. Au vuit pe atunci publicațiile despre această descoperire arheologică.

            De data aceasta, gemenii sunt prinși într-un efort detectivistic – alături de Iliuță, un puști de 10 ani, mare amator de farfurii zburatoare – de descifrare a unui mister care ține de apariția unui O.Z.N. chiar la ei în sat... mă rog, în padinile din pădurea care înconjoară satul Câlnic. Și nu avem doar acest obiect de zbor neidentificat, care apare și dispare, dar este vorba și de un mic marțian îmbrăcat într-un costum argintiu prevăzut cu cască și antene și care atunci când merge prin sat vorbește așa într-un fel ciudat, parcă este un robot ultraperfecționat care își caută cuvintele înainte de a le rosti. În sat nu poartă costumul acela argintiu ci se îmbracă normal și stă mai mult pe la muzeu și studiază ceramica veche expusă acolo.

            Povestea are un haz teribil și deși ca cititor poți intui unele întorsături de situație cu siguranță explicațiile care vor fi date pentru a clarifica evenimentele petrecute te vor face să te încânți teribil, așa cum îmi imaginez că a făcut-o și autorul atunci când a scris despre... năstrușnicii inventatori.

            Un singur exemplu ˮAdrian adulmecă aerul foarte atent: [ - ] Aurul ca aurul, acum sunt preocupat de altă problemă: aud zgomot care-mi amintește de aterizarea tipsiilor și farfuriilor pe o masă. [ - ] Trei, doi, unu, START! Și trecură în sufragerie unde îi așteptau niște banale farfurii pline ochi cu supă de... zburătoare.„

 

Temă: Imaginați o soluție pentru a-l aduce pe Pământ pe micu marțian care a rămas prins prin cosmos.

Autor: NICOLAE IONESCU-DUNĂRARU (8 februarie 1930, București - ? martie 1988)

Copertă: VALERIA CHIȘ

Editura: Tineretului

 

 

Lector: DAMIRESCU DELIA

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 2 III 1981. Bun de tipar 25 VIII 1981. Apărut 1981.

Comanda nr. 1899. Coli de tipar 13.

 

           

 

Enciclopedia Practică a Copiilor

 Enciclopedia este o invenție strașnică. Momentul în care cineva s-a gândit să pună la un loc informațiile disponibile până atunci, informații legate de un anumit domeniu mi se pare a fi un moment de aur. Sigur, acum cu internetul la îndemână, căutarea a devenit mult mai facilă deși, uneori, nici aceasta nu este lipsită de surprize. Diferența dintre o enciclopedie scrisă și internet mi se pare a fi dată de cantitatea de neadevăr pe care o poți găsi în cele două. Într-o enciclopedie, autorii sunt mult mai responsabili, în timp ce pe internet, autorii putându-se ascunde în spatele unor identități virtuale pot scrie orice. Mă rog, suficient cu aceste considerații căci astăzi vreau să vă prezint cele opt volume ale colecției Enciclopedia Practică a Copiilor apărute între anii 1981 și 1984 la editura Ion Creangă. Interesul cel mare nu mi se pare a fi colecția de informații cuprinsă în toate aceste volume ci ideea de a pune – la vremea respectivă – la îndemâna copiilor câteva cărți din care să înțeleagă cum funcționează lucrurile în anumite domenii de activitate. Recunosc că prezentarea aceasta este un rasfăț de-al meu căci selecția informațiilor prezentate este pur subiectivă și corespunde impulsului de moment. Nu am folosit niciun fel de criteriu, am lucrat după cum mi-a plăcut mie. Cate ceva despre aceasta colecție:

• Formatul volumelor este de 120x170mm;
• Coperta colecției este realizată de Val Munteanu;
• Coordonatorul colecției este Prof. Dr. Patiția Sivestru (nu știu mai nimic despre el, în afara faptului că a scris câteva cărți pentru copii și că a fost coleg de facultate cu Ion D. Sârbu)

 Îmi place ideea copertei și vă invit să aruncați un click în fiecare dintre căsuțele șotronului, în funcție de locul de aterizare veți descoperi o părticică dintr-o lume, dacă sunteți riguroși puteți descoperi toate cele opt lumi.

Rocada

             

           Ce a fost mai întâi, prezentarea colecției sau lectura acestei cărți? Nici nu contează, ideile dospesc în timp, se leagă de alte idei, dau naștere la noi idei și atâta timp cât conduc la materializarea într-un lucru concret, acest fapt este bunul cel mai câștigat. Zic să vedem și ce-i cu povestea asta, acum după ce am văzut colecția din care face parte.

Cu vreo câțiva zeci de ani înainte de apariția acestei cărți, literatura de aventuri pentru copii era pusă la index conform părerii că aceasta prea dă aripi imaginației copiilor, prea îi înflăcărează și trezește într-aceștia dorințe neraliste. Or la momentul acela – începutul anilor 1950 – se puneau bazele omului nou, acesta trebuia ancorat în realitate, ba mai mult decât atât, el trebuia să construiască realitatea conform unor norme destul de precise. Tot ceea ce se realiza, se realiza prin propriile puteri fără niciun fel de intervenție miraculoasă. Totul era planificat, elementul surpriză de asemenea. Oamenii trebuiau să înțeleagă că s-a intrat într-o nouă orânduire socială... și dacă uneori, în cazul adulților, mai existau probleme, în cazul copiilor, aceste probleme n-ar fi trebuit să existe, plecându-se de la ideea că o educație bună, făcută bine de la bun început asigură efectul dorit și anume construirea omului nou.

            Și starea aceasta a durat un timp până când au început să apară fabrici și uzine, procese tehnologice și transformări materiale, bunuri inedite și soluții ingenioase... și toate acestea ca urmare a eforturilor depuse de omul nou. Dar omul acesta nou are dușmani, care atentează la cuceririle, tehnologiile și bunăstarea lui, el este supus unui asalt continuu, trebuie să reziste tentațiilor și ispitelor de tot soiul, trebuie să dejoace planurile de spionaj, astfel încât toate aceste cuceriri să rămână în continuare ale lui.

            Literatura de aventuri revine încetul cu încetul în paginile cărților cu tot arsenalul ei... urmăriri, deghizări, răsturnări de situație, criptări și decriptări, organe ale autorității, răufăcători, binevoitori, strategii și planuri dejucate, efecte neașteptate, bune intenții, ajutor nesperat, intuiție, intransigență, crimă. În cartea de față toate acestea pornesc de la un mesaj recepționat în timpul unui joc de șah purtat pe calea undelor radio, iar mesajul suna cam așa... „Turn la G 8. Rocadă.ˮ

—                Vă rog tovarășe colonel Ștefan Amorăriței să ne spuneți și nouă despre ce a fost vorba!

—                Ei bine... „cu șase luni în urmă, la un simpozion pentru agricultură, una dintre comunicările delegației române a reținut interesul unei firme străine. Descoperirea aparținea combinatului nostru. E vorba de un îngrășământ ieftin, care sporește randamentul culturilor de porumb cu circa 20 – 30 la sută. Imediat, firma respectivă a vrut să cumprere brevetul. Partea română a refuzat. Pe de o parte – prețul oferit era derizoriu în comparație cu beneficiile antecalculate; pe de altă parte – descoperirea era sortită să zacă o vreme în sertare. În depozitele firmei străine existau deja stocuri imense din vechiul îngrăsământ. De unde știm? Au spus-o chiar ei, atunci când au închis una din fabricile concernului și au concediat câteva sute de muncitori. Văzându-se refuzați, au recurs la altceva. Au apelat la o agenție de spionaj. La... spionii voștri !ˮ

Cine sunt acești spioni – Pol și Lulu Martinescu –  și cum a fost dejucat planul lor de către un grup de pionieri dar și descoperirea unor aspecte moralizatoare cum ar fi consumul de alcool, luatul de șpagă sau păcalirea altora de a-ți face treaba... toate acestea în paginile acestei cărți.

 

Temă: Descrieți metoda optimă prin care un spion poate extrage de la voi cel mai mare secret.

 

Autor: TITUS ANDREI

Copertă: EUGEN PALADE

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: VINICIU GAFIȚA

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 29. IV. 1976. Bun de tipar 21. VI. 1976.

 Apărut 1976 Comanda nr. 1238. Tiraj 29000. Broșate 29000. Coli de tipar 6,5

 

           

 

Colecția Biblioteca Contemporană

         Migălesc de ceva timp la această prezentare și îmi dau seama că unele lucruri ar putea fi îmbunătățite, dar asta este cea mai bună formă pe care i-o pot da eu în acest moment. Sunt tare încântat de rezultat și vreau să vi-l arat. Sper să descoperiți lucruri frumoase!

           Vreau să îi mulțumesc lui Paul - ColoRo - pentru faptul că a avut încredere și mi-a permis să întregesc această prezentare și cu portretele ilustratorilor. În felul acesta sunt mult mai multe culori de observat, asta ca să nu spun nimic despre toate poveștile pe care le puteți găsi în aceste portrete. Mulțumesc Paul!

            Pe scurt: 

• sunt 61 de titluri apărute în această colecție între anii 1971 - 1985;
• prezentarea ține cont de cronologia anilor deoarece nu toate volumele conțin o casetă tehnică detaliată. Lipsesc informații ca bun de tipar, tiraj, dat la cules sau sunt prezente în diferite combinații, fapt care nu permite o prezentare cronologică care să țină cont de zi, lună, an;
• deși cărțile acestei colecții nu sunt ilustrate, o excepție o constituie volumul Val Zglobiu, în care se regăsesc câteva ilustrații;
• volumul O partidă de bile, Constantin Mateescu apare într-o primă ediție în 1973 și ulterior în 1979 apare o a doua ediție;
• volumele apărute în limba maghiară, respectiv germană nu au un corespondent în limba română, sunt totuși câteva excepții cum ar fi O șansă pentru fiecare /  Ló a pincében - Ovidiu Zotta, Pistruiatul / A kis szeplős - Francisc Munteanu;
• în limba maghiară, numele colecției este Beszélő tükör iar în limba germană, colecția poartă numele de Gegenwärtige Bibliothek;
• în volumul Dincolo de joc, Iuliu Rațiu sunt anunțate câteva titluri pe care nu am reușit să le identific nicicum ca aparținând de această colecție. Este vorba de:

1. Reportaj despre hidrocentrala de la Porțile de Fier,  Ion Crînguleanu
2. Maramureș, tară nouă, Mihai Negulescu
3. Lădița cu bancnote, Nicuță Tănase
4. Niculae Moromete, Marin Preda
5. Racheta Albă, Ludovic Roman
6. Bunicul și bicicleta, Petre Sălcudeanu
7. Harta nedescifrată, Franz Storch

Cu siguranță mai sunt elemente pe care nu am reușit să le descopăr, dacă dețineți informații care ar putea întregi această prezentare, nu ezitați!

Vizionare plăcută!

(click pe legenda pozei)

Biblioteca Contemporană