Natură pe pâine! Asta-i tot, nu mai este nimic de zis. Oriunde te uiți și oricum te răsucești dai nas în nas cu toate animalele din pădurile noastre, păsăretul își cântă trilul și-și clădește cuibul, vânătorul și câinele său iau urma vânatului și... depinde doar de tine cât de mult vrei să te adâncești în această lectură a naturii.
Ideea acestei cărți este
aceea de a face cunoscute, tânărului cititor, obiceiurile animalelor, felul în
care ele se comportă, ba mai mult de a explica de ce fac ceea ce fac. Uite, de
exemplu țărcile fac două, trei cuiburi pe care le încep și nu le termină, tot
lucrează la ele într-o larmă nebună, fac o gălăgie de toată lumea se uită la
ele până la un moment dat când se plictisește de spectacolul lor și își caută
de drum. Ei bine, în momentul acela, aceste păsări gureșe își înghit trilul și
în cea mai mare liniște își construiesc cuibul lor cel bun, aici își vor depune
ouăle. Dar cum simt că un ochi se abate asupra lor se întorc sprinten la
cuiburile dintâi și încep sporovăiala veselă și lucrul în doi peri. Secretul e
simplu, distragerea atenției de la ceea ce este important.
Aceste lecții le primește Niculiță
de la Moș Vasile Ureche...ˮe un om scund, brunet, cu părul cărunt, cu o bărbiță
rară, cu ochii puțin oblici, cu crețuri mici și dese împrejur, de parcă ar fi
miop sau s-ar uita mereu foarte departe și atent, cu un zâmbet cald și
nelipsit, care îi luminează chipul„
bunicul perfect! Acest bunic, Vasile Ureche nu prea e pe gustul meu, are unele
apucături de om care le știe pe toate – și știe multe, nimic de zis – tactul lui
pedagogic îmi pare că se reduce la expresia facem cum zic eu că-i mai bine,
autoritatea fiind dată de experiență și etate. Sigur, la rigoare, în economia
cărții, nici nu e necesar mai mult, dar cred că s-ar fi putut face mai mult cu
acest bunic. Mă rog, idiosincrazii.
Niculiță este copilul unei
nepoate care îi cere lui Moș Vasile s-o primească la el după moartea soțului.
Și cum Moș Vasile a avut și el un copil care s-a prăpădit de mult simte într-un
fel că poate înnoda această legătură ruptă. Nu-i vorbă, Niculiță este baiat bun
și tare isteț, pe placul bătrânului, mai pune el întrebări prostești și întrerupe
povestiri dar este un bun ascultător și observator.
Cartea aceasta pare să fi avut succes dacă este să ne gândim că a beneficiat de trei ediții succesive 1961, 1965, 1972... oricum ar fi este o carte sigură pentru acele vremuri, nu se putea da greș. Nimeni nu spune o vorbă doar sunt necuvântătoare, nu? Dar mâna care mângâie gingaș își face simțită prezența atunci când te aștepți mai puțin căci Moș Vasile ˮacum, pensionar, statul asigurându-i bătrânețe bună, se poate bucura de ceea ce i-a fost drag totdeauna: să citească, să umble la vânătoare, să trebăluiască prin jurul casei și, mai ales, prin grădină„ sau iată-l pe Moș Vasile în luptă cu doftoroaiele, superstițiile și alte acelea zicând ˮ...acolo unde nu luminează făclia științei, cresc ciupercile superstițiilor„ Dar astea sunt urme mici, poți trece peste ele fără să le bagi în seamă căci natura este descrisă cu meșteșug și te plimbi prin păduri și prin împrejurimi în toate anotimpurile, dar iarna este descrisă cel mai vârtos. Uneori natura atacă sălbatic și crud, nu are milă și prin vreo două locuri sunt descrise astfel de episoade, care pot fi considerate sângeroase pentru zilele noastre dar aceasta este realitatea, o putem trece sub tăcere dar asta nu înseamnă că ea nu există.
Sunt în cartea aceasta
două povești parcă scrise cu un alt condei și anume Povestea pădurarului Irimie
cu jderul și Povestea inginerului cu ursul prins în capcană ipoteza
mea este că acestea două sunt scrie de Ionel Pop, dar nu am cum să verific
acest lucru. Sunt povești vânătoreși autentice, din cele spuse la foc deschis
sau atunci când vânătoarea prezentă s-a încheiat dar vânătorile trecute sunt
aduse în bătaia puștii de hăitașii de primprejur care strigă mai zi-ne o
poveste.
O precizare: capitolele ediției
din 1961 beneficiază la început și la sfârșit de ilustrații ale poveștii. În
celelalte ediții aceste ilustrații lipsesc fiind prezente doar planșele color
care se regăsesc și în prima ediție.
Temă: Faceți-vă degetul pistol și ochiți un stol de nori.
Autor: DEMOSTENE BOTEZ (2 iulie 1893, Hulub, jud.
Botoșani – 18 martie 1973, București) și IONEL POP (24 noiembrie 1889, Gherla,
jud. Cluj – 27 ianuarie 1985, București)
Copertă și ilustrații: COCA CREȚOIU
Editura: Tineretului
Redactor responsabil: HOBANA ION
Tehnoredactor: GĂRĂJĂU ELENA
Dat la cules 22.04.1961. Bun de tipar 21.07.1961. Apărut
1961. Comanda nr. 5167.
Tiraj 20160. Broșate 15080 + Legate 5080. Hârtie velină
satinată de 80 g/m2.
840 x 1080/16. Coli editoriale 14,35. Coli de tipar 11.
Planșe 8 off.
A. 01144. C.Z pentru bibliotecile mici 8 R – 3.
