cate ceva despre cartile copilariei

Iată o surpriză... cravata de pionier nu trebuie să fie neapărat roșie! Am aflat din această carte că pionierii din Germania de Est, țară pe care noi o cunoaștem mai ales sub denumirea prescurtată de RDG, foloseau culoarea albastră. Recunosc, pentru mine este o surpriză strașnică, nu m-am gândit niciodată că se poate folosi o altă culoare în afară de roșu... altfel, și ei sunt pionierii pe care îi știm. Au și ei organizații, însemne, lozinci, colectiv de conducere, reviste, instructori, cântece, tabere și o mulțime de probleme de... caracter, care se cer rezolvate.

Cartea de față este scrisă sub forma unui jurnal de tabără, jurnal care este ținut de către unul din băieții din cortul 13. Felul acesta de relatare se poate înscrie în ceea ce se numește Brigadetagebuch – jurnal de brigadă, un produs specific acelor vremuri. Avem de a face cu o scriere care redă transformarile în bine ale membrilor colectivului, care vorbește despre succese și depășirea obstacolelor, care se poate constitui într-un model de urmat... în fapt m-am tot întrebat pe parcursul cărții, de ce băieții din cortul 13 sunt așa de obraznici și neascultători, de ce atmosfera este de tărăboi și mai ales cum de instructorul lor îi lasă baltă după câteva zile petrecute împreună, un instructor de pionieri nu abandonează așa ușor, parcă ceva nu se potrivea. Am înțeles până la urmă că este vorba de a oferi un model de comportament celor care se vor trezi în fața a cinsprezece băieți pe care trebuie să-i disciplineze. Este vorba de câștigarea încrederii printr-un fel foarte ingenios... tu, ca instructor, nu intervii în toate disputele, le observi și ai doar mici reacții de aprobare sau dezaprobare. Te asiguri că eventualele incidente care pot avea urmari grave sunt evitate (vezi episodul cu pluta pe lac sau momentul pregătirii gustărilor în care cuțitul devenise amenințător în mâna celui care pregătea sandviciurile), îi lași pe copii liberi știind că ei se vor face de râs în fața celorlalți și în felul acesta se stârnește rușinea, un pic de orgoliu rănit și dorința de a arăta că și ei pot fi la fel de buni... ei! și atunci intervii salvator. E o stratagemă care presunpune o bună cunoaștere a psihologiei copiilor și a felului lor de a fi... sigur, presupune și niște condiții externe, dar dacă acestea nu există, cu siguranță ele pot fi create, doar suntem într-o tabără și aici toată lumea dorește să ajute.

Revenind la poveste, îi avem pe băieții din cortul 13 care sunt abandonați de instructorul lor Max, care avea un stil autoritar și care nu a reușit să se înțeleagă cu ei și acum sunt preluați de Helga, care pe lângă faptul că este femeie își și propune lucruri mărețe... și dacă nu a reușit Max, cum va reuși ea? Și într-adevăr, citești și citești și te întrebi cum se vor îmbunătăți toate acestea, mai ales după eșecul cu serbarea dată în cinstea oaspeților veniți de la fabrica care susține această tabără. La această serbare, fiecare cort a pregătit câte un număr, o reprezentație, și toate au fost foarte reușite mai puțin a băieților din cortul 13... totul a căzut pe umerii lui Erwin care trebuia să recite poezia Pace de Johannes Becher, poezie pe care nu o știa prea bine. Plus că cei din cortul 12 și-au încheiat numărul tocmai cu această poezie recitată impecabil. Dezastrul este inevitabil!

Rezolvarea acestei situații este foarte isteață și este sugerată de către Helga astfel încât în programul de închidere a taberei, atunci când are loc serbarea finală în care se regăsesc cele mai bune numere, băieții din cortul 13 vor juca o piesă de teatru, în care își vor relata propria devenire, momentul de trezire a conștiinței care îi va face să își dorească să fie pionieri de nădejde, pionieri pe care te poți baza.

Din cartea acesta putem afla cum se desfășurau lucrurile, care erau activitățile într-o astfel de tabără a Tinerilor Pionieri (Junge Pionieri)... pentru a avea o imagine ne putem gândi la taberele de cercetași. Ce mi-a atras atenția este faptul că pentru obținerea diferitelor insigne și însemne trebuiau trecute niște probe fizice dar și teoretice... erau întrebări despre probleme sociale cum ar fi explicarea celor trei reguli pionierești, întrebări despre Wilhelm Pieck și o întrebare finală „De ce iubim noi Uniunea Sovietică?“ Episoadele relatate pot deveni subiect de discuție pentru a înțelege ce anume se dorea a fi valorizat. Astfel, în prima serbare, au existat două momente, primul este povestea spusă de Kuno, când cu ocazia unei excursii au fost nevoiți să înopteze într-o magazie și la un moment dat se auzeau niște pocnete în toiul nopții, s-a descoperit că sus pe gridă erau doi pureci care se legănau pe un fir de pai și dădeau cu capul de căpriorul podului. Al doilea moment este cel al lui Atze care a imitat un radio stricat la care puteai auzi patru emisiuni deodată, pe un singur post. Povestea lui Kuno a fost criticată la gazeta de perete deși intenția a fost de a spune o poveste comică a ieșit o poveste absurdă care nu reflectă realitatea. În ceea ce îl privește pe Atze deși s-a râs mult la momentul lui, acesta nu își avea locul aici, concentrarea trebuie făcută pe lucruri mai cu miez.

În cortul 13 se află un alt băiat, Dieter, care nu poate fi mobilizat în niciun fel, care minte și se sustrage de la toate îndatoririle. Până la final povestea îl lasă în pace și nu ni se mai spune nimic despre el... oare de ce?

Pentru un pic de atmosferă RDG-istă recomand filmul Good Bye Lenin!

Temă: Construiți un cort în mijlocul camerei.

Autor: BENNO PLUDRA (1 octombrie 1925, Mückenberg – 27 august 2014, Postdam)

Copertă și ilustrații: PAUL ROSIÉ

Traducere: Renée Ghimpu și Camil Clarus

Titlu original: Die Jungen von Zelt dreizehn (1952)

Editura: Tineretului

Redactor de carte: IFRIM A.

Tehnoredactor: V. POSTELNICU

Corector: C. STEURMAN

Dat la cules 8. VI. 1955. Bun de tipar 5. VII 1955. Tiraj 10100.

Hârtie semi-velină de 65 gr./m.p. Coli de tipar 8,75. Coli de editură 7,02.