seria Lucrări Practice

 

            În 1972 apare cartea semnată de Ion N. Radu, Rachetomodele. Citim pe coperta a IV-a următoarele: „Cu această lucrare se inaugurează Seria – Lucrări Practice care pune la îndemâna elevilor prețioase informații pentru inițierea în activități politehnice. Rachetomodele ca și volumele ce vor urma, invită mâinile îndemânatice și fantezia la activități temerare, dezvoltă interesul pentru aplicațiile practice, stimulează cutezanța creatoare. Seria își propune să satisfacă multiplele preocupări ale cititorului de 10 -14 ani, determinate de ampla dezvoltare a științei și tehnicii, abordând o tematică variată. “

            Această idee nu este una nouă, undeva pe la începutul anilor 1960, editura Tineretului lansa colecția Mâini Îndemânatice, unde ni se propune o diversitate de teme: lecții de chimie, construcții pentru amatori, machete geografice, plante de cameră, elemente de lăcătușerie și altele. O simplă căutare pe net returnează destul de multe rezultate... iată, încă o colecție pe care aș vrea s-o văd recuperată 😊

            Revenind la seria de față, mă întreb câți dintre copiii vizați aveau într-adevăr preocupări de genul acesta, câți își doreau să construiească automobile, să facă îmbrăcăminte după tipar, păpușilor, să construiască stații de telecomandă? Sigur, la primul nivel, cel al imaginației, toate acestea sună foarte atractiv și cred că plăcerea șurubăritului nu poate fi negată. Dar din momentul în care ai deschis cărțile și te vei confrunta cu ariditatea termenilor, cu tot felul de schițe și planșe... eu îmi închipui un recul mare din partea copiilor. Sigur, eu văd lucrurile prin flitrul meu de ființă ușor atehnică, dar chiar și așa cred că fără o îndrumare de specialitate, multe din lucrurile propuse nu pot fi puse în practică.

            Un lucru pe care l-aș fi considerat util și pe care nu l-am întâlnit în nicio carte este o prezentare a Palatului Pionierilor (denumirea de la acea data a Palatului Național al Copiilor din București de astăzi) Acolo, existau o multitudine de ateliere / cercuri  și se puteau desfășura multe activități extrașcolare care aveau corespondent în carțile acestei serii. Istoria acestui Palat este foarte interesantă și, din nou, o căutare pe net returnează informații captivante. Pentru un plus de cunoaștere se poate consulta și cartea Palatul Primăverii, Vasile Mănuceanu, editura Tineretului, aparută în anul 1961 într-un tiraj de 5120 exemplare legate. Această carte apare cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Palatului Pionierilor, care, pe vremea aceea își avea sediul în Palatul Cotroceni. Iată cuprinsul acestei cărți și câteva instantanee fotografice din timpul desfășurării diferitelor activități

                    Dar ne-am abătut prea mult și revin spunând că toate aceste cărți îmi par a nu se adresa unui copil în carne și oase ci ele se adresează unui copil imaginat de sistemul acelor vremuri. Este vorba de un copil construit și animat de dorințe și nevoi specifice ideologiei. Până la urmă și sistemul își dă seama că este nevoie de o modelare caci iată „principalul rol al organizației de pionieri este acela de a ajuta școala în crearea omului nou, în crearea unui om legat de partid, unui om devotat clasei muncitoare, devotat patriei.“[1] Treptat se pierde din vedere omul, respectiv copilul viu și se folosește ca referință acest portret al omului nou care este devotat cauzei. Ideea din spatele acestei serii nu este una rea, din păcate, realizarea și punearea ei în practică, ne arată că obiectivul principal nu este cel declarat și anume acela de a face accesibile domeniile politehnicii, copiilor ci principalul obiectiv este acela de a arăta copiilor cum trebuie să fie, care să fie interesele lor, care anume trebuie să fie cariera lor și de unde trebuie să înceapă.

                      Aceste cărți au o latură teoretică pregnantă și îmi par a fi rupte de posibilitățile reale ale copiilor... un singur exemplu: de multe ori, în prima parte este descris bancul de lucru și uneltele, instrumentele care se cer folosite și se indică organizarea unui mic atelier or dacă tu locuiești la bloc într-un apartament cu două camere, unde să pui toate acestea?

            De v-ați gândit vreodată cu drag la bricolaj, vă invit să răsfoiți prezentarea de mai jos și să extrageți lucrurile care prezintă interes pentru voi.

 

 

click aici

 

,

 

---

[1] Nicoleta Ionescu Gură, Palatul Cotroceni de la reședință regală la palat al pionierilor, în „Muzeul Național Cotroceni, Colocviul Național de Istorie și Istoria Artei Decorative“, 1998

Băieții din cortul 13

 

            Iată o surpriză... cravata de pionier nu trebuie să fie neapărat roșie! Am aflat din această carte că pionierii din Germania de Est, țară pe care noi o cunoaștem mai ales sub denumirea prescurtată de RDG, foloseau culoarea albastră. Recunosc, pentru mine este o surpriză strașnică, nu m-am gândit niciodată că se poate folosi o altă culoare în afară de roșu... altfel, și ei sunt pionierii pe care îi știm. Au și ei organizații, însemne, lozinci, colectiv de conducere, reviste, instructori, cântece, tabere și o mulțime de probleme de... caracter, care se cer rezolvate.

            Cartea de față este scrisă sub forma unui jurnal de tabără, jurnal care este ținut de către unul din băieții din cortul 13. Felul acesta de relatare se poate înscrie în ceea ce se numește Brigadetagebuch – jurnal de brigadă, un produs specific acelor vremuri. Avem de a face cu o scriere care redă transformarile în bine ale membrilor colectivului, care vorbește despre succese și depășirea obstacolelor, care se poate constitui într-un model de urmat... în fapt m-am tot întrebat pe parcursul cărții, de ce băieții din cortul 13 sunt așa de obraznici și neascultători, de ce atmosfera este de tărăboi și mai ales cum de instructorul lor îi lasă baltă după câteva zile petrecute împreună, un instructor de pionieri nu abandonează așa ușor, parcă ceva nu se potrivea. Am înțeles până la urmă că este vorba de a oferi un model de comportament celor care se vor trezi în fața a cinsprezece băieți pe care trebuie să-i disciplineze. Este vorba de câștigarea încrederii printr-un fel foarte ingenios... tu, ca instructor, nu intervii în toate disputele, le observi și ai doar mici reacții de aprobare sau dezaprobare. Te asiguri că eventualele incidente care pot avea urmari grave sunt evitate (vezi episodul cu pluta pe lac sau momentul pregătirii gustărilor în care cuțitul devenise amenințător în mâna celui care pregătea sandviciurile), îi lași pe copii liberi știind că ei se vor face de râs în fața celorlalți și în felul acesta se stârnește rușinea, un pic de orgoliu rănit și dorința de a arăta că și ei pot fi la fel de buni... ei! și atunci intervii salvator. E o stratagemă care presunpune o bună cunoaștere a psihologiei copiilor și a felului lor de a fi... sigur, presupune și niște condiții externe, dar dacă acestea nu există, cu siguranță ele pot fi create, doar suntem într-o tabără și aici toată lumea dorește să ajute.

            Revenind la poveste, îi avem pe băieții din cortul 13 care sunt abandonați de instructorul lor Max, care avea un stil autoritar și care nu a reușit să se înțeleagă cu ei și acum sunt preluați de Helga, care pe lângă faptul că este femeie își și propune lucruri mărețe... și dacă nu a reușit Max, cum va reuși ea? Și într-adevăr, citești și citești și te întrebi cum se vor îmbunătăți toate acestea, mai ales după eșecul cu serbarea dată în cinstea oaspeților veniți de la fabrica care susține această tabără. La această serbare, fiecare cort a pregătit câte un număr, o reprezentație, și toate au fost foarte reușite mai puțin a băieților din cortul 13... totul a căzut pe umerii lui Erwin care trebuia să recite poezia Pace de Johannes Becher, poezie pe care nu o știa prea bine. Plus că cei din cortul 12 și-au încheiat numărul tocmai cu această poezie recitată impecabil. Dezastrul este inevitabil!

            Rezolvarea acestei situații este foarte isteață și este sugerată de către Helga astfel încât în programul de închidere a taberei, atunci când are loc serbarea finală în care se regăsesc cele mai bune numere, băieții din cortul 13 vor juca o piesă de teatru, în care își vor relata propria devenire, momentul de trezire a conștiinței care îi va face să își dorească să fie pionieri de nădejde, pionieri pe care te poți baza.

            Din cartea acesta putem afla cum se desfășurau lucrurile, care erau activitățile într-o astfel de tabără a Tinerilor Pionieri (Junge Pionieri)... pentru a avea o imagine ne putem gândi la taberele de cercetași. Ce mi-a atras atenția este faptul că pentru obținerea diferitelor insigne și însemne trebuiau trecute niște probe fizice dar și teoretice... erau întrebări despre probleme sociale cum ar fi explicarea celor trei reguli pionierești, întrebări despre Wilhelm Pieck și o întrebare finală „De ce iubim noi Uniunea Sovietică?“ Episoadele relatate pot deveni subiect de discuție pentru a înțelege ce anume se dorea a fi valorizat. Astfel, în prima serbare, au existat două momente, primul este povestea spusă de Kuno, când cu ocazia unei excursii au fost nevoiți să înopteze într-o magazie și la un moment dat se auzeau niște pocnete în toiul nopții, s-a descoperit că sus pe gridă erau doi pureci care se legănau pe un fir de pai și dădeau cu capul de căpriorul podului. Al doilea moment este cel al lui Atze care a imitat un radio stricat la care puteai auzi patru emisiuni deodată, pe un singur post. Povestea lui Kuno a fost criticată la gazeta de perete deși intenția a fost de a spune o poveste comică a ieșit o poveste absurdă care nu reflectă realitatea. În ceea ce îl privește pe Atze deși s-a râs mult la momentul lui, acesta nu își avea locul aici, concentrarea trebuie făcută pe lucruri mai cu miez.

            În cortul 13 se află un alt băiat, Dieter, care nu poate fi mobilizat în niciun fel, care minte și se sustrage de la toate îndatoririle. Până la final povestea îl lasă în pace și nu ni se mai spune nimic despre el... oare de ce?

            Pentru un pic de atmosferă RDG-istă recomand filmul Good Bye Lenin!

Temă: Construiți un cort în mijlocul camerei.

Autor: BENNO PLUDRA (1 octombrie 1925, Mückenberg – 27 august 2014, Postdam)

Copertă și ilustrații: PAUL ROSIÉ

Traducere: Renée Ghimpu și Camil Clarus

Titlu original: Die Jungen von Zelt dreizehn (1952)

Editura: Tineretului

 

 

Redactor de carte: IFRIM A.

Tehnoredactor: V. POSTELNICU

Corector: C. STEURMAN

Dat la cules 8. VI. 1955. Bun de tipar 5. VII 1955. Tiraj 10100.

Hârtie semi-velină de 65 gr./m.p. Coli de tipar 8,75. Coli de editură 7,02.

Ft. 32/84x108. Comanda editurii 1479. Ediția I. A. 01074.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare (8 S)

 

           

 

Traista cu povești, seria a II-a

     Răsfoim astăzi seria a II-a dintr-o colecție foarte frumoasă și anume Traista cu povești. Această colecție debutează cu volumul Sarea în bucate de Petre Ispirescu care primește bunul de tipar în 1958 fiind dată la cules în decembrie 1957. Pe parcursul a peste 20 de ani au apărut o mulțime de titluri și tare mi-ar plăcea să le pot strânge și pe cele din prima serie, recunosc !... e un pic complicat, nu imposibil căci tirajele erau de ordinul sutelor de mii, dar sunt unele cărți care au devenit rara avis. Las pe mai târziu lamentațiile...

    Poveștile sunt nostime și au stârnit imaginația copiilor de pe oriunde s-or fi aflat aceștia și în orice timp. O poveste este o evadare care presupune ceva aventură și posibilitatea de a stabili relații pe care altfel nu ai cum să le ai. O poveste nu îți poate face rău, sigur, sunt unele care te pot înspăimânta dar nu despre ele vorbim astăzi. Nu voi continua cu niște considerații insipide despre rolul formator al poveștilor, voi spune doar că, citirea lor de către adult copiilor, asigură niște momente care nu vor fi uitate și peste timp se pot dovedi niște ancore pentru liniștea și bucuria simplă de care avem nevoie din când în când.

    Citim în această colecție și în altele - de exemplu, Povești Nemuritoare - povești de peste tot din lume și uite așa m-am trezit întrebându-mă cu ce fel de povești ne ducem și noi în colecțiile altor popoare. Tare mi-ar plăcea să văd o astfel de colecție, nu cred să nu existe... mă rog, încă o temă de cercetat :)

    În situția dată avem 18 volume cu povești rusești, coreene, chinezești, arăbești, bengali, africane și aromâne plus cele din Odiseea lui Homer și câteva neaoșe dar cu straie noi. Nu am auzit până acum de Alexandru Bardieru și Petru Rezuș, ambii cu studii de teologie și hirotonisiți și îmi par niște autori inediți în această colecție. Un alt nume care mi-a atras atenția este Iulia Murnu, m-am gândit la Ary Murnu, se pare că Iulia este nepoata acestuia.

    O observație, unele titluri apar și în limba maghiară - Cântecul Karindei, Mreană, Mreană năzdrăvană, altele în limba germană - Mreană, Mreană năzdrăvană. Or fi și altele dar eu nu am reușit să le identific.

    Nu știu ce alte povești să mai spun așa că vă invit să descoperiți mai jos o serie încântătoare!

TRAISTA CU POVEȘTI

Copii în august

 

           

        Într-un articol[1]de acum 65 de ani – Probleme ale poeziei pentru copii – Matei Călinescu, scria că țelul acestei poezii este acela de a face educație în spriritul socialismului, al dragostei față de ceea ce este nou în țara noastră. Deși în articol se dau mai degrabă exemple din poezia Mioarei Cremene, este amintit și volumul despre care veți citi câte ceva în această postare.

            Am mai spus-o, mie îmi place mult Titel Constantinescu, are o sensibilitate deosebită și un fel de a povesti care mă face să mă gândesc la bunici, la țară, la vacanțe de vară, la mâncat dude, la calul Costică, la iarbă, la culesul și înșiratul frunzelor de tutun, la baie în butoi dar și în gârla unde nu aveam voie, la pescuit și la scormonitul după râme... la momentele pe când trăiam simplu fără să o știu. Poate devin patetic, îmi dau seama de acest risc, dar cu șirul de mai sus m-am întors un pic și pe sărite într-un moment pe care îl apreciez mai bine acum. Îmi dau seama că am avut momente bune de-a lungul vacanțelor de vară petrecute la bunici. Da, asta face pentru mine Titel Constantinescu... îmi face gogoși și mi le pudrează cu zahăr !

            Cele 15 poezii din cartea de față urmăresc firul roșu prezent în multe din scrierile acelor timpuri, avem: înfierarea fasciștilor, răspândirea de manifeste, perchezițiile, sabotajul, lupta sub îndemnul Partidului, celebrarea victoriei, recunoștința față de învingători, eliberarea, stabilirea relațiilor cu învingătorii, victorie pentru toată lumea, plecarea la lupta cea mare, recunoașterea victoriei, profeți noi, mulțumiri ostașilor români, monumente ostașilor sovietici.

            Anii '50 au fost niște ani complicați și duri, să mă apuc eu acum să vorbesc despre compromisurile făcute de oamenii acelor timpuri cred că s-ar transforma într-o lipsă de respect la adresa lor, eu nu am trăit acele momente. Dar asta nu mă împiedică să mă întreb când suntem noi adevărați, în momentele noastre de liniște sau în momentele noastre cele mai tensionante? Cine sunt eu se transformă în când sunt eu cu adevărat? Nu ar stica un pic de introspecție așa din când în când... ne mai relativizăm importanța și poate reușim să îi înțelegem pe cei de lână noi un pic mai bine. Să nu uităm însă că cine se aseamănă se adună și că doar extremele se atrag.

            Lăsând la o parte aceste considerații, vă rog, dacă ajungeți să citiți aceste poezii să o faceți cu vocea interioară cea mai declamativă, vă asigur că pe ici pe colo veți descoperi tablouri ale căror culori și tușe vă vor face să visați. Poeziile sunt construite în două parți, prima este cea curată, a doua este cea dictată de nevoia regimului de a scrie într-un anumit fel despre cele întâmplate în acel august sau premergător lui.

            Cineva spunea că pentru a înțelege poezia ai nevoie de un organ special, nu este cazul poeziei pentru copii. Aceasta este cea care le arată copiilor cum se poate deschide ușa către visare și felul în care o deschizi – ușor, cu ranga, cu berbecul, împingând-o, bruscând-o, suflând în ea, cerându-i cuiva să o deschidă pentru tine, ocolind-o chiar – va influența ceea ce vei vedea dincolo de parg. Poezia pentru copii nu construiește realitatea ci o deconstruiește făcând-o accesibilă înțelegerii lor. Titel Constantinescu știe să facă bine acest lucru.

O, CUM STRIGAU GRĂDINILE !

Grădinile nu ne-au iubit prea mult.

Le răvășeam prin crengi mireasma dulce

Și merele gălbui le luam pe-ascuns

Când ne chema amurgul să ne culce.

Dar iată că deodată și-au deschis
Porțile mari și crengile strigară:
- "Culegeți-ne merele copii,

Și strugurii sfârșitului de vară,

Și aurul topit în mieji de nuci,
Și zmeurele mari, însângerate,
Pepenii copți și murele din rug,

Și perele și prunele brumate..."

O, cum strigau grădinile, și noi
Am năvălit din șapte zări albastre.
Și-n sân, pe sub cămăși, am strâns, am strâns

Minunile copilăriei noastre.

Și i-am văzut pe tancuri. Alergam
În calea lor, cântând de bucurie.
Ostașii roșii! Iată-i au venit...

Te bucură și râzi, copilărie!...

"Noroc, tovarăși dragi!" și le-aruncam
Din sân, din traiste, merele rotunde
Și-i sărutam și ne duceam cu ei

Printre ruini, pe străzile afunde

Să le-arătăm pe unde-s nemții-asunși,
Și mamele ieșind în parg de ușă,
Și locul unde ieri l-au împușcat

Pe băiețelul blond ca o păpușă

O, cum strigau grădinile și noi
Am năvălit din șapte zări albastre
Și-n sân, pe sub cămăși, am strâns, am strâns

Minunile copilăriei noastre.

Prietenilor dragi le-am dat atunci
Din taina viei, coarna, tămâioșii.
Veniseră în August 23

Cu pacea-n scrisă în steagurile roșii.

                  

            Temă: Alegeți un moment în care v-ați simțit bine, puneți întâmplările lui într-un context dramatic.

          

Autor: TITEL CONSTANTINESCU (17 februarie 1927, Râmnicu-Sărat – 14 mai 1999, București)

Copertă și ilustrații: RONI NÖEL

Editura: Tineretului

 

 

Redactor de carte: I. UTO

Tehnoredactor: EL. CEAUȘU

Corector: G. IONESCU

Dat la cules 23. VI. 1959; Bun de tipar 31.VII.1959; Tiraj 8140 ex.; Hârtie semivelină

de 55,5 gr. m.p.;Coli de tipar 2;Coli de editură 2,1;Format 16/70 x92;

Comanda editurii 3233; Ediția I; A 0599.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 8 (R).

 

           

 

---

[1]  Gazeta Literară, anul VII, nr. 3 (305) – joi 14 ianuarie 1960

colecția Înșiră-te Mărgărite

 

           

    Astăzi suntem pe urmele unei colecții foarte nostime și anume Înșiră-te Mărgărite. Primul volum este dat la cules în 26 martie 1956 și primește bunul de tipar în 01 aprilie 1956. Colecția debutează cu titlul Ceașca Albastră de Arkadie Gaidar – o ceșcuță este găsită spartă și cum numai oamenii pot intra într-o cămară, doar ei pot fi vinovați de acest incident. Fiind acuzați pe nedrept, un adult și un copil hotărăsc să plece un pic de acasă... prilej numai bun de descris peisaje, fapte și întâmplări, este amintită și Armata Roșie și Germania fascistă. Până la urma lucrurile se clarifică și se constată că vinovatul este un... șoricel.

            Ei, dar multe vor fi întâmplările povestite în cele 49 de cărți apărute în această colecție și vorbim aici de seriaⅠcare se întinde pe o perioadă de 4 ani (1956 – 1959) ultimul volum fiind dat la cules în 23 martie 1959 și primind bunul de tipar în 22 aprilie 1959, este vorba de Domnița Roua de Luiza Vlădescu. Există și seria a II-a, sunt apărute doar 4 titluri între iunie 1959 și martie 1960, dar despre acestea într-o postare viitoare.

            Colecția aceasta se adresează școlarilor mici și înceracă să introducă un pic de structură și organizare în lecturile acestora. Până în acel moment nu exista pe piață o colecție dedicată copiilor – exceptând Biblioteca Școlarului, aceasta fiind concentrată pe lecturile / autorii din programa școlară – or apariția acestei colecții vine să îndrepte acest neajuns. Un argument în acest sens îl poate reprezenta frenezia acordarii bunului de tipar.

            Câteva observații:

• ·  Începând cu 29 mai 1958, Povești din țara poveștilor de Ștefan Tita, din logo-ul colecției dispare expresia “carte școlarilor mici„
• · Cartea Dumbrava Minunată de Mihail Sadoveanu nu conține ilustarții și nici pentru ilustrația copertei nu este precizat autorul
• ·  Cartea Petrică și ceasul vrajit de Ion Hobana este singura din toată colecția în care se regăsesc câteva planșe colorate
• ·   Deși pe alocuri – Metelița, de A. Fadeev –  putem constata că pe pagina de gardă apare scris EDIȚIA a II-a trebuie precizat că prima ediție nu face parte din această colecție
• ·  Pentru cartea Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari nu am avut acces la caseta tehnică, prin urmare nu știu detalii legate de bun de tipar, dat la cules, tiraj. Cert este că se află printre puținele volume care au și variantă cartonată
• ·  Nu am mai folosit parantezele drepte atunci când am scris numele autorilor, fie că vorbim de autorii textelor, fie că vorbim de autorii ilustrațiilor. Uneori informațiile sunt contradictorii, alteori lipsesc cu desăvârșire, am ales varianta cea mai sigură și pe care am reușit să o verific... pe alocuri ColoRo m-a pus pe drumul cel bun, îi mulțumesc pentru acesta!

Așadar,

Înșiră-te Mărgărite

                         (click aici)

Câte se petrec la mare!

            

               Mă așteptam ca în această carte că găsesc un menu de poveste asemeni unui corn al abundenței... e pe sărăcie! Ceva gogoși, o prăjitură și niște zarzavaturi pentru ciorbă. Acum că am rezolvat-o cu mâncarea putem trece mai departe, sigur, nu cu burta plină, dar măcar nu suntem hămesiți!

            Ne pregătim pentru douăzeci de zile de tabără la malul mării și uite, seria a III-a tocmai intră pe poarta frumos decorată de moș Mehmet cu o inscripție în limba turcă, alcătuită din „scoici albe, gălbui, trandafirii, scânteietoare ca sideful, cu piciorușe de sârmă foarte subțiri, ca niște furniciˮ - Bine ați venit, dragi copii!

            Nu am să intru în prea multe detalii legate de evenimentele, momentele mai mult tensionante, care au loc pe parcursul celor douăzeci de zile, ele sunt cele pe care le-am mai întâlnit... aducerea pe calea cea bună a unor copii zburdalnici, ajutor în ceea ce privește depășirea unor momente de umilință legate de purtatul ochelarilor, prinderea unor hoți, gazeta de perete, farse nevinovate la prima vedere dar cu motivații legate de invidie, amintirea momentelor dificile din trecut și prezentul luminos al acelor zile și al anilor ce vor urma, îndreptarea atenției spre ceea ce este cu adevarat important și acesta nu este senzaționalul, deosebitul ci lucrul comun care la prima vedere trece neobservat fiind îmbrăcat cu hainele obișnuinței. O avem pe Sussana, o tânără ce aspiră să devină poetă și caută inspirație în evenimente cu intensitate emoțională crescută și dacă acestea nu se produc de la sine atunci o mână de ajutor nu poate strica. Noroc cu Maria Munte, o poetă recunoscută prezentă în tabără care îi este ghid Sussanei. Ce să mai, cartea conține toate marotele momentului... este prezentă și filatura de bumbac unde lucrează unii părinți, cotele și depășirile de plan, CFR-ul, gospodăriile colective, avântul tehnologic și grija pentru oamenii muncii (vezi episodul cu pesacarii de ieri cu bărcile lor puse la dipoziția vâturilor și navele de azi care supun mările).

            Deși lucrurile acestea ar putea fi greu de digerat dacă nu există un apetit pentru a recupera povești să știți că printre aceste pagini se pot afla momente care au o finețe deosebită. Cel puțin, mie mi-au plăcut! Uite, copiii sunt porniți într-o excursie la capatul căreia vor vedea o crescătorie de rațe Pekin... „iată-ne în câmpia dobrogeană. Șoseaua taie un câmp îngust, cu iarbă scurtă, prăfuită, străjuită de un zid de nepătruns. Sunt faimoșii ciulini cu măciuliile lor violete, uscate, încrezuții, care ne cer socoteală pentru liniștea tulburată. Dar dincolo de ei, ne fac semne și ne îmbie cu ochi de catifea albastră floricele bondoace, maci cu pălărioare de foc, pelin aromitor. Poți să treci așa nepăsător, să nu răspunzi la o poftire așa de gingașă? Nu poți! Și atunci? Te încumeți, dai deoparte ciulinii necuviincioși până la obrăznicie care se reped la tine ca niște zăvozi întărâtați. Chiar dacă au mers atât de departe cu îndrăzneala să se iscălească pe gleznele arse de soare, cu niște semne de foc, totuși băieții au reușit să-i învingă...ˮ Îmi place descrierea această căci și eu m-am războit cu astfel de ciulini la țară și văd acum frumusețea acelor momente. Și mai sunt astfel de bucăți presărate prin carte.

            Nu, vă rog să nu mă acuzați de nostalgie!

 

Temă: Scrieți frumos despre un lucru banal, cum ar de de exemplu, un felinar.      

 

 

 

Autor: SANDA MOVILĂ (pseudonim Maria Ionescu, 7 ianuarie 1900  – 13 septembrie 1970)

Copertă: PUIU MANU

Editura: Tineretului

 

 

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU

Tehnoredactor: ELENA GĂRĂJĂU

Dat la cules 28.02.1962. Bun de tipar 04.06.1962. Apărut 1962. Comanda nr. 3769. Tiraj 17120. Hârtie tipar de 50g/m², 840X1080/32. Coli editoriale 7,8. Coli de tipar 11,75. A. 0879. C. Z. pentru bibliotecile mici 8R

 

           

 

Serie cu tematică istorică

 

            Aceste cărți mi-au atras atenția de fiecare dată atunci când le-am văzut. Am crezut că ele fac parte dintr-o colecție și asta mai ales datorită felului în care se prezintă coperta. Putem identifica la acest nivel o anumită coerență care se întinde pe tot intervalul de apariție și anume 1959 – 1976. Ba mai mult, trecerea de la o editură la alta – Tineretului, respectiv Ion Creangă – nu alterează această coerență.

            Totuși, mă văd nevoit să spun că nu avem de a face cu o colecție ci cu o serie de cărți care posedă o anumită identitate vizuală. Sunt două elemente care lipsesc și care sunt definitorii pentru o colecție și anume numele și logo-ul, altfel aceste cărți au o tematică, au o formatare, au o machetă, au un nivel al ilustrațiilor grozav.

            Ipoteza mea este aceea că la un moment dat în redacțiile editurilor s-a pus această problemă a unei colecții pe teme istorice, fapt care a dus la apariția în anul 1976 a unui volum scris de Petru Demetru Popescu (1929 – 2018), Virtuți strămoșești și care ulterior va împrumuta acest nume unei viitoare colecții. Cărțile apărute până în acest moment deși prezintă calitățile necesare pentru a fi integrate într-o colecție nu mai puteau fi recuperate, cu excepția a două titluri ele nu au mai fost reeditate după anul 1976. Vorbim aici de Dreptatea lui Vodă, Victor Eftimiu și Minunatele fapte eroice ale unor copii, Emilian Ionescu și Valeriu Șelescu, ambele reeditate în anul 1978.

            Aceste cărți pe care le recuperăm astazi au o frumusețe aparte, vom vedea că în comparație cu cele apărute sub numele colecției Virtuți Strămoșești se află la o distanță considerabilă mai ales în ceea ce privește modul de machetare și prezentarea ilustrațiilor. Sigur, cu „Virtuți Strămoșeștiˮ intrăm în perioada anilor '80, perioadă caracterizată prin penurii la multe niveluri.

            Oricum ar fi, avem în față 25 de titluri de carți în care retrăim momente din istoria noastră – unii ar spune, atent decupate și prezentate – care încearcă să sădească sentimentul de mândrie națională, să facă să vibreze orgoliul de a fi român... și până la urmă, lucrul acesta nu poate fi așa de rău.

(click aici!)

Răpirea Mietei

             

           Știți expresia a fi cu ochii-n patru, ei bine, pentru o mamă rață care are nouă bobocei mititei de se uită vulpea după ei, expresia devine, a fi cu ochii-n treizecișase. Noroc cu mătușa Melinda, care va pune la cale un plan numai bun de pus vulpea pe fugă. Dar până acolo, vulpea va încerca toate șmecheriile pentru a pune laba pe unul, doi, trei... dacă nu cumva pe toți cei nouă bobocei și ce va mai plânge mama rață după ei.          

Va ajunge vulpea Lina să vândă turtă dulce și susan, bomboane cu alune și marțipan. Va cânta vulpea la madolină: 

                                     O, la-la! O, la-la,

o floare de nufăr,

pe lac a-nflorit,

galbenă, galbenă, galbenă,

o, la-la! O, la-la...

va vinde vulpea pălării năzdrăvane, pălării care te fac invizibil și tare i-ar mai plăcea lupului Hau să înhațe niște mieluți fără să fie văzut de dulăii de la stână, ursul Susu ar vrea să nu fie văzut de către albine atunci când fură mierea din buduroiul ascuns în scorbura sterjarului bătrân... da, da, cel din pădure și mistrețul Grof ar avea nevoie de o astfel de pălarie, vrea să își țină departe de bătaia puștii, soricul țepos... o, da, dar și șarpele Șîș ar vrea să se sorească pe pietrele încinse de soare, dar cum mai sar oamenii de cum îl văd căci cine nu știe proverbul „Șarpe, de te doare capul, ieși la drum și-ți cată leacul !ˮ Și toată reclama asta cu pălăria năzdrăvana a fost făcută de cotofana Hana... și ce-i mai mergea pliscul, gura sau ciocul, neîntrecută era în tot iarmarocul! Până și iepurașul Fanfan, cel care s-a bătut cu Fănfănel, tot un iepurel și el, pe un pieptănaș... de a hotărât împăratul Iepurilian, bătaie... 25 de nuiele pentru fiece fund dolofan implicat în scandal. Noroc cu Melinda care trecea pe acolo și a mai domolit pedeapsa.

Și ce a mai fost și cu bursucul Bu și cu vulpoiul Loli și povestea aceea cu noduri în care șarpele Șîș, povățuit de vulpea Lina să nu uite nimic a învățat să facă câte un nod pentru fiecare lucru pe care nu voia sa îl uite...a, dar si povestea cu aricul Cici, cu jurubița de mătase, cu pelrina și cu materialul din care se croiește o minciună...

Off, dar ce le-am mai încurcat, ce le-am mai amestecat de nici Melinda, broasca țestoasă care le găsește la toate leac nu cred că le va mai da de cap... și nici nu le-am zis pe toate. Vă sfătuiesc atunci când veți vedea pe undeva această carte să nu pregetați niciun moment. Sunt trei bucăți mari, eu v-am înșirat câte ceva din întâmplările broaștei țestoase Melinda. Primele două Răpirea Mietei și Una, două, trei... greșeli! sunt la fel de reușite. Bucata aceasta cu ...greșelile se învârte în jurul lui Tudorică și Vasilică, doi copii care ajung într-o țară în care lucrurile se petrec cam alandala. Țara aceasta a fost vizitată și de Sonia Larian, Elena Davidescu, Leonid Petrescu, Lia Gheraskina și iat-o acum și pe Gica Iuteș primind viză și trimițându-ne impresii de călătorie, vederi, fotografii și instantanee. Frumoasă călătorie!

            Nu, nu am uitat de meniul de poveste, doar că de data aceasta mâncăm doar ceva tort pe la pagina 25-26. În schimb, am găsit ceva leacuri pentru somnoleneveală sau somno(indo)lență, undeva pe la pagina 178. Unsori, pomezi, fierturi: aripă de liliac cu sămînță de mac; ochi de bufniță pisat cu păr de lup afumat; solzi de salamandră fierți cu rădăcină de coriandru; copită de țap sălbatic coaptă pe jăratic; untură de cățelul-pământului prins la răscrucile vântului! Nu vă speriați, toate acestea sunt sclipiri ludice și...

...dacă afară plouă sau mici raze de soare se ițesc și fac cireșele de mai să se roșească de plăcere, dacă melcii mici își duc căsuțele în spate prin locuri pe care ei le cred minuante, dacă atingerea păturicii te moleșește și te îndeamnă la visare... atunci e timpul să mergi la culcare căci acesta este cel mai bun moment în care poți sădi povești, iar cartea acesata are semințe selecționate!

Temă: Mirosiți o floare!

 

Autor: GICA IUTEȘ (pseudonim al Elenei-Georgeta Drăgoi, 17 septembrie 1925, Tutova, jud. Bârlad – 2018)

Copertă și ilustrații: STELA CREȚU

Editura: Ion Creangă

 

 

Lector: IOANA RICUS

Tehnoredactor: ȘTEFANIA MIHAI

Dat la cules 31.VII.1973. Bun de tipat 15.V.1974. Apărut 1974. Comanda nr. 679

Tiraj 15800. Broșate 15800. Coli de tipar 24. C.Z. pentru bibliotecile mici.