sâmbătă, 13 mai 2017

Mai e loc pe un genunchi

            Suntem anunţaţi încă de pe copertă că mai este un loc pe un genunchi, să ne grăbim şi să ne aşezăm, iar de-a fi să ne-o ia cineva înainte, nu-i nimic, poveştile pot fi ascultate şi stând pe jos. Important e să fim cuminţi şi să ascultăm, că doar d-aia (sigur, de aceea) suntem copii, nu? Copiii, nu contează în ce moment al istoriei sunt, au obligaţia să asculte căci lăsaţi de capul lor, au tendinţa de a face drăcovenii şi drăcării, de a face lucruri pe care adulţii nu le consideră acceptabile. Dar aici nu-i vorba de asculta în sensul de a respecta nişte norme de comportament fixate de adulţi ci de a asculta nişte poveşti din care se poate desprinde norma de comportament.

            Şi diferenţa este mare căci fixarea unui aşa trebuie fără să fie explicat îndeajuns atrage adeseori opoziţia, pe când povestea cu morală funcţionează ca un bob magic pe care-l plantezi şi care se dezvoltă din interior, ajunge să facă parte din fiinţa în care a fost sădit.

            Să rafinăm şi să trecem poveştile cu morală printr-un alambic sensibil, vom vedea că cele în care degetul arătător este ridicat ameninţător nu dau roadă bogată, este şi greu căci percepând ameninţarea şi mai ales spectrul pedepsei, tendinţa este aceea de a te închide, de a deveni rece, opac şi refractar, or acestea nu-mi par a fi condiţii prielnice pentru ca un bob magic să crească. Bobului magic îi place căldura, îi place deschiderea, veselia, zâmbetul, îi place să se culcuşească într-o inimioară care se simte acceptată.

            Octav Pancu-Iaşi reuşeşte astfel de poveşti pe care copiii le ascultă cu plăcere. Şi n-ai cum să nu-ţi placă căci se vede bucuria de a construi, de a imagina, bucuria de a te juca. Un singur exemplu „unde te-ai ascu-cuns” şi îmi închipui că cineva care poate imagina o astfel de jucărie ştie cum să facă un copil să fie ascu-cultător, ştie să-l atragă pe drumul cel bun deoarece nu şi-a pierdut spiritul ludic. Cred că drăcăriile copiilor sunt făcute în joacă, or dacă tu ca adult nu ai uitat să te joci eşti mult mai uşor acceptat în joaca copiilor, iar de aici lucrurile cresc natural, bobul magic are toate şansele să fie primit.

            În povestea „Cine are dinţi?” ne întâlnim cu o periuţă lucioasă, cu peri tari şi îndesaţi, cu coadă verde, dar care este tare amărâtă căci este a nimănui. Fapt pentru care se hotărăşte să întrebe în stânga şi-n dreapta cine are dinţi. Află în felul acesta că pendula are dinţi, că dinţi are şi pieptenele, şi grebla dar nici unul dintre toţi aceştia nu-şi doresc să-şi lase dinţii spălaţi, le-ar face rău o treabă ca asta. Dar o fetiţă se nimereşte prin preajmă şi este exact ceea ce are nevoie… de dinţi albi ca zăpada. Ei cum, copil fiind şi personificând uşor toate lucrurile să nu vrei să ajuţi o periuţă aflată la ananghie?


            Îmi place şi povestea „Să te învăţ cum să fii mare” în care un băieţel este tare supărat că nu a fost şi el luat de către părinţi la teatru, părinţii nu sunt vinovaţi, pe afiş scria „femeile cu pălării şi copiii sub şapte ani nu sunt primiţi în sală” or se ştie nu te poţi opune normei comportamentale impuse decât asumându-ţi şi posibila pedeapsă. Şi băieţelul nostru care nu poartă pălării nu înţelege aşa o normă ciudată, prin urmare nu-i rămâne decât să crească cât mai repede. Şi-şi face şi mustaţă, şi se ceartă cu vecinul, ba ş-aprinde şi o ţigară în încercarea de a demonstra că a crescut, că na! doar face lucruri de adult. Dar nu îi iese nimic şi tot acasă cu bunica rămâne, trist şi bosumflat căci părinţii au plecat. La un moment dat bunicii îi căzu din mână croşetul, Alexandru se repezi şi-l ridică „Mulţumesc, îi zise bunica. Acum eşti într-adevăr mare! Nu chiar atât de mare cât să fi mers astă seară la teatru, dar eşti mare!”

            Două poveşti „O veste mare despre un băiat mic” şi „A fost odată un băieţel pe un gard” apar şi în seria de 8 cărticele despre care am scris câte ceva aici.

Temă: Importanţa culorii pentru periuţele de dinţi.

Autor: OCTAV PANCU-IAŞI (14 aprilie 1929 Iaşi – 17 aprilie 1975)
Copertă şi ilustraţii: D. IURA
Editura: Tineretului

Redactor de carte Ani Costin
Redactor artistic El. Ceauşu

Dat la cules 14.VII.1956. Bun de tipar 27.X.1956. Tiraj 40100. Hîrtie s.
Velină de 80 gr. m. p. Coli de tipar 6. Coli de editură 3. Ft. 16/84x108.
Com. editurii 2228. Ediţie I. Planşe 4. A 0784. Pentru bibliotecile mici
indicele de clasificare (8 R)









miercuri, 18 ianuarie 2017

Motanul din Cracovia

            Afară chiar ninge, pe bunica mi-o imaginez eu, iar focul în sobă a luat la trântă lemnele pe care le trosneşte de sar scântei din ele. Sunt bolnav. Bunica s-a trezit de mult, am auzit-o, dar m-am prefăcut că dorm pentru a-i da timp să-şi mai facă din treburi, nu ştiu cum le reuşeşte pe toate, e un mister al bunicii, e o putere a ei, sper doar să mă înveţe şi pe mine. Sunt întins în pat de ceva vreme, am ajuns să cunosc tavanul destul de bine astfel încât pot vedea dinozauri cu coadă, într-o zi mi s-a părut că văd şi un cangur, atunci în steiul buzelor mi-a înflorit un zâmbet rar. M-am bucurat şi i-am spus şi bunicii de cangurul meu, m-a mângâiat şi m-a rugat să i-l arăt şi ei, că nu văzuse niciodată un cangur şi tare i-ar plăcea să vadă unul. I l-am arătat, dar bunica mi-a zis că nu vede nici un cangur, acolo în locul acela este o pisică cu o coadă lungă, ba nu! aceea nu-i coada pisicii ci e un şir de cârnaţi pe care pisica l-a furat de a meşterul cârnăţar Gaudenty Krupka.

            A, şi uite-o şi pe coana Marcinowa cu coşurile doldora de legume şi uite cum îi alungă pe toţi cioflingarii de teamă să nu-i facă vreo pagubă. Pisica asta neagră cu blană lucitoare e cel mai şmecher motan din toată Cracovia şi-i aşa pentru că mănâncă doar „salămuri cracoveneşti, şunci, cârnaţi italieneşti şi din cei de Brunschwig” şi toate astea au o aşa aromă îmbietoare încât maţele încep să ghiorăie şi fiori de plăcere te pătrund şi uite-l cum labele i se-ncordară şi – zdup! de pe acoperiş drept în taraba meşterului cârnăţar Gaudenty Krupka.


Şi uite-l cum fuge,
Şi uite-l cum sare,
În gură şi-n gheare
Cârnatul îl are!

E şmecher, motanul v-o spun răspicat,
Lui nu îi scapă nici un dumicat !

            Dar ce, parcă doar motanul ştie a fugi? După el într-o goană nebună pornesc coana Marcinowa, jupân Gaudenty, cioflingarii…ş-aleargă motanul cu cârnatul în bot şi…”după motan – coana Marcinowa, după coana Marcinowa – jupân Gaudenty, după jupân Gaudenty – învăţăceii, după învăţăceii – cracovianul, după cracovian – primarul, după primar – primăriţa, după primăriţă – judecătoreasa, după judecătoreasă – ajutoarele bucătarului, după ajutoare – bucătarul stareţului, după bucătar – arcaşii breslelor, după arcaşi – straja târgului, după straja târgului – oştenii, după oşteni – jupâniţele, după jupâniţe – vânzătorul de site, după vânzătorul de site – vânzătorul de mirodenii, după vânzătorul de mirodenii – postăvarul, după postăvar – mărchitanul, după mărchitan – olarul, după olar – butnarul, după butnar – plutaşul, după plutaş – blănarul, după blănar – dulgherul, după dulgher – ucenicul, după ucenic – doctorul, după doctor – plăcintarul cu plăcinta, după plăcintar – dulăul Cracoviei, adulmecând cu nasul lui galben.” Şi toată hărmălaia asta ajunge până la castelul Wawel şi pătrunde în iatacurile domneşti unde craiul Sigismund încearcă să-şi facă siesta. Săriţi! Săriţi! se aude de afară… şi craiul dă un ordin…

            …şi bunica îmi dă să mănânc, şi eu cu ochii-n tavan şi cu gura deschisă nu bag de seamă când termin castronul cu supă.


Temă: Metode de decantare a cantităţii de adevăr dintr-o povestire.

Autor: HANNA JANUSZEWSKA (20 aprilie 1905, Varşovia – 18 iulie 1980, Varşovia)
Copertă şi ilustraţii: JAN MARCIN SZANCER
Traducere: OLGA ZAICIK
Titlu original: O krakowskim kocie
Editura Ruch – Editura Ion Creangă

Tipărit în Polonia