Citind
povestea lui Fram îţi poţi pune cel puţin o întrebare care a suscitat destul de
multă controversă în mediile de specialitate (cum ar fi băutul unei beri la
terasă) şi anume „Animalele au conştiinţă?” Ştim că o abordare potrivită atunci
când avem de răspuns la o întrebare este aceea de a defini termenii, astfel
încât să vorbim cu toţii aceeaşi limbă. În cazul de faţă avem de circumscris
trei termeni, nu o vom face cu fiecare în parte, unul dintre ei îl vom lăsa pe
mâna bunului simţ, care niciodată nu dă greş.
Începem
cu verbul a avea care ne arată o
posesiune, ne indică faptul că cineva deţine ceva, ba mai mult decât atât, are
drepturi asupra bunului deţinut. Gândind lucrurile în felul acesta se introduce
o delimitare între fiinţă şi conştiinţă. Ne putem întreba când, cum, în ce
condiţii devine o fiinţă proprietară de conştiinţă? Ne-am complica prea mult,
ar trebui să imaginăm un sistem în care conştiinţa să poată fi achiziţionată de
orice fiinţă, plus că aşa ca orice marfă, ea ar trebui plătită şi tot ca orice
marfă ar exista calităţi diferite, producători diferiţi… şi să mi-l arătaţi voi
mie pe acela care ar vrea o conştiinţă produsă pe vapor (drept loisir propun
înlocuirea cuvântului vapor cu nume
de ţări, cum ar fi China, România, Germania s.a.). Nu, clar, conştiinţă nu se
poate delimita de fiinţă! Ea trebuie privită ca o potenţialitate, ca o stare
posibilă, care se actualizează, care oferă ceva fiinţei făcând-o pe aceasta
diferită de celelalte fiinţe care nu şi-au actualizat această stare. Să vedem
conştiinţa ca pe un upgrade? Cert este că verbul a avea nu îşi are locul în această întrebare. Ce punem în loc?
Celălalt verb important a fi.
În
felul acesta întrebarea devine „Animalele sunt conştiente?” Sigur, nu mai avem
o corespondenţă de 1:1 în ceea ce priveşte sensurile, dar dacă forţăm şi luăm
un pic la pilă cuvintele am putea construi o întrebare ca aceasta „Conştiinţa
animalelor există?” Cred că la intersecţia acestor două întrebări se află un
teren prin care putem bâjbâi după un răspuns.
Chestiunea
s-a complicat un pic deoarece trebuie să definim tandemul conştiinţă /
conştient, dar nu-i problemă căci suntem de ceva vreme la terasă şi timp mai
avem, limba-i dezlegată şi gândul bâjbâie pe unde spuneam mai sus. Am spus,
conştiinţa este o stare posibilă, care atunci când se întâmplă trece fiinţa la
nivel conştient, ce face fiinţa odată ajunsă la acest nivel, ei bine asta depinde de fiecare… povestea aceasta ne spune ce face Fram, ursul polar.
Un
pui de urs este şi el o fiinţă, are şi el o mamă care îl ocroteşte, nu înţelege
uşor ce s-a întâmplat cu izvorul de
lapte cald, de ce acesta a secat atunci când mama lui s-a speriat de o
detunătură şi a căzut, de ce nu se ridică mama lui, doar au mai fost de atâtea
ori când furtuna a bubuit cu şi mai multă putere şi mama lui nu s-a speriat. Nu
înţelege fiinţele acestea care îl încolţesc şi-l duc pe sus într-un loc unde
mirosul este altfel decât cel ştiut de el. Dar puiul de urs trăieşte, este
înconjurat de oameni care îi arată ce trebuie să facă pentru a-i fi bine,
ajunge astfel atracţia circului Struţki pentru că el reuşeşte să depăşească
nivelul condiţionărilor impuse de dresaj oferind reprezentaţii care se
adaptează publicului prezent în cortul de spectacol.
Fram
suie o treaptă sau poate doar se ridică pe vârfuri atunci când îşi permite să
acţioneze depăşind limitele instructajului, păstrându-se totuşi în apropierea
lui, el face o serie de mişcări care sunt întărite de aplauzele publicului,
urmând ca încet, încet, reprezentaţie cu reprezentaţie aceste mişcări să devină
din ce în ce mai elaborate astfel, el primeşte o pungă cu bomboane îşi opreşte
una pentru el, iar restul le împarte publicului sau adoptă un copil pe care îl
arată sefului de sală ca fiind din acel moment protejatul său sau dă lecţii
clovnilor care încearcă să-l imite, plus încă o sumedenie de chestii pe care le
face după ce ajunge înapoi în sălbăticie căci vine un moment în care Fram are o
dilemă existenţială, el este un animal sălbatic sau a depăşit acest nivel, iar
răspunsul nu-l poate afla decât în sălbăticie, unde va ajunge în cele din urmă.
Sigur,
toate elementele acestea apar treptat în povestire şi au rolul lor, facilitând
ataşamentul faţă de un urs aşa bine crescut, care nu poate să ucidă o focă
datorită luminii ochilor ei care îi aduc aminte de focile de la circul Struţki
şi totuşi el trebuie să mănânce, ajunge să facă un lucru pur omenesc şi anume
un compromis. Aici, în pustiul alb al Polului Nord, în noaptea lungă cât
jumătate de an va bâjbâi Fram după răspunsul la întrebarea sa. Fram se va
regăsi în tot felul de întâmplări care îi vor arăta cam ce ar fi putut fi viaţa
lui în sălbăticie, cum decurge întâlnirea cu ceilalţi urşi albi, cum rezolvă
problema puiului de urs rămas orfan (acesta este un moment foarte intrigant
deoarece felul răzbunător al puiului de urs mi se pare un pic forţat, nu cred
că animalele pot amâna răzbunarea), întâlnirea cu micul eschimos, salvarea
celor doi vânători care se va dovedi a fi salvarea lui proprie, toate acestea
îl fac pe Fram să vrea înapoi la circul Struţki… el este gata să renunţe la
libertatea sa nemărginită în schimbul unei libertăţii măsurate.
Temă: Să presupunem că vedeţi
nişte gratii, cum vă daţi seama dacă sunteţi în faţa lor sau în spatele lor?
Autor: CEZAR PETRESCU (1
decembrie 1892, comuna Hodora-Cotnari, jud. Iaşi – 9 martie 1961, Bucureşti)
Copertă şi ilustraţii: ADRIANA MIHĂILESCU
Editura: Tineretului
Redactor: IORDANA
URECHE
Tehnoredactor:
CONSTANŢA VULCĂNESCU
Dat la cules 21.03.1968. Bun de tipar 14.06.1969. Apărut 1969.
Comanda nr. 7439. Tiraj 37120. Broşate 34100 + legate 3110.
Hârtie offset A. de 90g/m2 540 x 840/8. Coli editoriale
20,5.
Coli de tipar 25. A
13116. C .Z.
pentru bibliotecile mici 8R – 93
