Această carte poate fi câştigată aici. Fără repere nu ne putem reprezenta o perioadă de timp, oricât de scurtă ar fi aceasta. Dificultatea creşte dacă ne referim la o perioadă ce depăşeşte experienţa noastră de viaţă, moment în care apelăm la istorie… constatăm schimbări, încremeniri, dispariţii, involuţii, evoluţii, revoluţii, uitări, avem parte de rememorări, comemorări, înţelegeri tardive şi clarificări, recuperări, surprize. Pe baza înscrisurilor oficiale sau engramate în memoria martorilor oculari sau a celor care au ascultat poveştile acestora putem reconstitui trecutul unor obiecte, fenomene, lucruri şi îl putem compara cu prezentul lor.
Uite,
toamna, de exemplu, pe lângă faptul că poate fi socotită ca o metaforă a
timpului apus, poate fi ea însăşi supusă comparaţiei şi unde să găsim o descriere
mai potrivită a toamnei de acum aproape 100 de ani, dacă nu în Rapsodii de toamnă. Neavând informaţii
şi nici înclinaţii spre meteorologie nu vom îndrepta comparaţia înspre aspectul
variaţiilor de temperatură sau al altor factori pertinenţi pentru acest
domeniu, de altfel poezia nu ne oferă constatări în această direcţie, poate cel
mult, ceva legat de direcţia vântului. Ea surprinde cu abilitate în rimarea
cuvintelor panica produsă de apariţia, mai precis, de dispariţia zilelor de
vară… o adiere ce începe ca o boare se transformă în mişcare ce cuprinde fără
de scăpare toate frunzele ce-o vară întreagă s-au tolănit la soare, făcând
fotosinteză fără încetare.
Toamna
e doamnă aprigă şi când le prinde pe frunze cu lecţia neînvăţată, nici nu stă
pe gânduri, le pică una, două… bine, sunt şi excepţii, a se vedea bradul şi
plantele care-şi fac şcoala în particular pe felurite pervazuri, la căldură şi
nu direct în natură. Panica se insinuează cu repeziciune şi ruşinea de a nu şti
răspunsurile corecte se vede în obrajii roşii ai frunzelor, nu le rămâne decât
să ia drumul de la capăt. Se îndreaptă astfel spre rădăcină într-o cădere
uneori mai lină, alteori suflate de vânt în deplină complicitate cu toamna… se
creează astfel mormane de frunze ce se cer răscolite de mâini de-a pururi
îndrăgostite. Deşi au trecut aproape o sută de ani de la apariţia poeziei,
toamna nu şi-a schimbat obiceiurile, rămâne în continuare zâna melopeelor, spaima florilor şi Doamna cucurbitaceelor…
Totuşi,
ceva s-a schimbat în 100 de ani şi anume publicul căruia îi este adresată
poezia, dacă la început acesta era cu precădere adult, pe măsură ce ne apropiem
de zilele noastre acesta devine din ce în ce mai tânăr. De la un timp încoace
adulţii nu mai au chef de joacă, trec indiferenţi pe lângă o rimă sprinţară,
uite, o rimă despre bozie cred că a
făcut deliciul multor cititori de la oraş, dar crescuţi la ţară, asta ca să
nu-mi imaginez surprinderea unor ţărani când au constatat că bozia poate apărea într-o poezie. Şi ca
să demonstrez futilitatea boziei, voi aminti următoarea expresie „ai dat-o-n
bozii”, noi foloseam această zicere atunci când pasai mingea aiurea…eh, timp de
vară petrecut la ţară!
Pentru
copii poezia surprinde prin ritmurile sonore, este important să fie citită de
câteva ori sau de un adult cu ceva dexteritate în rostire, cuvintele se
înlănţuie şi cadrele se succed cu viteză numai bună de a crea impresia unui
film, acţiunea nu lâncezeşte nici o clipă, din strofă în strofă apar tot mai
multe plante si animale, care se precipită la auzul unor veşti aşa potrivnice.
Poezia poate deveni cu uşurinţă un prim atlas botanic, căci iată ce de plante
întâlnim viţa-de-vie, păpădie, fânul, salcâmul, plopul, răsura, ciulinii,
papura, trestia, bozia, sulcina, dalia, petunii, floarea-soarelui, măselariţa,
loboda, mătrăguna, brusturele, campanula. Poezia mai are un atu, care o poate
face să fie pe placul copiilor şi anume spune lucrurilor pe nume, nu foloseşte
simboluri complicate, nu face apel la expresii criptice ce se cer descifrate cu
trei dicţionare lângă tine, poezia este sinceră şi dă viaţă unor aspecte pe
care le ignorăm în trecerea noastră prea preocupată de altele. Se ştie, copilul
personifică cu uşurinţă mediul înconjurător, or odată devenit adult, dacă reuşeşte
să-şi păstreze o părticică din această joacă, cu siguranţă va fi un adult cu
zâmbetul pe buze, şi cred că nu-i puţin lucru o treabă ca asta.
Temă: Nuanţaţi într-o scurtă
reflexie sprijinul pe care toamna îl acordă dragostei.
Autor: GEORGE TOPÎRCEANU (20
martie 1886, Bucureşti – 7 mai 1937 Iaşi)
Copertă şi ilustraţii: ETHEL
LUCACI BĂIAŞ
Editura: Ion Creangă
Lector MARIETA
NICOLAU-PLĂMĂDEALĂ
Tehnoredactor AURICA
IORDACHE
BUN DE TIPAR 9.II.1988
Apărut 1988
Coli de tipar 3
