sâmbătă, 8 iunie 2013

Întâmplări cu Alexandra

            Pritocesc de ceva vreme un gând, încerc să-mi dau seama ce anume susţine un demers de tip jurnal de familie. Ce nevoie împinge mâna să încondeieze foaia de hârtie cu întâmplări, pozne, ziceri şi alte tipuri de fapte, pe care de cele mai multe ori le trecem în uitare destul de repede. Nu, nu poate fi vorba de limita memoriei noastre căci înregistrarea nu se face în totalitate, se operează o selecţie, sunt astfel reţinute doar un anumit soi de fapte care au o naturaleţe aparte, cărora le este presupusă o putere aparte asupra adultului viitor. Cert este că această nevoie a existat şi înainte de era internetului, dar a fost facilitată (în satisfacerea ei) de apariţia unor produse specifice cum ar fi forumul sau blogul. Dacă pe forumuri ne întâlnim cu un tip de competitivitate de genul stai să vezi ce a făcut al meu, blogul este aplecat spre poveste, la fel şi cartea.
            Energia acestei activităţi de povestire poate fi furnizată de plăcerea de a retrăi anumite evenimente odată cu recitirea lor, mai putem avea în vedere şi o tendinţă de atenuare a sentimentelor de vină care se conjugă cu o înlesnire a receptării căci povestea nu face altceva decât să (re)deschidă un moment trecut, făcându-l accesibil înţelegerii prezente, cu alte cuvinte putem să ne explicăm un comportament întreprins sau o atitudine avută faţă de un anumit lucru… şi putem vorbi şi de sclipiri care sintetizează fără efort o realitate, devenind în felul acesta mici perle de înţelepciune.
            Copiii sunt plini de poveşti, reacţiile, răspunsurile, întrebările lor merită uneori păstrate sub formă de poveste deoarece această spontaneitate, curiozitate curată, libertate în asociere se estompează sub presiunea regulilor sociale, care se cer integrate odată cu înaintarea în vârstă... era odată un tată care se juca cu fiică-sa şi cu un trenuleţ de lemn, trenuleţ nărăvaş care a deraiat, punându-l pe tată să explice de ce trenul a făcut ca pantalonii! Na de explică tu că trenul a deraiat şi pantalonii sunt de reiat, când pentru copil este important timpul de joacă petrecut cu tatăl său. Sunt astfel de momente în cartea aceasta pline de savoare, de duioşie, de candoare. Atunci când vezi ca universul tatălui renunţă la preocupările sale pentru a întâlni universul fetiţei Alexandra, te gândeşti că deşi va încăpea pe mâna lu` ta-su, această mână va fi blândă şi gata oricând să ofere ajutor, ba mai mult, se lasă pe mâna Alexandrei, ca în povestea În „aier” liber, în care tatăl se pregăteşte pentru o partidă de pescuit şi Alexandra îl bârâie insistent când la o ureche, când la cealaltă să nu o lase acasă, s-o ia şi pe ea, poate chiar ea să se ocupe de tot, pachetele cu mâncare, apa minerală, totul, să nu ai nici o grijă repetă Alexandra cu importanţă. După gălăgie şi linişte pe baltă, după căţei care hăpăie mămăliga de nadă, după plecarea undiţei în larg trasă de vreun biban viguros, gâtul se usucă şi aşa rămâne căci în sacoşă „era cu aproximaţie cam asta: una coardă cu mânere roz, un borcan cu gem de căpşune, un borcan cu dulceaţă de vişine, o minge dezumflată, o pungă cu 4 (patru) roşii storcite, 2 (două) felii de chec învelite în foiţă albă.” Nu există resentiment, există doar o colecţie de amintiri frumoase, cu atât mai mult cu cât se pare că multe din întâmplări chiar s-au petrecut în realitate. E ca atunci când te duci în concediu şi ţi se întâmplă lucruri sâcâitoare, dar după un timp constaţi că tocmai aceste lucruri au făcut concediul de neuitat. Să montezi un cort cu două dormitoare, cu spaţiu pentru bagaje, cu bucătărie, cu prelată suplimentară, pe care dacă o întinzi obţii aşa un fel de hol, care poate fi, după dorinţă garaj sau sală de dans… nu-i uşor, cu atât mai mult dacă sunt sustrase pe furiş vreo două piese bune de a îndeplini diferite roluri în joaca copiilor.  Cum nu-i uşor nici să rezolvi probleme complicate, în care ciorile şi copacii nu sunt niciodată suficienţi şi oricum s-ar aşeza păsările în copac, constaţi că şi tu eşti în pom. Povestea asta O problemă…complicată îmi aduce de un teatru radiofonic „Tema pentru acasă” de Mile Poposki… savuroasă bucată.

            Pentru cei care n-au chef de citit, dar vor ceva curat şi simplu le spun că s-a făcut şi un film după această carte, film care poate fi văzut pe net fără prea mari dificultăţi, în film rolul tatălui este jucat de Mircea Diaconu, iar Alexandra este jucată chiar de fiica acestuia Ana Diaconu.
            Cartea a fost reeditată de curând de Alexandra şi mama acesteia, ca un cadou pentru domnul Alexandru Chiriacescu.

Temă: Ce aţi lăsa pe mai târziu pentru ca acum să treceţi valvârtej printr-o grămadă de frunze?

Autor: ALEXANDRU CHIRIACESCU
Copertă şi ilustraţii: CORNELIA MANEA RUSU
Editura: Ion Creangă

Lector: MARIETA NICOLAU PLĂMĂDEALĂ
Tehnoredactor: AURICA IORDACHE
Bun de tipar: 21.XI.1986
Apărut: 1987. Coli de tipar: 7