Copiii nu pot trăi în afara exemplului. Ar fi neproductiv să descoperi de
fiecare dată roata, totuşi nu trebuie să pierdem din vedere posibilitatea de a
acţiona liber, deschis, degajat, creativ în situaţii date. Exemple sunt multe
şi se ştie că puterea unuia este mare, darămite a mai multora. Cum să împaci
două direcţii opuse?
... păi, ridicându-te deasupra lor şi cuprinzând totul
dintr-o privire!
Povestea de faţă oferă
copilului exemple de comportament corespunzător aşteptărilor avute de adulţi.
Or se ştie că adulţii au reguli stricte în ceea ce priveşte felul copiilor de a
se purta, ferească Dumnezeu de luat vreun nas la purtare, imediat acesta este
retezat, cât mai de timpuriu cu atât mai bine, cum ar veni din faşă. Nu iau
apărarea copiilor sunt ei destul de pricepuţi în a-şi cere drepturile, faptul
ca uneori nu sunt urechi de adult responsabil prin preajmă, este o cu totul
altă poveste. Nu iau apărarea nici a adulţilor, vin ei cu poveştile lor în
spinare, să le mai pun şi eu altele ar însemna să dau frâu liber afecţiunilor
de coloană. Adult – Copil, o ecuaţie vie, a cărei soluţie nu poate fi doar o
prescripţie comportamentală. Pentru mine creativitatea în relaţie reprezintă o
garanţie a autenticului acelei relaţii. Nimic împins la extrem, sunt conştient
de liniştea pe care ţi-o dă un lucru învăţat şi care de atâtea ori a dus la
succes. Faptul că într-o situaţie ştii care este norma comprtamentală, este
reconfortant, dar la o analiză ulterioară, poate apărea întrebarea Cine sunt eu? Dar destul cu graţia pe
câmpurile ce se cer bătute şi să vedem ce ne învaţă/propune Alina şi Melinda,
păpuşa ei cea fermecată.
Facem cunoştinţă cu Alina
în ziua aniversării vârstei de opt ani, ceasul abia îşi târâie arătătoarele,
vrea să fie odihnit pentru când va începe petrecerea… şi ultimul oaspete
pleacă. Alina se duce la culcare şi cu toate că are opt ani, îşi ia păpuşa cea
nouă şi o culcă în pat, alături. Dar ce nume să-i pună păpuşii? Numele meu este
Melinda, îi răspunde păpuşa. Odată produsă întâlnirea, Alina începe un dialog
cu Melinda pe marginea întâmplărilor specifice şcolarilor, cum ar fi făcutul
temelor, descoperirea celor mai bune condiţii în care temele pot fi făcute,
teama de dentist, comportamentul din timpul mesei, ordine şi curăţenie în cameră,
dorinţa de a înlocui şcoala cu joaca eternă, răzbunarea, comportamentul în sala
de spectacol, prima noapte petrecută pe cont propriu în casă, cum să ne
comportăm în vizită. O aventură deosebită este jocul de-a cearta, unde Alina şi
Melinda cu un fler psihologic foarte pătrunzător, propun unor adulţi o imagine
în oglindă, a certurilor dintre ei şi, e caraghios, adult fiind să te vezi
parodiat de doi năpârstoci.
Aventurile nu sunt lipsite
de dichis şi schepsis epistemologic, dar sunt încărcate pe alocuri de
responsabilitatea necesară unor astfel de scrieri din vremea aceea, căci şoimii
patriei, viitorii pionieri trebuiau să cunoască norma socială acceptată. Aflăm
în final că nu există păpuşi fermecate şi că Melinda este o proiecţie a Alinei
în joaca ei de copil. Melinda nu este altceva decât conştiinţa morala, pe care
Alina nu este pregătită să o accepte şi o pune pe seama păpuşii. Alina, copil
fiind are nevoie să fie trasă de mânecă pentru a face lucrul corect… avem
totuşi o problemă, relaţiile sociale nu sunt un exerciţiu matematic care
pretinde un singur răspuns corect.
Temă: Intraţi într-un magazin cu trăsături de
personalitate, ce oferiţi în schimbul a ceea ce vă doriţi?
Autor: IULIANA PETRIAN (01 martie 1946, Arad – 08 septembrie 2011)
Copertă şi ilustraţii: DANA SCHOBEL-ROMAN
Editura: Ion Creangă
Lector: MARIETA NICOLAU-PLĂMĂDEALĂ
Tehnoredactor: KLARA GALIUC
Bun de tipar: 19. XI. 1986. Apărut: 1986
Coli de tipar: 4,25
